Dansul Umbrelor

capitolul 8

A doua zi, Jordan se trezi dis-de-dimineata. Conduse pana la Atelierul lui Lloyd, parca in fata si astepta ca acesta sa deschida usile.
Spera sa poata carpi cumva masina, ca apoi sa poata merge la magazinul despre care profesorul ii spusese ca are fotocopiator. Daca totul era in regula, putea sa termine documentele dintr-o cutie. Si poate inca jumatate din alta. Doua cutii erau pline ochi, dar, din fericire, foile erau scrise pe o singura fata.
Usile atelierului de reparatii se deschisera la opt si zece minute. Mecanicul ridica capota masinii si se uita cam vreo treizeci de secunde la motor. Masiv, cu aspect brutal, cam de aceasi varsta cu ea, barbatul se sprijini de vehicul si o masura din cap pana in picioare cat isi sterse mainile pe o carpa uleioasa.
Probabil crezu ca ii scapase ceva la inspectia obraznica de mai devreme, deoarece o lua de la capat. Si apoi inca o data. Pentru numele lui Dumnezeu, masina ei nu primise la fel de multa atentie!
Trebuia totusi sa il suporte pe nesimtit-doar era singurul mecanic din oras pana lunea urmatoare.
- Sunt destul de sigura ca radiatorul are o scurgere, zise ea. Deci ce parere ai? Poti s-o rezolvi?
Mecanicul isi avea numele, Lloyd, tiparit pe o bucata de banda si lipit pe buzunarul camasii. Marginea incepu sa se rasuceasca in sus. Azvarli carpa murdara pe un raft din apropiere, apoi se intoarse catre Jordan.
- Daca pot s-o repar? Depinde, spuse el taranganat. E extraordinar, asta e.
- Este?
- Stii tu...extrafantastic.
Era clar ca lui Lloyd ii placea sa strecoare cuvinte mari oricand avea ocazia,chiar daca acele cuvinte nu aveau nici un sens. Extrafantastic? Exista oare in dictionar?
- Dar poti s-o repari?
- E aproape de nereparat, papusa.
Papusa? Jordan numara in gand pana la cinci, intr-o incercare muta de a se calma. Nu era bine sa il supere pe omul care ii putea repara masina.
Dragul de Lloyd ajunse iar la picioarele ei si tocmai urca pentru a nu stiu cata privirea, cand zise:
- Situatia de fata e foarte grava.
- Da? Hotarata sa se inteleaga cu el, ori cat de enervant devenea, incuviinta din cap. Ai zis ca este aproape de nereparat?
- Exact. Aproape.
Incrucisa bratele la piept, asteptand ca el sa termine inca o ocheada. Cu siguranta ca deja ii memorase fiecare centimetru din picioare.
- Ai vrea sa-mi explici?
- Radiatorul are o scurgere.
Ii veni sa urle. Ii spusese deja asta.
- Probabil il pot repara pentru moment, dar nu pot garanta ca o sa reziste, continua Lloyd.
- Cat iti ia sa-l repari?
- Depinde ce gasesc sub capota. Ridica din sprancene cu subinteles. Cand vazu ca Jordan nu reactioneaza imediat, continua : intelegi la ce ma refer?
Stia exact la ce se referea. Lloyd era un mare degenerat. Ajunse la capatul rabdarii.
- Te-ai uitat deja sub capota, izbucni ea.
Furia ei evidenta nu paru sa il deranjeze. Probabil era obisnuit sa fie respins. Ori asta, ori statuse prea mult afara in soare si i se prajise creierul.
- Esti maritata, papusa?
- Daca sunt ce?
- Maritata. Esti maritata? Tre' sa stiu cui sa ii trimit factura, explica el.
- Imi dai mie factura.
- Sunt doar ospitalier. Nu e nevoie sa tipi la mine.
- Cat dureaza reparatia?
- O zi...poate doua.
- Bine ,atunci , zise Jordan pe un ton agreabil. Eu am plecat.
Mecanicul nu intelesese la ce se referea pana nu trecu pe langa el si deschise usa masinii.
- Stai putin. Pleci cu radiatorul spart...
- Da, exact.
- N-o sa ajungi prea departe!
- Imi asum riscul.
Barbatul crezu ca era o cacealma pana ce Jordan porni motorul si incepu sa dea cu spatele.
- S-ar putea sa il pot repara pana la pranz, mormai el.
- S-ar putea?
- Bine, sigur il repar pan' la pranz. Si nici nu-ti cer prea mult.
- Cat? Intreba ea dupa ce frana.
- Saizeci si cinci, poate saptezeci, dar nu mai mult de optzeci. Nu accept carduri si, din moment ce nu esti din oras, nu accept nici un cec. Va trebui sa-mi aduci bani gheata.
Atrasa de promisiunea ca-si va avea masina inapoi pana la ora pranzului, fu de acord si-i dadu cheile.
Merse pe jos pana la motel, unde se opri sa stea de vorba cu Amelia Ann.
- Qm cateva cutii cu documente pe care trebuie sa le xeroxez, zise ea. Supermarketul de langa podul peste Parson's Creek are un copiator, dar e destul de mult de mers de aici si ma intrebam daca nu mai exista vreun altul prin apropiere.
- Ma interesez cat timp iei micul dejun. Cred ca pot gasi unul.
Motelul Home Away from Home avea o cafenea de marimea unei debarale. Jordan era singura clienta. Nu prea ii era foame, asa ca isi comanda paine prajita si suc de portocale.
Veni sa o caute Amelia Ann.
- N-a trebuit sa dau decat cateva telefoane. Ei bine, ai noroc. Charlene de la Agentia de Asigurari Nelson are un copiator nou-nout. Firma l-a instalat saptamana trecuta si e in probe,asa ca nu le pasa cate copii faci,atata timp cat platesti pentru hartie. Steve Nelson se ocupa de asigurarea acestui motel,asa ca nu o sa il deranjeze sa faca o favoare.
- E minunat, exclama Jordan. Multumesc mult.
- Ma bucur sa ajut oricand pot. Charlene mi-a zis sa-ti transmit ca masinaria se alimenteaza singura cu hartie asa ca merge foarte repede treaba.
Vestile erau din ce in ce mai bune. Agentia de asigurari se gasea la cateva strazi distanta de motel , iar copiatorul era asezat intr-o incapere separata, asa ca Jordan n-avea sa ii deranjeze pe Charlene sau pe seful ei cat lucra.
Masinaria era absolut de vis, asa ca avansa repede. Fu intrerupta o singura data, cand Kyle Heffermint, un client al agentiei, se opri sa ia niste acte. In timp ce Charlene cauta documentele respective, barbatul intra in camera cu xeroxul si isi intra in rolul de sef al comitetului de primire din Serenity. Se sprijini de perete si se puse pe vorbit in timp ce Jordan continua sa alimenteze copiatorul. Kyle era un tip simpatic, asa ca lui Jordan ii facu placere sa asculte toate detaliile despre politica si istoria comunitatii, chiar si in ciuda obiceiului putin enervant de a-i repeta numele si de a puncta fiecare afirmatie cu o ridicare din spranceana. Dupa ce refuza si a patra oferta "de a-i arata imprejurimile", Charlene ii veni in ajutor si-l goni pe usa afara.
Pana la pranz, Jordan terminase primele doua cutii. Se opinti cu documentele originale pana la camera ei de motel, apoi se intoarse dupa copii. Indesa cateva harti si in geanta de laptop, ca sa poata incepe sa citeasca cat lua masa.
La douasprezece fara un sfert ajunse la atelierul lui Lloyd, unde gasi rezervorul lichidului de racire si o buna parte din motorul masinii aliniate pe o prelata.
Mecanicul statea intins pe un scaun de metal, facandu-si vant cu un ziar impaturit pe post de evantai. De indata ce o zari in prag arunca ziarul deoparte si sari in picioare in pozitia de drepti. Ridicand mainile in semn de aparare, ingaima:
- Te rog sa nu te enervezi.
Furtunul radiatorului era chiar in mijlocul prelatei,infasurat peste rezervorul lichidului de racire.
- Ce-i cu astea? Intreba ea sec.
- Componente...din masina dumitale. Am dat de niste probleme, continua el. Nu prea avea curajul sa o priveasca in ochi. Vroiam sa ma asigur ca e o problema la radiator si nimic altceva, asa ca am tras de furtun ca sa verific daca e vreo fisura si nu era nici una, apoi m-am hotarat sa verific clema si totul era OK, si dintr-una intr-alta m-am hotarat sa verific si alte chestii. Si ce sa vezi...fisura chiar era la radiator, exact cum suspectasem. Mai bine in siguranta, decat sa-ti para rau, nu crezi? Iar verificarile in plus nu te costa nimic. Ajunge un multumesc. A, si inca ceva, adauga el, din nou grabit. O sa fie gata maine la pranz, dupa cum am promis.
Jordan inspira adanc.
- Ai promis ca o sa fie gata azi la pranz. Era atat de furioasa ca fusese pacalita, incat ii tremura vocea.
- Ba nu, ai facut o presupunere.
- Ai promis azi la pranz, repeta ea.
- Nu, nu am zis niciodata "azi". Aici intervine partea cu presupunerea. Eu am zis doar pranz. Fara sa-si traga rasuflarea, o intreba : din moment ce trebuiesa mai ramai o seara in oras si nu stii pe nimeni, Ce-ar fi sa iei cina cu mine?
Aparent, Lloyd traia in alta dimensiune.
- Pune totul la loc. Pune totul la loc chiar acum.
- Poftim?
- Ai auzit ce-am spus. Vreau sa pui toate piesele la locul lor. Si fa-o acum, te rog.
Probabil ca nu ii placu privirea ei, de vreme ce facu repede un pas in spate.
- Nu pot, zise el. Trebuie sa termin altceva mai intai.
- Serios? A,deci nu dormitai cand am intrat eu?
- Nu dormitam, luam o pauza.
Stia ca nu avea nici un rost sa se certe cu el.
-Cand e gata masina?
- Maine la pranz. Obserbi ce s-a intamplat aici? Eu am zis maine la pranz, asa ca nu pot sa-mi retrag promisiunea. Eu cand spun ceva, e bine spus.
Jordan clipi. Ce naiba voia sa insemne asta? Sau poate nu il auzise bine.
-Deci tu cand spui ceva. ..
- E bine spus, repeta el, incuviintand din cap. Adica nu pot sa-mi retrag cuvintele.
- As vrea sa-mi dai asta si-n scris, pufni ea. Sa garantezi cand va fi gata masina si care-i pretul. Si-apoi sa semnezi.
- Bine, o s-o fac, promise el. Aduse din atelier un carnetel si un pix, scrise garantia sprijinindu-se de masina, apoi o semna. Puse chiar si data pe foaie,fara sa i se ceara. Multumita? O intreba, dupa ce ea citi hartia pe care i-o daduse.
Jordan incuviinta din cap.
- Ma intorc mainela pranz. Sa nu ma dezamagesti.
- Sau ce-ai de gand sa faci? Sa ma ranesti?
- S-ar putea, mormai ea dand sa plece.
- Astepta.
- Da?
- Trebuie sa mananci totusi. Ce-ar fi sa iei cina cu mine?
Incerca sa-l refuze politucos si merse pana acolo incat ii multumi pentru invitatie. Paru impacat dupa plecarea ei.
Jordan se indrepta spre Bistroul lui Jaffee. Era groaznic de cald, iar umiditatea o storcea de vlaga. Oare cum suportau locuitorii din Serenity? Termometrul din afara restaurantului inregistra aproape treizeci si sapte de grade.
Cand intra, Angela tocmai ducea o farfurie la o masa.
-Salutare,Jordan.
- Salutare, Angela.
Doamne, Dumnezeule, deja incepuse sa vorbeasca precum localnicii! Gandul acesta o facu sa zambeasca.
- Vrei masa ta obisnuita? Stai un pic s-o debarasez.
Restaurantul era aproape plin si toti clientii o privira indreptandu-se spre masa din colt. In mod evident, orice strain le trezea curiozitatea.
- Te grabesti, sau pot sa iti aduc un ceai cu gheata mai intai?
- Pot sa astept, iar ceaiul e o idee grozava.
Angela ii aduse imediat bautura, apoi se ocupa de ceilalti clienti cat Jordan se uita pe meniu. Hotarandu-se sa comande o salata de pui, lasa jos meniul, scoase laptopul si-l deschise, dupa care imprastie pe masa cateva documente.
Lua notite in timp ce citea, ca sa poata verifica cercetarile profesorului de indata ce ajungea in Boston.
- Ce repede tastezi, remarca Angela. Te-am intrerupt din ganduri?
- Nu, deloc, zise Jordan, ridicand ochii din ecranul laptopului.
- Ce faceai?
- Luam notite si chiar adineaori importam un tabel in calendar. Nimic important, adauga ea, inchizand laptopul.
- Deci probabil te pricepi foarte bine la computere...adica sti si cum functioneaza si tot.
- Da, lucrez in domeniu.
- Trebuie sa te vezi cu Jaffee. Computerul lui nu merge cum trebuie. Ai putea, dupa ce mananci, sa-i raspunzi la cateva intrebari?
- Cu mare placere.
Pana termina ea salata, restaurantul se golise deja.
- Prenumele meu e Vernon, dar oamenilor le place sa imi spuna simplu Jaffee. Si mie imi place, recunoscu patronul braseriei. De unde esti, Jordan Buchanan? Avea un vibrato minunat in voce, amintind de sunetul produs de o coarda de chitara.
- Din Boston. Dar dumneata? Ai crescut in Serenity sau esti venetic,precum Angela?
- Venetic, raspunse el cu un zambet. M-am nascut intr-un orasel de care probabil n-ai auzit. Am stat putin in San Antonio, unde am cunoscut-o pe sotia mea, Lily. Lucram in acelasi restaurant si, ei bine, ne-am potrivit. Suntem casatoriti de paisprezece ani si inca ne potrivim. Cum este vremea la Boston? Ajunge sa fie la fel de cald ca aici?
Conversatia despre vreme dura aproximativ zece minute. In afara de un amic meteorolog,Jordan nu mai stia pe nimeni la fel de interesat de acest subiect.
- Te superi daca stau cu tine un pic? O intreba in timp ce isi tragea un scaun si se aseza vizavi de ea. Angela a zis ca nu te superi sa-mi raspunzi la cateva intrebari despre computere.
- Nu ma supar deloc.
- Ti-a placut salata? Fetelor de la oras le plac mereu salatele, nu-i asa?
- Acestei fete de la oras ii plac foarte mult, da,spuse Jordan razand.
Jaffee era un om foarte dragut si, in mod evident avea si chef de vorba.
- A fost multa lume la micul dejun. Asa se intampla mereu. N-am nici pe jumate la fel de multi clienti la pranz. Adevarul e ca in lunile de vara abia reusesc sa ies pe plus, dar toamna e mereu profitabila. Atunci trebuie sa vina si nevasta-mea ca sa ne ajute. Tortul meu de ciocolata e faimos in toata regiunea. O sa mai vina un val de pofticiosi dupa-amiaza , dar nu-ti face griji. Ti-am pus deja o felie deoparte.
Barbatul isi schimba pozitia in scaun si Jordan crezu ca era pe punctul sa se ridice,asa ca intinse mana dupa un dosar, ca sa mai poata citi inca o poveste scandaloasa despre sfintii MacKenna si demonicii Buchanani.
Insa Jaffee nu avea de gand sa plece nicaieri. Pur si simplu se asezase mai confortabil.
- Datorita prajiturii mele cu ciocolata am ajuns sa detin acest restaurant.
- Cum s-a intamplat?
- Trumbo Motors. Dave Trumbo, ca sa fiu mai precis. Are o reprezentanta de masini in Bourbon, care este la vreo saizeci de kilometri de aici. In fine, Dave si sotia lui, Suzanne, erau in vacanta la San Antonio si au luat masa la restaurantul unde lucram eu. Facusem prajitura mea cu ciocolata si, Doamne, Doamne, ce le-a mai placut. A mancat trei felii, inainte sa-l oblige nevasta-sa sa se opresca. Incepu sa rada. Vai, ce-i mai place ciocolata, dar Suzanne nu-l lasa sa manance prea des. Isi face griji pentru colesterol si alte de-astea. In fine, lui Dave i-a ramas gandul la prajitura, dar nu voia sa bata mereu drumul pana la San Antonio, asa ca ce a facut? M-a pus in fata unei oferte de nerefuzat. Mai intai mi-a povestit despre Serenity si ca nu exista nici un restaurant bun in zona, dupa care mi-a zis ca a vorbit cu bunul lui prieten, Eli Whitaker. Eli e un fermier bogat, mereu in cautarea unei invesritii bune. Dave l-a convins sa imi dea banii sa pornesc afacerea. Eli detine cladirea,dar nu trebuie sa platesc chirie pana nu incep sa castig un profit mai serios. El e ceea ce se cheama un partener din umbra. Se uita rareori pe acte, si-n unele luni, cand trec in revista extrasele de cont,vad chiar ca a mai facut cate-o depunere. El nu vrea sa recunoasca, dar stiu ca ori el,ori Trumbo contribuie la mentinerea afacerii pe linia de plutire.
- Par sa fie niste oameni minunati
, zise ea.
-O,da, chiar sunt. Eli e mai retras. Vine destul de des pe-aici,dar nu cred ca a mai iesit din oras de cand s-a stabilit in Serenity, acum cincisprezece ani. S-ar putea chiar sa ai ocazia sa-l cunosti in dupa-amiaza asta. Dave ii aduce noua camioneta. Eli cumpara una noua in fiecare an.
Jordan crezu ca Jaffee era pe punctul de a se ridica, asa ca se intinse iar dupa dosar, insa barbatul continua :
- Dave e cea mai buna publicitate a noastra. Adora ciocolata, si multi oameni vin aici tocmai pentru ca le-a spus el cat de buna e mancarea.
- Trumbo Motors are cumva si un mecanic bun?
- Sigur ca da. Mai mult de unul. Jaffee chicoti. Am auzit ca-ti face probleme Lloyd.
- Ai auzit? Facu Jordan mijind ochii. De unde ai auzit?
- E un oras mic, si oamenilor le place sa vorbeasca.
- Si vorbesc si despre mine? Nu-si putu ascunde surprinderea din voce.
- O, Doamne, da. Esti subiectul de barfa al orasului. O femeie frumoasa care nu-si da aere si sta de vorba cu oameni obisnuiti e o raritate prin locurile astea.
Nu avea nici cea mai mica idee despre cine vorbea. Ea sigur nu se simtea frumoasa. Si cu ce oameni obisnuiti vorbise,si oare ce intelegea el prin obisnuiti?
- Pari absolut uimita,zise el ranjind. Aici e altfel decat la Boston. Ne place sa credem ca suntem mai prietenosi,dar de fapt suntem bagaciosi. Dar te obisnuiesti cu asta. Ca toata lumea sa stie ce face toata lumea, ma refer. Uite cum facem, cand vine Dave cu camioneta lui Eli, sigur o sa intre pentru o felie de tort, si atunci te prezint. Dar pun pariu pe bani grei ca deja stie ce-ai patit cu masina.
- Dar ai zis ca locuieste in alt oras...
- Da,asa e. Locuieste in Bourbon, dar toata lumea din Serenity isi cumpara masinile si camionetele de la el. Are cea mai buna reprezentanta din zona. Ii tot spun ca ar trebui sa-si faca reclama la televizor, ca tipii aceia de la oras,dar el tot refuza. Cred ca e timid in fata camerei de filmat. In plus, ii place sa interactioneze cu localnicii. Vine foarte des la Serenity. Si sotia lui se coafeaza si-si face manichiura tot aici,asa ca afla ultimele noutati de la doamnele de la salon.
Intr-un final Jaffee ajunse si la intrebarile legate de computer, iar cand Jordan ii explica pentru ce erau diferite comenzi, paru foarte multumit. Se intoarse apoi la bucatarie ca sa pregateasca un sos, lasand-o sa reflecteze la ce insemna viata intr-un oras mic. Ar fi innebunit-o un loc in care toata lumea stia ce facea toata lumea. Se gandi apoi la familia ei si isi dadu seama si isi dadu seama ca deja avea o astfel de viata.
Toti cei sase frati erau iubitori, tandri si extrem de bagaciosi, lucru care putea fi pus pe seama profesiilor lor. Patru dintre ei erau oameni ai legii, desi Theo lucra la Departmentul de Justitie si, spre deosebire de Nick, Dylan si Alec, nu purta mereu arma. Erau obisnuiti sa isi bage nasul in vietile altora-dar, pe de alta parte, asa fusesera de cand isi amintea, vrand intotdeauna sa stie ce faceau ea si sora ei. Cand erau in liceu ii speriau de moarte pe baietii cu care se intalnea. Jordan I se plangea tatalui lor, dar lipsi oricarei reactii din partea lui ii dovedise ca sprijinea in secret demersul fratilor ei.
Familiile numeroase semanau cu un oras mic. Nu avea nici o indoiala. La fel ca si clanurile din Scotia despre care citea. Potrivit documentelor profesorului, clanul Buchanan se amesteca mereu in treburile celorlalti. Pareau a fi stiut in cel mai mic detaliu ce facea clanul MacKenna, si orice lucru parea sa-i scoata din minti. Nu uitau de nici o incaierare. Jordan nu reusea sa priceapa cum tineau socoteala tuturor incidentelor.
Pe toata masa erau imprastiate foi. Incerca sa descifreze niste notite de pe margini, dar nu aveau nici o logica-cifre, nume, semnul dolarului si alte simboluri mazgalite aleator. Era cumva si o coroana printre ele? Unele numere puteau fi date. Se intamplase ceva important in 1284?
Il auzi pe Jaffee razand si ridica privirea tocmai cand acesta iesea din bucatarie. In urma lui era un barbat care tinea o farfurie pe care se afla o felie enorma de tort de ciocolata. Trebuia sa fie Dave Trumbo.
Tipul masiv se indrepta spre ea cu un aer increzator. Trasaturile fetei lui erau dure, de parca ar fi fost cioplite din piatra. Avea umerii lati si dupa felul cum era imbracat -camasa alba imaculata, cravata in dungi, pantaloni gri-inchis si mocasini negri- Jordan deduse ca il preocupa aspectul sau fizic. Trumbo era un om spilcuit, dupa cum ar fi spus mama ei. Isi scoase ochelarii de soare de firma si chicoti la o remarca de-a lui Jaffee.
Avea un zambet de invingator si o atitudine relaxata. O privi fix in ochi cand ii stranse mana si-i spuse ca era incantat sa o cunoasca. O,da,era intr-adevar foarte rafinat. Nici nu mai era nevoie sa-l intrebe daca locuise toata viata in Texas, era de ajuns sa ii asculte vorbirea taranganata. Isi aminti ca si Noah era texan si uneori, mai ales cand flirta, lungea la fel cuvintele.
- Jaffee mi-a zis ca ai ceva probleme cu Lloyd. Daca vrei, as putea avea o discutie cu el. In caz ca nu coopereaza, sti ce-as putea sa fac? Ti-as putea tracta masina pana in Bourbon si unul dintre mecanicii mei ti-ar repara-o. E tare pacat ca nu o poti schimba pur si simplu. Am o oferta minunata la un Chevy Suburban, pe care nimeni n-ar putea-o refuza.
- Masina ei e inchiriata, Dave, ii aminti Jaffee.
El incuviinta din cap.
- Da,stiu. De-asta am si spus ca e pacat ca nu o poate schimba. Ar trebui sa le dai de urma oamenilor care ti-au inchiriat rabla aceea, sunt niste escroci.
Jaffee ii spuse lui Dave ca ea era din Boston, asa ca Jordan mai raspunse la cateva intrebari legate de orasul ei natal. Dave nu ajunse inca pe acolo, dar avea in plan sa-si duca familia in vacanta.
- Dave are doi copii, un baietel si o fetita, interveni Jaffee.
-Da,asa e. Deasta trebuie sa muncesc din greu. Cred ca ar fi mai bine sa ma duc in bucatarie, in caz ca apare sotia mea. O sa vina dupa-amiaza, ca sa isi faca nu stiu ce la par. E perfecta asa cum e, dar zice ca ii place sa fie la curent cu noile stiluri din reviste. O sa faca o criza daca ma vede mancand prajitura asta. Ma tine la un regim fara carbohidranti, fara grasimi si fara gust. Se batu pe burta. M-am cam implinit un pic, dar prajitura asta merita sa alerg cativa kilometri in plus pe banda.
Nu parea deloc gras, ci foarte in forma, insa situatia risca sa se schimbe daca nu-si tinea in frau pofta de dulciuri. Jordan zari capatul unui ambalaz de ciocolata iesindu-i din buzunarul camasii. Ei bine, Dave chiar iubea ciocolata.
Jaffee se intoarse si privi pe fereastra.
- Eli tocmai parcheaza camioneta vizavi, observa el. Pare nou-nouta.
- Luna asta face un an, zise Dave. Tocmai de-asta si vrea sa o schimbe. Eli isi permite sa-si cumpere orice masina vrea si Dumnezeu stie ca am incercat sa-l convingem sa isi cumpere un sedan luxos, dar el tot comanda aceeasi camioneta in fiecare an,doar ca un model mai nou. Nu vrea nici macar sa fie alta culoare. Mereu neagra.
Jordan il vazu pe fermier traversand strada. Eli Whitaker era un om atragator-inalt, brunet si foarte chipes. S-ar fi asteptat ca un fermier sa poarte cizme de cowboy si o palarie Stetson, dar nu, el purta blugi, un tricou polo si tenisi.
Ii zambi larg cand Jaffee le facu prezentarile.
- Incantat de cunostinta, Jordan, spuse el strangandu-i mana.
Jaffee il informa rapid despre motivul pentru care se afla in oras.
- Imi pare rau sa aud de ghinionul tau, dar daca exista vreun loc bun in tara asta in care sa ramai blocat, tocmai asta e. Vei vedea ca oamenii din Serenity sunt cat se poate de primitori. Spune-mi daca te pot ajuta cu ceva.
- Multumesc, zise Jordan. Toata lumea a fost foarte servibila. Masina mea trebuie sa fie gata maine, si apoi am sa o iau din loc.
Cei trei barbati ramasera la masa ei, continuand discutia. Intr-un final, Dave Trumbo spuse :
- Ei bine, mi-a facut placere sa te cunosc, Jordan Buchanan, si data viitoare cand mai ajungi prin zona sa treci si pe la Trumbo Motors. Nimeni nu are preturi mai mici decat mine,se lauda el. Il batu pe umar pe Eli si-l intreba : vrei o felie de tort? Hai sa mergem la bucatarie si sa o lasam pe aceasta domnisoara sa-si vada de teme.
Sa-si vada de teme? Oare credea ca era la vreo scoala de vara?
- Nu sunt teme, Dave, il corecta Jaffee. Se informeaza despre rudele ei din Scotia. Sunt povesti de demult. A venit pana aici ca sa citeasca niste documente care apartin unui profesor. Nu-i asa, Jordan?
- Da, asa e. Sunt cercetarile profesorului MacKenna.
Dave se uita peste umarul ei la ceea ce citea.
- Intelegi toate astea?
Jordan incepu sa rada.
- Incerc. Nu e totul foarte clar.
- Mie tot mi se pare ca ar fi teme. Te las sa lucrezi in liniste. Se intoarse si, cu mana inca pe umarul lui Eli, se indrepta spre bucatarie, urmat indeaproape de Jaffee.
Jordan pierdu notiunea timpului;era aproape ora patru cand incepu sa isi stringa foile. Jaffee statea in pragul usii si o urmarea cum isi vara laptopul in geanta. Se scarpina pe ceafa si zise :
- Asculta, legat de comenzile acelea...
- Da?
- Nu merg. Noi nu prea ne pricepem la computere aici in Serenity, dar incercam sa invatam ca sa intram si noi in randul lumii din Texas si de mai departe. Copiii invata despre computere in scolile din orasele mai mari, dar asta inca nu se intampla si aici, in Serenity. Localitatea a inceput sa se dezvolte si tocmai s-a construit primul liceu, asa ca speram sa aducem si niste profesori buni in curand. Poate o sa ne invete si pe noi, astia mai batrani. Am un computer mare si frumos in spate, dar nu raspunde la nici una din comenzile de care mi-ai zis. Am facut ceva. .nu stiu exact ce,dar l-am stricat.
- L-ai stricat? Zambi Jordan. E cam greu sa strici un computer daca nu dai cu barosul in el. Ma uit cu placere sa vad ce are.
-Ti-as fi recunoscator. Am dat cateva telefoane la niste tehnicieni din Bourbon, dar nu se grabesc deloc sa vina.
Fusese asa dragut cu ea, s-o lase sa stea toata ziua in restaurantul lui, ca macar atat putea face pentru el. Isi lua geanta si il urma in bucatarie. Biroul lui Jaffee se afla intr-un coltisor,langa usa din spate, iar din computerul cu aspect antic ieseau cabluri in toate partile. Majoritatea nici nu erau necesare.
- Ce parere ai? O intreba Jaffee. Poti sa o salvezi si sa o faci sa mearga din nou?
- Pe ea?
- Ii mai spun uneori Dora, recunoscu el sfios.
Jordan nu rase. Omul se inrosise la fata, jenat de marturisirea ca umanizase o masinarie.
- Sa vad ce pot sa fac. Se gandi ca avea suficient timp sa se intoarca la firma de asigurari si sa termine de copiat documentele din ultima cutie. Nu-i mai ramasesera multe, asa ca ar fi putut lasa cateva si pe a doua zi.
Jaffee se intoarse la treaba in bucatarie, iar ea se apuca sa repare computerul. Scoase toate cablurile, arunca doua si pe alte doua le descurca si le fixa la locul lor. Masinaria porni imediat. Trecu la partea de software, constantand ca era la fel de veche precum computerul. Jaffee incerca sa ruleze trei programe diferite, dar toate erau complicate. Daca ar fi avut timpul sau echipamentele necesare i-ar fi scris cu mare placere un nou program. O, Doamne, oare ce spunea asta despre ea? Isi jura solemn ca, daca ajungea vreodata sa-si umanizeze computerul, avea sa-l scoata din folosinta.
De vreme ce nu putea instala un software nou, se hotari sa simplifice unul din programele deja existente.
Jaffee fu incantat sa vada ecranul albastru.
- L-ai facut sa mearga din nou. O, slava Domnului, dar ce-i cu limba aia pasareasca in care scri acolo?
I-ar fi luat prea mult sa-i explice.
- Eu si Dora avem o mica discutie. Dupa ce termin, iti va fi mult mai usor sa folosesti programul.
Dupa plecarea ultimului client, la opt si jumatate, Jaffee inchise restaurantul si o ruga pe Jordan sa-i explice schimbarile pe care le facuse.
Petrecu o ora ajutandu-l sa se familiarizeze cu noul program, timp in care Jaffee lua sarguicios notite si le lipi pe perete. Jordan salvase deja adresa ei de email in agenda, ca barbatul sa-i poata scrie oricand avea vreo problema; totusi, el ii ceru si numarul de telefon, pentru eventualitatea in care nu reusea sa foloseasca mesageria electronica.
Crezu ca terminase, dar el ii intinse un teanc de adrese de email si o implora sa i le treaca in agenda. Eli Whitaker era primul pe lista. Dave Trumbo era urmatorul. Zambi cand ii citi adresa de email. DealerPericulos-Dave. O inregistra fara vreun comentariu si trecu la urmatoarea.
Cand termina toata treaba, Jaffee insista sa o conduca pana la motel.
- Stiu ca nu e foarte departe si ca strazile sunt luminate, dar tot am sa vina cu tine. Oricum vreau sa ii intind putin picioarele.
Inca era cald afara, dar, din fericire, temperatura scazuse odata cu apusul soarelui. Cand ajunsera la intrarea in motel, Jaffee ii ura o seara buna si-si continua drumul.
Jordan intra in hol, unde zari o multime de femei. Amelia Ann se grabi sa o intampine la usa.
- Sunt foarte fericita ca ai reusit sa ajungi.
- Poftim?
La receptie statea Candy, fiica lui Amelia Ann. Printa repede numele lui Jordan pe un ecuson roz si se grabi sa i-l prinda pe bluza.
- Ne bucuram ca ai putut sa ni te alaturi, spuse agitata Amelia Ann.
- La ce m-am alaturat? Intreba Jordan, zambindu-le femeilor care se holbau la ea.
- La petrecerea burlacitelor in cinstea lui Charlene. Iti amintesti de Charlene, sopti ea. Te-a lasat sa copiezi documentele la biroul unde lucreaza.
- Da, desigur. Jordan cauta chipul tinerei printre toate fetele zambitoare. E foarte dragut din partea ta ca m-ai invitat, dar nu vreau sa deranjez.
- Prostii, protesta Amelia Ann. Ce-ar fi sa ii faci cadou un set de portelanuri? Charlene si-a ales un model foarte dragut. Vera Wang.
- Da, cu mare placere. ..incepu Jordan.
- Nu-ti face griji pentru nimic. Il comand maine si-l adaug la factura ta. Candy? Du-te si mai impacheteaza un card cadou si scrie numele lui Jordan pe el.
Jordan facu rapid cunostinta cu cele douazeci si trei de femei si fu recunoscatoare ca purtau ecusoane,altfel nu le-ar fi putut tine minte numele. Pret de o ora privi cum se despachetau cadouri in timp ce bea un punci dulce si manca bomboane mentolate si o felie din tortul alb cu o glazura lipicioasa.
Cand ajunse inapoi in camera ei,ingreunata de atatea dulciuri, se prabusi in pat.
Dormi pana tarziu, astfel ca dimineata parasi motelul doar dupa ora zece. Planul ei era sa se duca la firma de asigurari pentru a termina de copiat si restul documentelor, sa le aduca la motel si apoi sa mearga la atelierul lui Lloyd si sa astepte acolo pana cand acesta termina reparatiile. Masina avea sa fie gata in acea zi,chiar si daca trebuia sa stea in spatele lui si sa il ameninte cu o ranga. Un lucru era cert:nu avea de gand sa mai suporte alte intarzieri sau surprize.
Planul se dovedi insa irealizabil. Charlene fu cea care ii dadu vestea proasta.
- Au luat copiatorul de aici cam la o ora dupa ce Steve i-a spus reprezentantului de vanzari ca nu are de gand sa il cumpere. Mai aveai mult de lucru?
- Cateva sute de pagini.
Ii multumi din nou lui Charlene pentru ajutorul ei si se intoarse la motel. Bun, avea nevoie de un plan nou. Dupa ce-si recupera masina intentiona sa vada copiatorul de la supermarket, iar daca nu era un model suficient de rapid avea sa caute altul.
Lloyd se plimba de colo, colo in fata atelierul. De indata ce o zari, striga:
- E gata. E gata de plecare. Si inca devreme. Ti-am zis ca o sa o repar, si am reparat-o. E bine?
Era ingrozitor de agitat. Ii tremura mana cand ii dadu factura detaliata. Era clar ca se grabea sa scape de ea,pentru ca nici nu numara banii pe care i-i intinse.
- S-a intamplat ceva?
- Nu,nu. Poti sa pleci acum. Se grabi sa intre inapoi in alelier, fara sa arunce macar o privire in spate.
Jordan isi aseza poseta si geanta de laptop pe locul din dreapta si porni motorul. Totul parea sa functioneze bine. Se gandi ca Lloyd era la fel de ciudat ca profesorul MacKenna. Era bucuroasa ca nu trebuia sa mai aiba de-a face cu el.
La supermarket constata bucuroasa ca aveau un fotocopiator modern, cu tot ce-i trebuia. Totul mergea conform planului. Se gandi ca putea termina totul in cateva ore, daca se grabea. Apoi avea sa il sune pe profesor si sa ii dea inapoi cutiile.
Cumpara apa, ca sa fie pregatita in caz ca masina mai facea figuri pe drum, si planui sa se opresca la o benzinarie ca sa ia niste antigel,pentru eventualitatea in care radiatorul se fisura din nou.
Se opinti cu cele patru bidoane cu apa, cate doua in fiecare mana. Parcarea magazinului parea parasita. Nici nu era de mirare. Nimeni nu ar fi mers la cumparaturi la amiaza, pe acea arsita cumplita. Ziua aceea era una extrem de calduroasa. Soarele se reflecta in asfalt si o facea sa mijeasca ochii,iar razele ii ardeau pielea. Aseza bidoanele cu apa pe jos, in spatele masinii. In timp ce cauta in poseta dupa chei, observa o bucata de plastic transparent iesita de la imbibarea portbagajului si se gandi ca era ciudat ca nu o observase pana atunci. Incerca sa o scoata,dar nu reusi.
Gasi cheia, o rasuci in broasca si facu un pas inapoi cand se deschise portbagajul. Privi inauntru si...ingheta. Cu gesturi extrem de prudente,inchise capota.
- Nu, sopti ea. Nu se poate.
Clatina din cap a negare. Avea vedenii, atatatot. Mintea ii juca feste. Era din cauza faptului ca mancase prea mult zahar. ..si ca statuse in caldura. Da,asta trebuia sa fie. Caldura. Suferise o insolatie,doar ca nu-si daduse seama.
Deschise din nou portbagajul, iar inima ii statu in loc. Acolo intr-un sac imens de plastic transparent, ghemuit ca o pisica, se afla profesorul MacKenna. Ochii lui fara viata erau deschisi si pareau sa se holbeze la ea. I se taie respiratia si ramase incremenita uitandu-se la el - doua, poate trei secunde, dar paru o eternitate pana ce mintea ii permise corpului sa reactioneze.
Apoi se panica. Scapa poseta, se impiedica de un bidon de apa si tranti usa portbagajului. Oricat de mult ar fi incercat, nu se putea convinge ca nu vazuse un cadavru in portbagaj.
Pe toti sfintii, ce cauta acolo?
Bine, trebuia neaparat sa se mai uite o data. Dar, Doamne, chiar nu voia sa o faca. Inspira adanc, rasuci cheia si se pregati mental.
O,Doamne, nu era o vedenie!
Lasa cheia un broasca si se napusti spre laterala masinii. Aproape ca intra prin geam ca sa-si ia telefonul de pe scaunul din fata.
Dar pe cine sa sune? La departmentul de politie din Serenity? National sau local? Pe serif? Sau la FBI?
Jordan stia clar doar doua lucruri . In primul rand i se inscenase o crima; in al doilea rand, era prea mult pentru ea. Era un cetatean care respecta legea,la naiba! Nu obisnuia sa transporte cadavre in portbagajul masinii, asa ca habar n-avea cum sa procedeze.
Avea nevoie de un sfat, si inca repede. Prima persoana care-i veni in minte fu tatal ei. Era judecator federal si bineinteles ca ar fi stiut s-o indrume. Pe de alta parte, si-ar fi facut prea multe griji,si avea deja mult prea multe pe cap cu procesul exploziv de la Boston.
Se hotari sa il sune pe Nick. Lucra la FBI si-i putea spune ce sa faca.
Dintr-odata suna telefonul. Sunetul o sperie atat de tare, incat icni si aproape scapa aparatul pe jos.
- Da? Vocea ei suna ca si cum cineva ar fi strangulat-o.
Era sora ei. Paru sa nu observe isteria din glasul lui Jordan.
- Nu o sa-ti vina sa crezi ce am gasit. Nici macar nu-mi cautam rochie, dar mi-am cumparat doua. Erau la reducere si am fost pe punctul sa-ti cumpar si tie una, dar m-am gandit ca avem gusturi prea diferite si s-ar putea sa nu iti placa. Sa merg sa o cumpar oricum? Reducerile nu mai tin mult, si as putea sa o returnez...
- Poftim? O,Doamne, Sidney, despre ce vorbesti? In fine, nu mai conteaza. Esti acasa?
- Da. De ce?
- Mai e cineva cu tine ?
- Nu. De ce? Jordan, s-a intamplat ceva?
Se gandi cum ar fi reactionat Sidney daca i-ar fi spus adevarul. "Da,ceva e in neregula. E un cadavru in portbagajulmasinii mele. "
Evident, nu-i putea dezvalui ce patise. Sidney s-ar fi nelinistit,dar oricum n-avea ce sa faca,fiind tocmai la Boston. In plus, oricat de draga i-ar fi fost sora ei mai mica, pur si simplu nu era in stare sa tina un secret. Probabil s-ar fi dus imediat si le-ar fi povestit parintilor si oricui ar mai fi fost dispus s-o asculte.
- Iti explic mai tarziu, zise ea. Trebuie neaparat sa-l sun pe Nick.
- Astepta. Cum ramane cu rochia? Vrei sa. ..
Jordan inchise fara sa-i raspunda la intrebare si forma imediat numarul de mobil a lui Nick.
Dar nu-i raspunse fratele ei, ci Noah. Doamne, Dumnezeule, o parasise complet norocul!
- Buna, Jordan. Nick nu poate vorbi chiar acum. Ii transmit sa te sune inapoi. Esti inca in Texas?
- Da,dar,Noah. ..
- E un stat grozav,nu-i asa?
- Am dat de necazuri.
Panica din vocea ei se transmitea prin telefon,clar si raspicat.
- Ce fel de necazuri? Intreba el repede.
- E un cadavru in portbagajul masinii mele.
Noah nu ezita nici o clipa.
- Nu, serios.
Oare putea fi mai blazat de atat?
- E intr-un sac de plastic transparent.
- Da?
Nu stia de ce simtise nevoiasa adauge acea informatie,dar in acel moment parea extrem de important ca el sa afle despre sac.
- Si e imbracat intr-o pijama in dungi alb si albastru. Dar nu are papuci.
- Jordan, respira si calmeaza-te.
- Sa ma calmez? Ai auzit ce-am zis? Ai auzit partea cu cadavrul din portbagajul masinii mele?
-Da,am auzit ce-ai spus,rosti el cu o voce infiorator de imperturbabila.
Suna de parca vestea pe care i-o daduse era ceva extrem de banal. Totusi, calmul lui o ajuta si pe ea sa se adune.
- Stii cine e?
- E profesorul MacKenna,zise Jordan. Inspira adanc si cobori glasul. L-am cunoscut la nunta lui Dylan. Am luat cina cu el aseara. Ba nu, nu aseara. Acum doua seri. Mi s-a parut dezgustator. Manca precum un animal salbatic. E groaznic sa ii vorbesti de rau pe morti,nu-i asa? Doar ca nu era mort...
Isi dadu seama ca batea campii,asa ca se opri in mijlocul propozitiei. O dubita intra in parcare si se opri langa usa supermarketului. O femeie de varsta mijlocie cobori, se uita chioras la Jordan. Apoi intra in magazin.
- Trebuie sa plec de-aici,sopti ea. Trebuie sa scap de el. Nu? E destul de clar ca mi se insceneaza o crima.
- Jordan, unde esti?
- Sunt in parcarea unui magazin din Serenity, Texas. E un oras asa de mic, ca abia il gasesti pe harta. E la vreo saizeci de kilometri de Bourbon. Poate ca as reusi sa scap de cadavru acolo. Stii tu, sa gasesc un loc izolat si...
- Nu poti sa arunci cadavrul oriunde. Uite ce-o sa faci. O sa suni la politie sa anunti ce s-a intamplat, si la fel o sa fac si eu. Si o sa trimit si cativa agenti FBI acolo,intr-o ora, maximum doua. Phoenix nu-i departe de acolo. Eu si Nick ajungem in cel mai scurt timp.
- Mi se insceneaza crima,nu-i asa? O,Doamne, aud sirene de politie. Vin dupa mine, nu-i asa?
- Jordan, inchide imediat si anunta crima inainte sa ajunga politia. Daca te aresteaza cere un avocat si nu scoate nici o vorba. Ai inteles?
Sunetul ascutit al sirenelor indica faptul ca masinile de politie erau la doar cateva strazi distanta, cand telefonista de la 911 ii prelua apelul. Jordan explica repede care era urgenta,apoi se prezenta si indica adresa.
Dispecera tocmai ii dadea instructiuni sa ramana pe loc,cand aparu brusc o berlina gri in parcare.
- Tocmai a ajuns seriful.
- Seriful? Telefonista paru foarte surprinsa.
- Da, zise Jordan. Asa scrie pe laterala masinii ,si sunt sigura ca auziti sirena prin telefon.
Jordan nu mai putu auzi urmatoarea intrebare. Masina se opri cu scrasnet de roti la vreo douazeci de metri distanta si din ea sari imediat un barbat de pe locul din dreapta. Nu purta uniforma.
Alerga spre ea cu o expresie infricosatoare pe chip. Jordan vazu ceva zburand in directia ei si se intoarse instinctiv ca sa se fereasca, insa simti o lovitura puternica in obrazul drept si se prabusi.