Medalionul dragostei

49. Memoria

Antonia bătu în uşa de la camera Jessicăi.

- Pot să intru?

- Da.

Jessica era aşezată pe pat, Antonia se apropie de ea şi se aşeză.

- Eşti bine?

- Da.

Răspunsurile ei erau scurte şi seci.

- Jessi, ştiu că e ceva neînregulă cu tine. Spune-mi ce e..

- Brad m-a sărutat!

- Poftim? încercă ea să pară surprinsă.

- Da, m-a înțeles greşit, eu nu i-am cerut asta.

- Îți place de el?

- Nu ştiu, îmi este drag, dar e angajatul nostru..

- Nu am ştiut că asta contează pentru tine.

- Nu, doar că tata nu ar fi de acord.

- De ce nu-l întrebi?

- Anto, ştii ce-mi ceri? Nu pot să fac asta.

- Ascultă-mă, de ce nu încerci să fii fericită? Ştii foarte bine că tata te-ar susține, mereu a făcut-o!

- Ştiu, dar tipul ăsta, Brad are ceva ce mă face să mă pierd..

Antonia zâmbi, se gândi că dragostea lor e mai puternică dincolo de pierderea memoriei, oricum era o amnezie temporară.

- Poate, zic eu, te-ai îndrăgostit de el!

- Zici tu? o întrebă ca o fetiță de 5 anişori.

- Da! Lasă-ți inima să conducă, nu fii rațională, de ce aşa şi de ce nu.

- E greu să o spui, dar ştii că femeile întotdeauna sunt raționale indiferent de ceea ce fac.

- Ai dreptate, dar tocmai pentru că o au, pot să o disimuleze, ba chiar să o facă să lipsească în unele momente. Încercă să-ți asculți inima, nu să pui întrebări. Nu ai nevoie de răspunsuri, ai nevoie de iubire, sprijin, afecțiune, înțelegere şi încredere.

- Uau, cât de mult te-ai maturizat. Sunt mândra de tine, Anto! o îmbrățişă.

Jessica primi un mesaj pe telefon.

"Bună, Jess. Dacă simți şi tu la fel, te aştept în centru la Jo's restaurant la ora 19:00. Cu dragoste, Brad."

Jessica privi mesajul, simțea cum fericirea îi umple inima. Se îndrăgostea de el, dar simțea că e ceva mai mult, nu-şi putea explica.

- S-a întâmplat ceva? întrebă Antonia.

- Mi-a trimit Brad un mesaj, îi arată şi ei.

- Du-te! Ce va fi va fi, nu sta să te gândeşti!

- Anto, zâmbi ea.

- Nu, nicio Anto. Îi răspund eu şi îi spun că mergi!

- Nu! țipă ea. Luă telefonul şi îi scrise ea.

"Mă voi gândi la asta."

Chiar avea să se gândească la asta. Antonia se ridică.

- Merg, trebuie să mă întâlnesc cu David, zâmbi ea, îşi aşeză mâna pe burtică instictiv.

- Bine, surioara mea, du-te liniştită! Nu e nicio problemă.

Dave bătu în uşă.

- Fetele mele, se întredeschise uşa. Pot să intru?