Medalionul dragostei

9. Acasă în Londra

Jessica ezită să îi răspundă unchiului ei, Jack. Dar într-un final, ştia că nu îi putea ascunde nimic.

- E atât de grav, dacă m-am îndrăgostit de el?

- Oh, frumoaso, e mai grav că tatăl tău se însoară cu mama lui, îi mângâie mâna.

- Ştiu, unchiule, nu trebuie să îmi spui, a fost o prostie din partea mea! se fâstâci.

- Nu, ascultă-mă, dacă simți că te-ai îndrăgostit şi că îți doreşti să fii alături de el, luptă!

- Şi cum rămâne cu tata?

- El e foarte bine, eu nu sunt foarte sigur pe iubirea lor, dar aceasta e o altă poveste. Nu fă acelaşi lucru ca mine, am iubit o femeie atât de mult, încât voiam să fie mama copiilor mei, dar am lăsat-o să plece, din orgoliu. Asta e o prostie!

- Unchiule, nu vreau ca tata să ştie, de fapt, nimeni.

- E în regulă, nu voi scoate o vorbă! Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă! O sărută pe frunte şi ieşi din cameră!

- Mulțumesc, îi şopti Jessica.

Trecură două săptămâni de la petrecerea de logodnă şi trei săptămâni din relația ascunsă, pe care Jessica şi Brad o aveau. Încă nu dețineau curajul necesar să le spună adevarul, nu prea îşi petrecuseră timpul împreună, deoarece la moşie era foarte mult de muncă, datorită concursului, care va avea loc într-o săptămână. Jessica ieşise din camera ei, ținea în mână mânerul unui geamantan. Avea să plece la Londra, la mama ei pentru o săptămână, îi anunțase cu o seară în urmă că şi-a cumpărat bilet. Brad nu fusese deloc încântat, Dave nici aşa. Toți o aşteptau în fața casei.

- Gata? întrebă Dave ajutând-o cu bagajul, Bob îl puse în portbagajul maşinii.

- Da, tată!

- Chiar trebuie să pleci? spuse Antonia cu o voce tristă.

- Da, dar am să mă întorc până la concurs şi, mai ales, pentru a vă ajuta cu pregătirile pentru nuntă.
- Drăguțo, ai grijă de tine! o îmbrățişă Tania, apoi răspunse la un apel, erau de la florărie. Îşi continuă discuția în casă, scuzându-se.

- Să te întorci repede! spuse Dave şi o îmbrățişă.

- Bine, tată, îl pupă pe obraz.

Brad păşi spre ea şi o îmbrățişă, îi şopti la ureche: "O să îmi lipseşti!"

- Şi tu mie, şopti ea.

- Haide, te aşteaptă Bob, să te ducă la aeroport, să nu pierzi avionul! zise Dave.

Jessica urcă în maşină, le făcu cu mâna, îl privea, cu lacrimi în ochi, pe Brad.

- O să-mi lipseşti cel mai mult! gândi cu voce tare Jessica.

- S-a întâmplat ceva domnişoară? întrebă Bob.

- Nu, mergi doar.

După un zbor lung şi obositor, în sfârşit, Jessica ajunse în Londra. La aeroport o aştepta Javier, prietenul mamei ei.

- Jessy, ce mă bucur să te revăd! spuse Javier, deşi locuia de foarte mult timp în Londra, încă avea un accent franțuzesc, la care nu voia să renunțe.

- Javier, şi eu mă bucur! îl îmbrățişă. Mama?

- Mama găteşte, de fapt, îți pregăteşte o surpriză. Acum nu mai e o surpriză, dacă ți-am spus. Javier mereu era elegant şi acum purta un costum negru şi o cămaşă albastră.