Medalionul dragostei

1. Reîntoarcerea

" Nicăieri nu e mai bine decât acasă, o putem spune cu certitudine că aşa este, chiar dacă o excursie pe un tărâm idilic, ne-ar face ,pentru măcar două săptămâni, să ne simțim mai bine ca acasă, unde trebuie să ne ocupăm de anumite atribuții din viața noastră. Totuşi, locul natal ne atrage, de ce? De ce vrem să avem un loc al nostru, căruia să îi spunem casă?"

Era o zi importantă şi specială pentru cei din familia Brown, fiica cea mare, Jessica, revenea acasă de pe meleaguri îndepărtate. La doar 24 de ani finalizase cu succes Facultatea de Medicină Veterinară din Londra. Părinții ei, Dave şi Jordan, erau separați de mai bine de 10 ani. Familia s-a destrămat în momentul în care Jordan, decise să părăsească viața trăită la fermă, care o nemulțumea, pentru una la oraş, de peste ocean, plecând ,să-şi îndeplinească visul, la Londra.

Jessica, deşi avea 14 ani, când mama sa a plecat, nu a încercat niciodată să o judece, ci doar şi-ar fi dori să fi mers cu ea. Pe de altă parte, Antonia, sora ei mai mică, o credea moartă, deşi ştia că era cât se putea de vie, dar nu şi în sufletul ei.

Antonia, la doar 17 ani ai ei, este o fată ambițioasă, care îşi doreşte să ajungă cât mai departe, are un caracter puternic, uneori prea exagerat, după părerea tatălui ei. Însă în momentul de față, prioritățile ei sunt şcoala şi ajutorul oferit tatălui ei pentru a putea întreține moşia şi ferma.
Pentru că Antonia nu are o relație foarte bună cu mama ei, plecarea Jessicăi a făcut ca legătura specială dintre cele două surori, să se rupă. Ce nu înțelesese niciodată Antonia, era că Jessica învățase să o ierte pe mama lor.

Moşia Brown era una dintre cele mai frumoase şi bogate moşii din micul oraş de la marginea statului Illinois. Avea mulți agajați, care se ocupau cu îngrijirea animalelor şi prelucrarea pământului. Caii, erau cele mai de seamă animale de la moşie, fiind de rasă pură, dar aveau şi o deosebită fermă de vaci, singura din acea zonă. Totul a rămas la fel până în ziua de azi, se schimbase doar Dave, care se ocupase de tot, îsi crescuse singur cele două fiice, care erau ochii şi sufletul lui, dar acum era mult prea obosit, să se ocupe singur de administrarea moşiei şi a fermei, avea mare nevoie de ajutor.

Ziua de azi îi puse pe toți în mişcare, pentru a-i pregăti o petrecere de bun-venit Jessicăi, care a fost plecată timp de 6 ani, însă mai venise de sărbători, dar în ultimii doi ani nu a mai reuşit să vină acasă, nici măcar de sărbători.

- Tată linişteşte-te! Sunt la aeroport, îmi aştept bagajele, spuse Jessica privindu-şi reflecția în uşa de sticlă.

- Bine, Bob ar trebui să fie acolo deja, poate e afară, te aşteaptă, zise Dave ca un tată grijuliu.

- Bine, tată, nu era nevoie să vină Bob, puteam să iau un taxi.

- Un taxi? Nu, moşia e prea departe, iar de când drumul s-a stricat, nici taxiurile nu mai trec pe aici, zise el exasperat.

- Am înțeles, atunci îl aştept pe Bob.

Jessica, era o tânără frumoasă, cu ochii albaştri precum marea la răsăritul soarelui, părul îi era mereu neglijent, dar era perfect în toată acea dezordine, buclele castanii îi străluceau în lumina soarelui. Ieşi din aeroport, cu buzele arcuite într-un zâmbet perfect, era acasă deja, chiar şi aeroportul i se părea că e o cameră din casa ei. Îl căută cu privirea pe Bob, dar nu-l zări, se gândi ca poate întărzie, iar un pic de aer nu i-ar strica. Simți o prezență în spatele ei, care rosti entuziasmat:

- Domnişoară Jessica?

- Da, se întoarse spre el, era Bob, unul mai bătrân, decât cel pe care îl ştiuse, dar acelaşi Bob.

- Bine ați revenit! îi zâmbi el larg

- Bine te-am regăsit, Bob! Ce dor mi-a fost de voi!

Bob o ajută cu bagajele, îi deschise uşa din spate a maşinii, era un jeep vechi, dar nu conta, atâta timp cât acest jeep o va duce acasă, îi era cu adevăra dor de tatăl ei, de sora ei, de tot cee însemna acasă. Porniră la drum, totul părea la fel, oamenii, clădirile, nimic nu se schimbase, poate doar ea, privea cu alți ochi aceste locuri.