Medalionul dragostei

30. Sentimente

Între timp, în pădure, Jessica se trezi în brațele lui Brad, care adormise şi el. Încercă să se desprindă din îmbrățişarea, fără să îl trezească. Dar Brad o auzi şi se trezi.

- Eşti bine? întrebă el, somnoros.

- Da, sunt bine. Tu? Ai putut să dormi?

- Da, se ridică el şi îşi simtea spatele amorțit, mai spre dimineață. Unde mergi?

- Ah, chemarea naturii!

- Bine, zâmbi Brad. Să găseşti un copac frumos!

- Încerc, râse ea!

După câteva minute, Jessica se întoarse.

- Sigur eşti bine?

- Da, Brad! Doar mi-e foame şi sete, dar sunt bine. Nu ți-a fost frig? Îți dau geaca înapoi.

- Nu, ține-o pe tine! E dimineață şi e răcoare, mie nu mi-e rece.

- Mulțumesc!

- Nu trebuie să îmi mulțumeşti. Ar trebui să o luăm la drum!

- Da!

- Nu cred că vom găsi mâncare prin preajmă, nu sunt pomi fructiferi, iar vânătoria nu o practic.

- Stai liniştit, e bine că nu sunt singură!

- Niciodată! Sper ca Robert să fie bine, spuse Brad.

- Sper! Dimineața îi place să se bage lângă mine în pat şi să îi dau o carte de colorat, în care colorăm împreună, facem asta în fiecare zi, înainte de micul dejun.

- E frumos! Mie îmi este dor de el, când l-am văzut pentru prima dată, am ştiut că este fiul meu şi că este un copil, care te cucereşte! I-am luat un ponei şi când i-am văzut bucuria din ochi, mi-a venit să plâng.

- Ştiu! Şi mie îmi este dor de el, mă doare să nu ştiu unde, începu o lacrimă, să-i petreacă obrazul.

- O să-l găsim, ştiu asta, spuse Brad şi îi şterse lacrima de pe obraz.

- Mulțumesc că eşti aici, nu aş fi putut să trec singură prin asta.

- E fiul nostru, suntem împreună, ca să-l ajutăm pe el.

- Ai dreptate, trebuie să îl găsim.

Cei două porniră, din nou, la drum. După două ore de mers, cei doi poposiră lângă nişte stejari.

- Am obosit, oftă Brad.

- Şi eu, mi-e sete!

- Şi mie, foarte sete!

- Tind să cred că Robert, nu e aici!

- Sincer, Jessica şi eu cred acelaşi lucru.

- Ar trebui să plecăm, poate vom găsi o ieşire, înainte de a se înnopta.

După o oră şi jumătate, cei doi ajunseră într-o păşune.

- Putem rămânem aici să ne odihnim sau chiar să înnoptăm.

- Nu ştiu, Jess. Putem rămâne aici pentru a ne odihni, dar va trebui să pornim din loc, aici nu suntem în siguranță, nu avem unde să ne ascundem, în cazul în care vin animale sălbatice.

- Bine, aşa facem, dar trebuie să mă aşez, mă dor picioarele, Jessica se aşeză pe iarbă.

- O să rămânem aici pentru câteva ore.

Între timp la moşia Miller, Garry şi Dave, au dat ordin argațiilor, să pornească în căutarea lui Brad şi a Jessicăi. Între timp ce ei voiau să intre în casă, o maşină parcă în fața moşiei.