Medalionul dragostei

45. De la capăt

Brad rămase şocat, zicea că se va descurca, dar cum va face asta? Putea să-i spună adevărul, dar dacă îi va provoca un şoc, dacă nu-l va crede şi va fugi, din nou, de el.

- Eu.., nu ați auzit bine, se bâlbâi el.

- Ba da, am auzit foarte bine! se răsti ea. De ce mi-ai spus aşa?

- Noi...eu..

- Noi? Care noi?

- Dormeam şi mi-am visat iubita, viitoarea soție, o privi el fix, cu dragoste şi încerca din răsputeri să nu plângă. Şi fiind adormit, nu mi-am dat seama că v-am numit aşa.

- Ah, serios? Avea un sentiment ciudat. Deci te însori?

- Da, aşa ar fi trebuit...

- Dar de ce erai aici?

- Pentru că..., Dave, domnul Dave, m-a rugat să vă păzesc, era foarte obosit.

- Am înțeles. Şi de ce spui că aşa ar fi trebuit să te însori?

Brad o privea cu atâta dragoste, dar avea de gând să o recucerească, poate aşa o să-şi aducă aminte de el şi de dragostea pentru el, care era încă în sufletul ei, de aceea era curioasă să cunoască detalii despre el, gândi Brad.

- Pentru că acum nu mai este cazul, nu ne mai putem căsători, fiindcă nu mai există dragoste între noi.

- Scuze, am fost puțin impertinentă, dar nu am vrut să îți cer aceste amănunte personale. Acum înțeleg de ce m-ai numit aşa.

- Stați liniştită! Din partea mea, nu e nicio problemă!

- Îmi pari foarte cunoscut! Ne-am mai întâlnit undeva?

Ar fi fost în stare să-i spună că da, s-au văzut, s-au plăcut şi chiar au făcut un copil împreună, iar acum urma să se căsătorească. Dar îi era teamă de consecințe, de ceea ce putea urma în cazul în care ea afla adevărul, dar nu îşi amintea nimic.

- Nu cred, domnişoară.

Uşa se deschise şi Jordan păşi în salon.

- Scumpa mea fiică! se îndreptă spre ea şi o îmbrățişă. Cât de mult mă bucur că te-ai trezit!

- Mamă! Ce cauți aici? De când eşti aici?

- Am venit îndată ce am aflat...

- Uau, tata te-a văzut?

- Da, scumpo. Normal.

- Normal? Mamă, nu l-ai văzut pe tata de 10 ani, de când ai plecat de acasă. Cum a reacționat?

Jordan îl privi pe Brad, amândoi aveau lacrimi în ochi, dar încercau să se abțină.

- Scumpa mea, să nu vorbim despre asta acum. Tu cum te simți?

- Bine, doar că sunt amnezică, nu-mi amintesc ziua accidentului.

- O să fie bine! zâmbi ea şi o sărută pe frunte.

- Eu mă retrag, vă las. Mă scuzați!

- Brad, poți să rămâi dacă vrei.

- Mamă, lasă-l, poate e obosit. Pe lângă datoria lui de şofer şi administrator, a mai fost şi dădacă în noaptea asta.

- Şofer? întrebă Jordan, nedumerită şi îl privi pe Brad, care îi afirmă.

- Da, doamnă Jordan, accentuă el, iar Jordan zâmbi.

- Vorbim, zise ea.

- Multă sănătate, domnişoară! Să ne revedem cu bine, adăugă Brad.

- Mulțumesc, zâmbi ea.