Medalionul dragostei

50. Decizia

- Te rog, lasă-ne să plecăm!

Robert plângea.

- Vreau să vină şi tati cu noi, îi spuse Jessicăi cu lacrimi în ochi.

- Scumpule, o să vină, îl sărută ea pe frunte. Te rog, Brad, nu mai sta în fața uşii, lasă-ne să plecăm.

- Nu! țipă el şi-l smulse pe Robert din brațele ei. Ajunge, Jessica! spuse el pe un ton plin de furie. Mamă! strigă Brad. Mamă!

Tania veni în grabă.

- Da? S-a întâmplat ceva?

- Nu. Fericirea mea, du-te cu bunica până eu stau cu mama de vorbă. Îl sărută pe frunte. Iar Robert merse la bunica lui în brațe, ascultător.

- Haide, scumpule! îi zâmbi Tania, care ieşi cu Robert din cameră. Brad închise uşa, iar Jessica încercă să iasă.

- Tu rămâi aici!! se răsti el. Avem de discutat.

- Brad, tot ceea ce vreau e să fiu cu fiul meu, să merg acasă!

- Gata, Jessica! Ajunge! E mai mult decât sufiecient!

Jessica rămase şocată în fața lui, nu-l văzuse nicodată atât de furios pe Brad.

- Brad, eu..

- Tu acum o să taci şi o să mă laşi pe mine să vorbesc! avea un ton autoritar. Ia loc, îi spuse el, iar ea îl ascultă, aşezându-se pe marginea patului lui Robert. Brad, însă, rămase în picioare. Era prea furios pentru a sta jos, era foarte agitat.

Jessica îl privea, cu spaimă. Îşi amintise totul, dar sentimentele nu erau clare, ci amestecate. Încerca să gândească limpede.

- De data asta o să mă asculți cu atenție, se plimbă el prin fața ei apoi se opri, privind-o exact în ochi. Gata Jessica! Am făcut mereu cum ai vrut, am acceptat totul, de fapt, ți-am acceptat totul. Te-am lăsat pe tine să iei decizi, uneori fără voința mea. Dar gata! Până aici! Am luptat pentru tine în fiecare zi de când te cunosc, pentru că te iubesc mai mult decât propria-mi persoană, dar m-am săturat să lupt cu morile de vânt, ca să te conving pe tine de sentimentele mele! Am acceptat că m-ai mințit,  că m-ai dat la o parte şi mai ales, mi-ai luat fiul de lângă mine, dar acum nu îți mai dau voie! Nu mai stau departe de fiul meu nici 5 metri fie că îți convinge sau nu. Fiul nostru va locui în această casă alături de mama şi de tatăl lui. Iar dacă tu nu îți doreşti asta, vom împărți custodia.

Jessica rămase pe loc, nu spunea un cuvânt ci doar asimila cuvintele dure spuse de Brad.

- Te iubesc, Jessica! Dar pentru tine asta nu a contat niciodată!

- Nu e adevărat! se răsti ea.

- Atunci cine sau ce stă împotriva noastră de data asta? De ce fugi din nou de mine?

- Brad, am nevoie de timp.

- Jess, ți-am acordat în ultimii 5 ani numai timp! Te-am aşteptat 4 ani, iubindu-te în fiecare clipă, gândindu-mă la tine! Am stat lângă tine la spital, avea lacrimi în ochi. Tocmai pentru că te iubesc şi crede-mă nu mai ştiu cum să ți-o arat!

- Dacă mă iubeşti o să-mi mai acorzi timp. Înțelege-mă, se ridică ea în picioare, în capul e un amalgam de informații. Abia mi-am adus aminte de tot, mă doare capul. Am nevoie de timp să îmi pun toate gândurile în ordine.

Brad se apropie de ea şi îi luă mână dreaptă în mâinile lui. Şi îi sărută mâna.

- Nu, Jessica. Ai la dispoziție o zi, mâine seară te aştept aici dacă vrei să ne facem o viață împreună, iar dacă nu, înseamnă că ne luăm adio!