Medalionul dragostei

7. Adevărul

Trecu o săptămână, Jessica se ocupase de caii, care participau la concurs, iar Brad de administrație. Dave şi Tania se pregăteau să plece în afara oraşului, timp de 5 zile, când or să se întoarcă pentru petrecerea lor. Antonia era mai mereu în oraş, întâlnindu-se cu David.

Toți erau în fața casei, Bob îi aştepta în maşină, pe Dave şi Tania.

- Să vă ocupați de inspecția cailor, şi Jessica, scumpo, rămâi să ai grijă de moşie şi fermă, ştiu că Brad te va ajuta, în plus, ai grijă de Antonia.

- Tată, ştiu să-mi port singură de grijă! se răsti Antonia.

- Tată, ne descurcăm, puteți pleca liniştiți! zâmbi Jessica.

- Da Dave, sunt responsabili, nu uitați de organizarea petrecerii, noi o să încercăm să ajungem mai devreme, spuse Tania.

- Tania, stai liniştită, totul se va rezolva.

- Mamă, vom organiza o petrecere superbă! O îmbrățişă Brad.

Toți îşi luaseră la revedere, cu îmbrățişări şi pupici. Dave era îngrijorat în privința Antoniei, care nu ar trebui lăsată nesupravegheată.

Antonia se retrase în camera ei, pentru a vorbi la telefon cu David. Jessica intră în biroul tatălui ei pentru a rezolva nişte acte, iar Brad se reîntoarse la grajduri pentru a continua cu inspecția. Liniştea se aşternu peste moşie precum ceața, orele se scurse, era deja trecut de ora 7. Fiecare luase masa pe fugă, alții în birou, alții în cameră.

Telefonul din biroul lui Dave începu să sune, Jessica fiind atentă la acte, pentru că trebuiau să fie gata, se speriase.

- Alo?

- Bună seara, sunt John McGuirre, îl caut pe Dave Brown, era o voce puternică şi îngrijorată a unui om în vârstă.

- Bună seara, tata nu este momentan acasă, va veni doar peste câteva zile. E vreo problemă?

- Da, aş avea nevoie de un veterinar, am o iapă gestantă şi cred că i-a sosit sorocul să aducă pe lume mânzul. Ştiam că una din fiicele lui se ocupă şi aş avea nevoie de ajutor, vă rog.

- Sigur, unde trebuie să ajung?

- A, dumneavoastră sunteți medicul?

- Da, spuneți unde trebuie să ajung?

- Poate ştiti de vechea fermă Jenkins.

- Da ştiu, o să vin cât pot de repede.

- Mulțumesc! se răsti el bucuros.

Jessica porni spre grajduri, avea de gând să meargă călare. Cunoştea vechea fermă Jenkins, acolo se cultivau tot felul de legume, pe care le vindeau comercianților, caii îi foloseau pentru munci agricole. Tatăl ei îi povestise că Jenkins vânduse ferma şi că aveau vecini noi. Moşia era la o distanță de 7 km, dacă o luai pe păşune, călare, dar dacă aveai de gând să mergi cu maşina, trebuia să înconjori, prima dată să ajungi în oraş şi apoi să te îndrepți spre moşia Jenkins, McGuirre acum. Aşa erau aproape 25 de km.

Jessica era foarte grăbită, rugă un argat să îi pregătească un cal, era noros, trebuia să se grăbească, altfel avea să o prindă ploaia. Brad o zări şi veni spre ea.

- Unde mergi? întrebă el, privind-o cum îşi încălța nişte cizme negre de gumă şi îmbrăca o pelerină.

- La ferma McGuirre, au nevoie de un veterinar, pentru o iapă gestantă, zise ea încercând să îşi încheie pelerina.

- O să vină ploaia, se vede că va fi, probabil, furtună. Nu poți merge singură! Vin cu tine. În plus pe când vii va fi noapte şi e periculos, se justifică el.