Medalionul dragostei

52. Rugămintea

- Îmi spui? o fixă Brad cu privirea.

- Nu, te implor să nu pleci!

- Intră, o pofti el în baracă, era o încăpere mică, vopsită în crem, avea un pat de o persoană pe peretele din stângă, în față o sobă mică, iar pe peretele din dreapta o masă cu 4 scaune. Nişte rafturi cu alimente si veselă erau aşezate pe peretele din dreapta.

Brad închise uşa după ei, rămăseseră amândoi în picioare. Se priveau cu drag, dar Brad era pe poziție, însă şi surprins nu se aştepta să o vadă pe Jessica acolo.

- Brad, te rog, m-am gândit şi eu te iubesc, vreau să rămâi.

- Garry..şopti el. Uite, ai venit aici pentru a mă implora să nu plec sau pentru a-mi da un răspuns.

- Nu Garry mi-a spus că pleci şi nu vreau să faci asta.

- Jess, se fâstâci el, mă aşteptam să fii aici aseară sau azi dimineață, pentru mine, pentru noi, pentru că te-ai hotărât. Nu să alergi după mine doar pentru că ştii că plec. Tu nu ai nevoie de mine, ci de prezența mea, ca tot timpul cineva să se roage de tine. Dar eu nu o voi mai face, Jess. Să îți fie clar. Poate e mai bine să plec, pentru ce aş rămâne?

- Pentru Robert..

Brad îşi aşeză mâinile în cap, râse enervat.

- Jessica, o prinse de mâini, ne-am pierdut. Am crezut că vei veni să-mi ceri să rămân pentru tine, dacă ai venit să îmi spui să nu plec. Dar pentru fiul nostru ştii ca sunt în stare de orice. Stai liniştită, voi lipsi câteva săptămâni am nevoie să mă detaşez de tine şi de tot ceea ce s-a întâmplat. Am obosit, Jess, am obosit să mai lupt pentru tine.

- A fost o greşeală să vin..se desprinse din strâmtoarea lui, iar el o eliberă.

- Nu, nu a fost. Mi-ai arătat mie că de fapt nu mă vrei lângă tine. Nu sunt suficient de important ca să lupți pentru mine. Fiul nostru e, iar eu voi mereu alături de el.

- Foarte bine, zise ea în şoaptă. Nu mai avea glas. Venise cu gândul că totul se va rezolva, dar făcuse totul pe dos.

- Da, foarte bine.

- Atunci drum bun! se întoarse şi ieşi din baracă, Brad rămase pe loc ținând cu putere de spătarul unui scaun.

Jessica îşi luă calul şi îşi văzu de drum, Brad o privi prin uşa deschisă, nemişcându-se din loc.

- La naiba! dădu cu scaunul jos, lovi cu piciorul masa, care se duse câtiva centimetri în perete. Ținuse pumnii strânşi. Brad, aşa e mai bine! Nu mai alerga ca prostul după ea, îşi spuse el cu voce tare.

Jessica lăsa calul la grajduri şi alergă spre maşină.

- Am dat-o în bară!

O maşină parcă în spatele ei, privi înapoi erau Garry şi Eva. Le făcu cu mâna şi intră repede în maşină. Făcuse o mare gafă, de ce nu-i spusese lui Brad tot ceea ce îi trecea prin minte. Era o laşă şi aşa avea să rămână, dacă nu făcea ceva în această privință.

Ajunsă acasă, îl luă pe Robert în brațe şi îl sărută.

- Unde e tati? o întrebă el.

- Acasă la el.

- L-ai convins să nu plece, aşa mi-a zis tuşa Antonia.

Jessica o privi pe Antonia.

- Nu, scumpule. Tati va pleca, dar va veni repede. Va fi mereu aici pentru tine.

- Şi pentru tine, adăugă Antonia.

- Mă tem că am făcut o prostie.

- Ce ai făcut?