Medalionul dragostei

15. Libertate

"Suntem oare capabili să iubim impunându-ne limite? Te iubesc până la un punct, iar de acolo nu? Nu poți, dar când iubeşti pe cineva cu adevărat eşti dispus să îi oferi libertatea necesară pentru a fi fericit?"

Jessica făcu o baie, pentru a se relaxa, era aproape miezul nopții, nu avea somn, privi telefonul, după câteva minute, se aşeză pe pervarzul din geam, era o noapte liniştită, dar nu şi pentru ea. Privi din nou telefonul, voia să sune pe cineva, dar nu avea curajul, apoi îşi facu şi apelă persoana.

- Am nevoie de tine, poți să vii? şopti ea.

A doua zi, Jessica îşi petrecuse ziua stând în pat, Dave încă nu vorbise cu ea, doar Antonia veni la ea, de câteva ori şi Donna, care îi adusese de mâncare. Era aproape seară, Brad muncise toată ziua la grajduri, nu voia să intre în casă, David veni să îl caute. Îl văzu, stătea pe pajistea din fața grajdurilor, David se aşeză şi el.

- Hei! spuse David.

- Salut! şopti Brad, îşi ținea privirea în jos, spre firul de iarbă cu care se juca.

- Eşti bine?

- Da..tu?

- Bine. Am venit să văd ce faci!

- Foarte bine! spuse el hotărât.

- Observ, vrei să vorbim?

- Nu am nimic de vorbit!

- Brad, e mai bine dacă vorbeşti cu cineva şi te descarci!

- Ce vrei,mă, să îți vorbesc? spuse el furios, se ridică şi îl privi nervos. Ce? țipă el către David, care se ridică în fața lui. Că femeia pe care o iubesc îi face un copil altui bărbat? Că sunt un fraier?

- Brad, nu poți ştii sigur lucrul acesta.

- Ba da, e sigur! A fost la ecograf.

- Eu ştiu că vă iubiți şi puteți trece peste, doar că a aflat nişte lucruri..poate ar fi mai bine să vorbiți!

- Ştiu, se linişti el, mi-a zis de mama, de discuție, eu iubesc, i-am zis că nu îmi pasă cine e tatăl, o să cresc acel copil ca şi pe al meu propriu, dar nu vrea, frate. Crede lucruri despre mine, care nu sunt adevărate.

- Da, de aceea trebuie să îi spui.

- Chiar nu am nevoie de banii ei, David, nu ştiu cum m-am îndrăgostit aşa, nu am plănuit asta. Da, am greşit, pentru că ştiam ce voia să facă mama mea, dar nu mi-a păsat la început, acun îmi pasă de Jessica, de Dave, de toți!

- Frate, eu te cred, dar toate astea trebuie să i le spui, cât de curând.

- De ce ? întrebă Brad, nedumerit, apoo îl privi atent.

- Pentru că, ezită David, nu ştiu dacă pot să îți spun, dar mi-a zis Antonia că Jessica, se bâlbâi el.

- Ce e cu Jessica?

- Se reîntoarce în Londra, definitiv.

- Poftim? Nu înțeleg de ce Jess a mea îmi face toate astea, se reîntoarce la tatăl copilului ei, îşi aminti el de discuția cu ea, când i-a zis că nu el e tatăl.

- Îmi pare rău că s-au întâmplat atât de multe lucruri rele. Dacă aş putea să te ajut..

- O să plec şi eu, nu mai am ce să caut aici.

- Unde? Brad, din câte ştiu nu prea ai unde să mergi. Poți să stai la mine, până îți găseşti ceva.

- David, nu, ți-aş crea probleme cu Anto. Cei de la barul Sunshine mi-au oferit o cameră.