Dansul Umbrelor

capitolul 41

Oare isi indeplinise misiunea? Oare Jordan Buchanan era moarta? In mod ironic, si viata lui Pruitt era in joc. Daca femeia supravietuise, trebuia sa se intoarca acolo ca sa termine treaba, dar daca murise,se putea intoarce la slujba si la familia lui.
Dupa afirmatiile medicilor, inca era in stare critica. Pruitt sunase de doua ori la spital in timpul noptii pentru a afla ultimele vesti. Reusise sa vorbeasca la sectia de terapie intensiva si fusese informat de o asistenta eficienta,dar grabita, ca Jordan Buchanan inca nu-si recapatase cunostinta.
Se cazase la un motel darapanat de langa aeroport si astepta. Nu dormise decat cateva ore,pentru ca statuse cu ochii la ecranul televizorului. La stirile de dimineata de la Canalul 7 se prezentase un material despre judecatorul Buchanan si cariera sa impresionanta. Pe un post de stiri local era un interviu inregistrat cu o femeie impozanta, cu suvite blonde si sprancene arcuite,care jura ca asistase la agresiune. Isi spunea povestea cu mula insifletire. Tocmai iesise din spital cand izbucnira focurilor de arma. Insista ca daca ar fi intarziat chiar si un minut in plus, ea ar fi fost victima in locul bietei fiice a judecatorului. Ii explica reporterului ca tocmai o luase pe o scurtatura,prin spatele unei ambulante,ca sa ajunga la masina ei,cand incepusera impuscaturile.
Istorisirea ei era complet gresita. Pretindea ca vazuse 2 barbati care trageau in judecator dintr-o berlina Chevrolet model nou. Cand masina daduse coltul, atat soferul, cat si celalalt individ deschisera focul. Ceea ce spunea ea era imposibil din punct de vedere logistic. Daca ar fi fost doi atacatori si ambii ar fi tras cu pistolul, unul din ei ar fi tintit masinile parcate.
Reporterul nu intelegea insa inconstientele din povestea ei. Vocea lui era plina de falsa compatimire.
- Probabil a fost o experienta ingrozitoare. Ati vazut-o pe fiica judecatorului prabusindu-se? Va amintiti cate focuri de arma au fost trase? I-ati vazut pe cei doi barbati? i-ati putea identifica?
- Nu, raspunse ea.
Acela fusese singurul moment, pe tot parcursul interviului,cand femeia paru agitata. Nu, nu putea sa-i identifice pe agresori. Aveau fetele mascate si capetele acoperite cu glugi.
Discutia continua in acelasi stil. Cu cat reporterul ii arata mai multa compasiune, cu atat mai scandaloasa devenea relatarea ei. Femeia aceea demna de mila profita la maximum de momentul ei de celebritate. Dornica sa multumeasca si sa impresioneze,zambea in camera si continua sa infloreasca evenimentele.
Vestea buna pentru Pruitt era ca toate reportajele incepeau la fel,cu tentativa de omor asupra unui judecator federal.
Era o presupunere automata si nimeni nu ridica nici un semn de intrebare. La urma urmei, de ce ar fi facut-o? Doar existasera amenintari cu moartea la adresa judecatorului. El era tinta,bineinteles, iar fiica lui nu era nimic mai mult decat un martor nevinovat.
Dar Pruitt tot mai trebuia sa distruga copiile documentelor lui MacKenna. Avea de gand sa cumpere un tocator de hartie de la un magazin cu accesorii de birou. Cautase deja in cartea de telefoane si gasise mai multe situate la cel putin treizeci de kilometri de spital. Planuia ca dupa aceea sa se intoarca in camera de motel si sa-si petreaca dupa-amiaza tocand hartii si umpland saci de plastic cu resturile. Dupa ce termina, avea sa arunce sacii in tomberonul din spatele motelului, rezolvand astfel toate problemele.
Omuletul acela idiot aproape ca ii distruse viata. Pruitt nu avea nici un fel de remuscari pentru ca il omorase pe profesor. Nemernicul il santaja si deci merita sa moara. In mod evident, prostul nu banuise cat de departe era dispus sa mearga Pruitt ca sa se protejeze.
Se gandi ca soarta luase o intorsatura tare stupida. Tipul intrase in showroom ca sa se uite la masini cat timp a lui era reparata in service-ul firmei. Il vazuse atunci pe Pruitt si, dupa cum ii explicase mai tarziu la telefon, cu vocea deghizata, il recunoscuse dintr-un reportaj mai vechi despre procesul lui Chernoff. Se laudase ca nu uita niciodata o fata, iar a lui Pruitt era una cu adevarat memorabila. La un moment dat, Pruitt fusese condus la tribunal sa depuna marturie impotriva capului familiei mafiote Chernoff. Incercase sa-si ascunda fata la intrarea in cladire, dar, in ciuda eforturilor oamenilor legii de a-i proteja identitatea, camerele prinsesera cateva cadre bune.
Pruitt incalcase codul tacerii divulgand secretele familiei, dar i se promisese ca avea sa fie gratiat, iar el ar fi platit oricat ca sa-si recapete libertatea. Ajunsese la gradul de " soldat " in familia Chernoff - ceea ce inseamna ca era un membru care se ocupa de amenintari, mergand pana la crima daca era necesar, si de colectarea datoriilor. Ii daduse multe nume procurorului. De asemenea, declarase sub juramant ca fusese martor cand seful sau, Ray Chernoff, isi omorase sotia, pe Marie Chernoff. Pruitt oferise detalii atat de exacte despre crima, incat juriul il crezuse. Crima se adaugase la multitudinea de alte infractiuni,iar Chernoff primise trei condamnari pe viata consecutive.
Majoritatea informatiilor oferite de Pruitt juratilor fusesera adevarate. Oferise numeroase detalii in legatura cu crimele comandate de seful sau atunci cand un "client" refuza sa coopereze. Ajunsese doar cateva lucruri importante. Mintise cand spuse ca el insusi nu omorase niciodata pe nimeni. Mintise si in privinta faptului ca l-ar fi vazut pe Ray injunghiind-o cu brutalitate pe sotia lui. De fapt, Paul Pruitt fusese cel care o omorase pe Marie Chernoff, dar daca tot se ivise ocazia, aruncase crima in carca lui Ray.
Dupa ce se daduse verdictul, Ray fusese tarat din sala de judecata, urland la Pruitt si jurand ca acea sa se razbune.
Uciderea lui Marie fusese cel mai greu lucru pe care-l facuse vreodata Pruitt si pana in acea zi, inca se mai gandea la ea. Doamne, cat de mult o iubise!
Fusese un mare crai pana sa o cunoasca la o petrecere de Craciun, dar se indragostise nebuneste de ea din prima clipa in care o zarise. Aventura lor incepuse chiar in acea seara si, la fiecare intalnire clandestina de atunci, el ii jurase iubire vesnica.
Insa dulcea Marie incepu curand sa fie mistuita de vinovatie. Se intalnea cu Pruitt, isi desfacea picioarele pentru el, dupa care se imbraca si mergea la biserica sa aprinda o lumanare in speranta de a-i fi iertat pacatul adulterului. Dupa o vreme insa, nici macar acel lucru nu mai era suficient. Ii spusese lui Pruitt ca voia sa puna capat aventurii,sa-i marturiseasca totul lui Ray si sa-l implore sa o ierte. Pruitt isi amintea cum ridicase cutitul si se indrepta spre ea. Nu intentionase s-o omoare. Voia doar s-o sperie un pic si s-o faca sa priceapa ca, daca i-ar fi spus sotului ei,vietile lor, ale amandurora,s-ar fi terminat. Doar ca Marie devenise isterica si nu se mai putea opri. Plansese in timp ce o injunghiase.
Isi justificase actiunile spunandu-si ca nu exista nici o alta cale. Poate ca Ray ar fi iertat-o pe Marie pentru infidelitatea ei, dar cu siguranta nu l-ar fi iertat pe Pruitt. In cele din urma, nu se rezuma totul la "Ucide sau lasa-te ucis"?
Odata ce Ray Chernoff fusese incarcerat, Pruitt crezuse ca avea o sansa sa scape , insa lucrurile nu mersesera deloc asa cum sperase el. Chiar daca era la inchisoare, Chernoff inca avea multe relatii in exterior,iar promisiunea guvernului de a-l proteja nu era altceva decat o gluma sinistra. Chiar si daca l-ar fi mutat intr-o alta locuinta,tot ar fi fost urmarit. Nu, trebuia sa se ocupe el singur de asta. Cateva saptamani traise o viata guvernata de paranoia, pana cand ajunsese acasa si vazuse o umbra pe scara blocului. Nu exista nici o urma de indoiala ca barbatul aflat la etajul de deasupra avea un pistolul pregatit si-l astepta. Pruitt fugise si se ascunsese la un bar din josul strazii,pana drumul devenise liber. Se intoarse apoi prudent in apartmentul sau si facuse ceea ce trebuia sa faca. Toata lumea stia ca Paul Pruitt murise in acea zi.
Traise o minciuna in ultimi cincisprezece ani. Fusese extrem de prudent. Incepu sa se mai relaxeze abia dupa un deceniu. Se mutase cat mai departe cu putinta, instalandu-se intr-un orasel din Texas. Se angajase ca vanzator de masini la o reprezentanta din Bourbon si in cele din urma devenise patron. Reusise chiar si sa-si gaseasca o sotie care sa nu puna prea multe intrebari. Refuza ferm cand oamenii ii propuneau sa faca mai multa publicitate. Nu voia sa mai aiba niciodata o camera de filmat atintita asupra lui. Era extrem de multumit cu viata pe care o ducea. Avea suficienti bani ca sa se simta important. In calitate de Dave Trumbo, ajunsese sa fie foarte respectat in acea parte a lumii si ii placea foarte tare ca oamenii se bucurau sa-l vada.
Telefonul acelui individ care-l recunoscuse ameninta sa-i distruga intreaga viata. Incercase sa-i dea de urma dupa primul mesaj. De fiecare data cand punea banii intr-un plic galben si il trimitea la alt birou postal, incerca sa afle cine era santajistul, insa barbatul misterios ii dadea intotdeauna alta adresa. La un moment dat, Pruitt se ascunsese si astepta sa vada cine iesea cu plicul pe care-l insemnase cu un pix galben fosforecent. Petrecuse astfel doua zile si doua nopti lungi, stand intr-o masina pe o strada din Austin, cu binoclul in brate, sperand sa-l vada macar o clipa pe nenorocit. Dar cum nimeni nu ridicase plicul in acel rastimp, se intorsese la Bourbon. Cererile de bani crescusera exponential in luna urmatoare, asa ca Pruitt intrase in panica.
J.D. Dickey fusese cel care remediase situatia. Pruitt nu-l cunostea personal, dar auzise multe despre el. Stia ca facuse inchisoare si stia si ca fratele lui este seriful districtului Jessup. J.D. avusese un tupeu colosal sa vina la el in birou, sa inchida usa si sa-i spuna calm ca-l putea ajuta sa-si rezolve problema.
- La ce problema te referi? Isi aminti Pruitt ca intrebase.
J.D. pusese apoi toate cartile pe masa. Ii explicase ca se apucase de curand de o activitate noua, care se dovedea foarte profitabila. Se ocupa de santaj. Inainte ca Pruitt sa apuce sa reactioneze, Dickey ridicase mainile si-l asigurase ca nu el era cel care-l santaja si ca nici nu avea de gand sa faca asta pe viitor.
Tipul dorea sa lucreze pentru el. Pruitt isi amintea conversatia aproape cuvant cu cuvant. J.D. ii povestise cum obisnuia sa-si petreaca zilele si noptile plimbandu-se cu masina prin oras si ascultand conversatiile oamenilor cu echipamentul lui de supraveghere. Uneori intra chiar si in case, ca sa ascunda un microfon sau o camera de luat vederi. Descoperise ca inregistrarea escapadelor sexuale ii putea aduce multi bani. Unii locuitori din Serenity avea obiceiuri sexuale foarte stranii,afirmase el amuzat.
Lui J.D. ii luase ceva timp sa ajunga inapoi la problema lui Pruitt, dar pe acesta din urma nu-l deranja deloc. Il fascinau lucrurile pe care le auzea. In cele din urma, J.D. atinsese subiectul santajului. Ii explica lui Pruitt cum parcase masina mai sus de casa individului si cum ii ascultase convorbirile pe mobil cu victima sa. Presupusese ca Pruitt avea o aventura, sau poate era ceva mai serios, cum ar fi evaziunea fiscala. Nu-i pasa ce facuse, dar il putea ajuta sa scape de santajist. Il putea alunga din oras. Ar fi putut-o face chiar si gratis,daca Paul l-ar fi angajat sa se ocupe si de viitoare probleme. J.D. sugera ca ar fi putut avea regimul unui avocat platit in avans.
Pruitt fusese de acord rapid. J.D. nu avea nici cea mai mica idee despre identitatea lui reala,asa ca hotarase sa apeleze la el pentru a se descotorosi de santajist. Dupa aceea avea sa scape si de J.D.
Cand ii oferise numele lui MacKenna, J.D. nu avea nici cea mai mica idee ca de fapt ii semna condamnarea la moarte. Pruitt ii spusese ca voia sa stea de vorba cu el inainte sa-l sperie,astfel incat sa plece din oras, asa ca ii daduse intalnire lui J.F
D. la casa profesorului.
Pruitt isi aminti cum se amuzase copios cand ii spusese ca devenise complice la crima si ca trebuia sa se debaraseze de cadavrul profesorului.
J.D. era ingrozit,dar lui Pruitt nu-i pasa. Il asigurase ca, daca ii respecta ordinele, totul avea sa fie bine. Prioritatea era sa scape de cadavru.
Privind in urma, Pruitt isi dadu seama ca ar fi trebuit sa fie mai explicit. Ar fi trebuit, de asemenea, sa remarce cat de prost era J.D. Se crezuse tare istet sa arunce corpul in portbagajul masinii lui Jordan Buchanan, doar pentru ca era o straina in oras. Se gandise ca o putea invinovati pe ea si ca astfel toate lucrurile s-ar fi aranjat in favoarea lui.
Doar ca J.D. nu se asteptase ca Lloyd sa fie martor la momentul in care indesa trupul profesorului in portbagaj. Si nu se asteptase nici ca Pruitt -sau Dave, cum il stia el- sa faca orice era nevoie ca sa-i inchida gura mecanicului. De fapt, nu chibzuise deloc la ce-ar fi putut sa se intample. Si cu siguranta, nu se asteptase ca Dave Trumbo sa-l omoare si pe el.
Paul Pruitt isi stranse mainile pe piept si se lasa incet pe spate. Ar fi fost atat de simplu pentru toata lumea daca J.D. ar fi dus cadavrul profesorului in desert si l-ar fi ingropat acolo. Dar nu, trebuise sa faca el pe desteptul.
Adormi intrebandu-se daca il omorase pe J.D. cand il lovise in cap de la spate. Sau oare fusese doar ametit si simtise focul mistuindu-i carnea?