Medalionul dragostei

57. Finalul

După o săptămână de când Antonia a dat naştere la cele două minunății, Jessica îi pregăti micul dejun lui Brad. Se trezise devreme, ca să poate găti fără să fie ajutată, urcă cu tava în mână, scările. Deschise uşor uşa şi păsi, închizând-o cu piciorul în urma ei.

- Ce imagine..spuse Brad somnoros, care stătea în pat.

- Pun pariu că aşa ai vrea să te trezeşti în fiecare dimineață.

- Cu tine vreau să mă trezesc în fiecare dimineață. Să te sărut, să te alint.

- Ți-am pregătit micul dejun..zâmbi Jessica, aşezând tava pe pat, iar Brad se ridică în fund.

- Nu mai bine sărim peste micul dejun?

- Nu! Te rog mănâncă!

Pe tava era o farfurie acoperită cu un căpăcel de mărimea farfuriei, argintiu. Lângă un pahar de suc de portocale, nişte pâine prăjită şi o farfurie cu o omletă.

- Ce e aici? întrebă el curios.

- O surpriză, spuse ea. Stătea în picioare privindu-l.

Brad dădu capacul la o parte şi văzu o suzetă. O luă în mână şi o privi nedumerit pe Jessica.

- Robert nu e cam mare pentru suzetă?

- Tocmai...zâmbi ea.

- Eşti...se bâlbâi el.

- Da. O să mai avem un copilaş, un băiețel sau o fetiță.

Brad sări din pat direct în brațele Jessicăi, sărutând-o şi îmbrățişând-o. O învârti, apoi se aşeză în genunchi în fața ei şi îi sărută burtica prin halatul roz, pe care ea îl purta.

- Sunt cel mai fericit bărbat din lume!

- Aş fi vrut să îți dau vestea asta în cel mai original mod, mai ales că cu Robert nu am făcut-o, lăcrimă ea.

- Iubita mea, se ridică şi îi prinse fața în palme. Trecutul e trecut, ce ar fi să-l lăsăm acolo? Îmi doresc o mulțime de copiii cu tine, iar Robert e fiul nostru, chiar dacă la vremea acea nu eram împreună. Contează prezentul şi viitorul nostru, al nostru şi al copiilor noştri. O sărută şi o ridică în brațe.

- Mă bucur că sunt soția ta şi mama copiilor tăi. Sunt cea mai fericită!

- O să fiu tătic pentru a doua oară! O să fiu tătic pentru a doua oară! Strigă el de bucurie.

- Şht, o să trezeşti toată casa.

- Robert se va bucura să aibă un frățior sau o surioară. Sau poate vor fi doi!

- Să nu exagerăm, răse ea. Eu nu am în familie gemeni, iar Antonia a făcut pentru că bunicul lui David este geamăn. E o cheste ereditară!

- Atunci va trebui să îi facem în două reprize! răse el.

- Da! îl sărută.

***

David şi Antonia, tocmai se treziră, noapte fusese mai liniştită, pentru că fetele nu s-au trezit chiar din oră în oră. Încă erau tolăniți în pat, având în vedere că nu fetele lor nu s-au trezit.

- Nu-mi vine să cred...şopti Antonia.

- Ce iubito?

- Că am crescut atât de mult, că avem două fetițe, că ne-am maturizat. Totul pare aşa o joacă la început. Ne îndrăgostim, ne sărutăm pe ascuns şi apoi ne căsătorim, avem copiii, ne responsabilizăm.