Medalionul dragostei

3. Familia - Partea a II-a Brad

"Mi-e dor de tine, tată!"

- Ştii, totuşi îi ai lângă tine pe amândoi, spuse Brad cu o tristețe în glas.

- Aşa e, oftă ea, dar la distanță şi separați.

- Nu contează, îşi strânse pumnul şi devenise agitat, important e că te caută, te iubesc şi sunt mereu alături de tine, eu însă nu am avut norocul acesta.

- Cum adică? se uită la el crispată.

- Eu am avut trei ani, când tatăl meu a plecat cu o altă femeie, ştiu doar că acum are un alt copil de crescut.

- Îmi pare rău!

- Nu trebuie, e ok, țin minte că a venit personal să mă vadă doar de două ori. Prima dată a fost, când aveam 9 ani şi am susținut primul meu concert de muzică la şcoală, oftă el, am fost în culmea fericirii, chiar dacă a fost doar pentru o oră acolo. A doua oară l-am văzut în momentul în care am împlinitit 18 ani, şi-a făcut apariția la petrecerea de ziua mea, mi-a dăruit acest medalion, îl scoase din buzunarul drept, era un medalion auriu, era o chitară mică, prinsă într-un lănțişor, mi-a purtat noroc, adăugă Brad, aşezând medalionul în palma Jessicăi.

- E frumos. Cânți la chitară? îi dădu înapoi medalionul.

- Ştiu să cânt, zise el sec, tatăl meu a fost unul dintre cei mai buni chitarişti, în tinerețe.

- Nu fii trist, poate că nu a fost tatăl perfect, dar e tatăl tău, vei învăța să îl ierți.

- E? întrebă el furios. Da, poate e tată, dar nu suficient de bărbat, să-şi asume responsabilitatea, a preferat să lase şoferul să se ocupe de mine, tot timpul avea altceva de făcut, se ridică brusc şi porni cu paşi rapizi spre grajduri.

- Brad, strigă Jessica, se ridică în picioare. A spus ceva greşit? Brad părea destul de afectat, poate ar fi fost mai bine să nu deschidă acest subiect.

- Haide, îşi întoarse privirea, avem de muncă.

- Vin! Îmi pare rău, strigă ea, dar îşi dădu seama că Brad era deja prea departe pentru a o auzi, nu-ți fă griji, strâng eu!

Brad se simți vinovat că se comportase aşa, dar tatăl lui era un subiect dificil, nici nu ştia de ce naiba îi povestise Jessicăi despre el. Medalionul, îl ținea mereu în buzunar, pentru că mama lui i-a interzis categoric să-l poarte. Uneori ar vrea să meargă să-l caute, dar unde? Nu ştia unde să-l găsească, niciodată nu fusese acasă la el, iar de când era aici, nu mai auzise nimic despre el. Îi era foarte dor de tatăl lui, dar unde avea să-l caute? Nu putea să-l sune, nu ştia numărul lui de telefon, dar un lucrul era clar, tatăl lui exista, însă se pare că acesta nu îi ducea lipsa, pentru că avea un alt copil.

*****

După o zi de muncă, în care nu mai schimbase o vorbă cu Brad, Jessica se relaxă în cada ei, nu mai făcuse o baie cu spumă, din Londra, avea nevoie de asta. Era deja ora cinei în familia Brown, era o seară deosebită, pentru că Antonia îl invitase şi pe iubitul ei, David, care venea pentru prima dată la moşie. Dave nu părea prea încântat, de această "relație", deoarece în ochii lui, Antonia era tot fetița lui de 5 ani. Toți erau aşezați la masă, era o masă mare, pentru 12 persoane, mereu moşia Brown avea invitați; o masă din lemn masiv, de culoarea mahonului aşezată în partea stângă a sufrageriei. Dave stătea, ca aproape întotdeauna, în capul mesei, iar în stânga lui era aşezată Tania, lângă ea, Brad, iar pe cealaltă parte a ei, erau Jessica, Antonia şi David.

- Şi, cum a fost prima zi de muncă, Jessica? întrebă Tania.

- Bine, răspuse ea promt, plimbând furculița prin farfurie, avem mult de muncă, mai ales, cu inspecția cailor, care vor fi pregătiți pentru concurs.