Medalionul dragostei

16. Robert

În acea seară, Brad părăsi moşia Brown, fără să mai privească în urmă, nu mai avea pe nimeni alături, tatăl lui avea o familie, mama lui plecase în Europa, fără să îi vorbească măcar. Avea să rămână în camera, pe care patronul barului Sunshine, i-o oferise. Jessica se întoarse în Londra, la mama ei. Dave rămase din nou singur, însă o avea pe Antonia şi pe David, pe care îl îndrăgea acum. Aşa au trecut 7 luni, Brad încercă să o mai caute pe Jessica, însă aceasta nu îi răspunse la telefon, cânta în fircare seara în bar, iar pe timpul zilei lucra ca barman. Jessica, era departe de el, dar se obişnui cu gândul, sarcina a fost uşoară, nu a vrut să anunțe pe nimeni când naşte, ca să se potrivească termenul, să nu ştie nimeni că e copilul lui Brad. Alan o susținuse în aceste 7 luni, îi fusese alături.

Era o dimineață însorită în Illinois, Brad se trezise devreme, urma să deschidă barul, îşi făcuse o cafea. Stătea liniştit la masă. Telefonul sună, era un număr necunoscut, dar îl uimi, pentru că era din Anglia.

- Alo..şopti el.

- Brad Miller? se auzi o voce.

- Da, vocea îi păru cunoscută.

- Sunt Jordan, mama Jessicăi.

- S-a întâmplat ceva cu Jessica? se panică el.

- Stai liniştit, sunt bine, a născut azi. Brad simți o lovitură în piept. Nu mai scoase niciun cuvânt. Eşti bine? întrebă Jordan.

- Da, mă bucur pentru ea şi Alan.

- Brad, nu mă înțelege greşit, dar am rămas şocată când am aflat că e însărcinată, însă ştiu cât de mult o iubeşti, am aflat că ai greşit, că ea crede că nu simți nimic pentru ea, dar e mai bine să lămuriți lucrurile.

- Jordan, crede-mă că am făcut tot ceea ce am putut, am zis că o să ma ocup de copil, chiar dacă nu e al meu.

- Atunci când am vorbit cu tine, mi-ai părut sincer, iar eu nu vreau ca fiica mea să facă aceeaşi greşeală ca mine.

- Nu mă vrea lângă ea, o înțeleg, am pornit cu stângul, era normal să se termine aşa.

- Brad, Jessica greşeşte mult, nu vrea să mă asculte, între ea şi Alan nu s-a întâmplat nimic, sunt sigură, poate că Alan şi-ar fi dorit, pentru că au fost acum câțiva ani împreună, dar Alan e căsătorit, de mai bine de un doi ani.

- Jordan, ce încerci să îmi spui?

- Să vii să îți vezi fiul. Să ştii că îți seamănă!

- Fiul? avea lacrimi în ochi, era emoționat, avea un fiu, un băiat, era al lui.

- Da, Jessi o să se simtă trădată, dar greşeşte, se comporta ca un copil, e şi vina mea, fuge de dragoste, ca mine.

- Eşti sigură de ceea ce spui?

- Normal. Am vrut să te sun în cele şapte luni, dar mi-a fost frică să nu plece din nou, dar acum când mi-am luat nepotul în brațe, merită să fie lângă ambii părinți.

- Mulțumesc Jordan, iau primul avion, spuse el.

- Sună-mă când ajungi, zise Jordan.

Brad era fericit, a simțit că acel copil era al lui şi acum ştia. Nu înțelegea cum poate fi Jessica aşa.

A doua zi, de dimieață, Brad ajunse în Londra, păşi încet pe podeaua coridorului din maternitate, se opri brusc în fața unui perete cu ferestre mari, se puteau observa nou-născuții, aşezați în pătuțuri, fete şi băieți. Erau atât de mici, nu-i venea să creadă. O asistentă se apropie de el.