Medalionul dragostei

11. Încredere

Jessica simți cu totul se năruie în jurul ei, nu auzise bine. Era palidă, nu ştia cum să reacționeze, femeia din fața ei era viitoarea soție a bărbatului pe care îl iubea, pentru care ar fi fost în stare să îi spună tatălui ei, adevărul. Rămase acolo, pe loc, precum o statuie.

- Eşti bine, drăguțo? spuse Tania.

- Da, bâlbâi ea, apoi făcuse cunoştință, sunt Jessica.

- Îmi pare bine, zâmbi Helena.

Respirația Jessicăi era din ce în ce mai rapidă, nu se putea mişca, cine era ea în comparație cu modelul din fața ei, se gândi Jessica. Nu poate concura cu ea.

- Scumpo, sigur eşti bine? zise Dave.

- Da, sunt, bâlbâi ea, foarte obosită, am să mă retrag.

Jessica reuşi să o ia din loc, deşi se simtea ca o statuie mişcătoare, nu avea de gând să mai rămână nici măcar o secundă cu Helena în aceeaşi încăpere. Antonia o urmă până în cameră. Jessica intră şi se expiră tot aerul, trânti geanta, pe care o ține în mână, de podea. Lacrimile îi invadase ochii. Se propti cu mâinile de spătarul scaunului de la birou. Nu simți prezența Antoniei, doar când aceasta închise uşa.

- Jessi, eşti bine? îi puse uşor mâna pe umăr. De ce plângi? zise Antonia pe un ton îngrijorător.

Jessica se întoarse spre ea şi o luă în brațe. Plângea şi nu avea puterea necesară să se oprească. Antonia o strânse cu putere în brațe, avea şi ea ochii înlăcrimați. După câteva minute, în carr Jessica reuşi să se liniştească, se aşezară pe pat, Jessica stătea în fund cu perna în brațe, iar Antonia în fața ei, în aceeaşi poziție.

- Uite, Jessi, ştiu că am greşit față de tine şi că nu am vorbit foarte mult de când te-ai întors de la Londra, nu ne-am împărtăşit probleme şi secrete. Dar să ştii că poți avea încredere în mine.

- Ştiu, Anto, îşi sterse ea lacrimile, am avut mereu încredere în tine şi o să am. Dar, e complicat!

- Crezi că nu aş înțelege? Să ştii că imediat fac 18 ani! zâmbi ea.

- Ştiu, râse uşor Jessica, nu e vorba despre asta.

- Atunci? Ce e complicat?

- Nimic. Sunt doar obosită.

- Atunci poate că e din cauza prezenței Helenei aici.

- Nu, se bâlbâi ea, ce legătură are tipa aia cu mine?

- Nu ştiu cât de mult îl iubeşti pe Brad, dar eu, dacă aş fi tu, aş vrea să aflu de la el adevărul, nu aş crede-o pe Helena, pe care nu o cunosc.

Jessica rămase, din nou, şocată.

- Poftim? o privi ea nedumerită. Despre ce vorbeşti?

- Ştiu că e un secret, dar v-am văzut împreună, eram cu David la plimbare. Şi ştiu că Brad a mers până în Londra, să te vadă, să fie cu tine de ziua ta.

- Anto, de ce nu mi-ai spus că ştii? Trebuie să bănuiesc, pentru David era cu Brad.

- Am aşteptat să îmi spui tu, spuse Antonia.

- Iartă-mă! Sincer eu am crezut că va fi o joacă, dar nu e aşa.

- Nu contează, important e să vorbiți şi să nu îți faci tot felul de gânduri, cum facem noi fetele în general!

- Ştiu, Anto. Dar nu am ce să mai vorbesc cu el, Tania, o cunoaşte, avea un zâmbet larg când mi-a prezentat-o, e din familie. Iar eu pentru Brad, am fost o joacă, spuse ea plângând.