Medalionul dragostei

38. Aşteptarea

Dave o privi uimit, dar în acelaşi timp vestea nu-l afecta.

- Şi ai nevoie de acordul meu? zâmbi el sarcastic.

- Nu, se bâlbâi ea, doar că vreau să ştii de la mine.

- Mulțumesc că mi-ai spus, răspunde el sec. Casă de piatră!

- Dave, nu trebuie să fii ironic!

- La ce te aşteptai, Jordan? se ridică furios de pe canapea, începu să gesticuleze. M-ai părăsit, apoi mi-ai cerut divorțul, nu ai avut tupeu să vii aici, abia după ce eu am zis că mă recăsătoresc. Nu ştiu ce să îți spun!

- Te afectează?

- Nu, Jordan. Nu mă afectează că tu te recăsătoreşti.

- Îți mulțumesc, Dave! Ştiu că suntem divorțați, dar mi-ai lipsit. Erai cel mai bun prieten al meu, se ridică ea şi îi atinse mâna dreaptă.

- Da, suspină Dave. Iar tu erai cea mai bună prietenă a mea, îi luă mâna, cu care îl atinse, între ale lui. Jordan, îmi doresc să fii fericită, cu mine nu ai fost, nu eram un cuplu perfect, suntem conştienți de asta.

- În felul nostru am fost, dar ştii bine că moşia pentru mine a fost, precum o închisoare. Aici, eram prea departe de visurile mele.

- Ştiu, dar eu nu ştiam să fac altceva, decât asta.

- Să nu mă înțelegi greşit, nu îmi pare rău că m-am căsătorit cu tine. Dar am un singur regret, că te-am făcut să suferi.

- Jordan..

- De fapt, îl întrerupse ea, mai un regret, că nu a funcționat relația noastră, deşi crede-mă mi-am dat tot interesul.

- Şi eu, mai ales că nu mi-am dat atât de mult interesul, dar nu pentru că nu voiam ci pentru că nu ştiam cum să o fac.

- Ne-am căsătorit, oftă Dave, pentru că părinții noştri au insistat, nu pentru că ne iubeam. Am învățat pe parcurs să ne iubim, dar nu atât de mult, încât să luptăm unul pentru celălalt.

- Aşa e, nici eu şi nici tu. Amândoi am jucat un rol, față de fetele noastre şi de toată lumea, mai ales, față de noi.

- Trecutul e bine să rămână în trecut. Mi-aş fi dorit să fi învățat să te iubesc aşa cum meriți.

- Dave, ai făcut-o în felul tău, dar uneori nu a fost suficient. Ea îl îmbrățişă, iar el nu se împotrivi, o strânge puternic în brațele lui.

- Cine e norocosul? întrebă el, cu un zâmbet fals.

- Javier, dar chiar dacă ne cunoaştem de aproape 14 ani, doar de doi ani am început să ne dăm seama că ne iubim.

- E sufletul tău pereche!

- Poate, fiecare am fost căsătoriți deja, avem copii. Dave, nu vreau să îmi pierd prietenul meu cel mai bun.

- Nu o să o faci, voi fi mereu aici pentru tine, iar tu ştii asta! De aceea nu te-ai întors, ştiai că te voi primi.

- Mă cunoşti prea bine! Dar tu, vei fi bine?

- Normal, Jordan. Acum sunt prea bătrân să-mi caut sufletul pereche, tu eşti tânără.

- Dar Tania? Am auzit că e aici.

- Nu, schiță el un zâmbet. Nu e dragoste, suntem bunicii aceluiaşi nepoțel.

- Îmi doresc să fii fericit!

- Sunt! Fetele mele sunt tot ceea ce am şi îți mulțumesc pentru ele.

- Eu îți mulțumesc, fără tine nu am fi avut două fete superbe! Mă bucur că putem să ne înțelegem.