Medalionul dragostei

2. Familia - Partea I Jessica

"Mama e cea mai importantă ființă din lume, persoana care iubeşte necondiționat, care ar face orice pentru copilul ei, dar dacă decide să te părăsească pentru un trai mai bun sau poate pentru a-şi îndeplini visul, ai fi capabil/ă să o ierți?"

Razele soarelui se furişau printre draperiile din voal alb, Jessica simți energia lor, era dimineață, adormi foarte târziu, discutase cu tot felul de oameni, nu-şi mai amintea despre ce. Se ridică din pat, ce bine era să fie acasă, îşi privi telefonul, dormise prea mult, îşi aminti că azi e prima ei zi de muncă şi deja era târziu. Sigur, decalajul orar o afectase. Îşi luă din valiză hainele, se îmbrăcase cu o pereche de pantaloni scurți de blugi, un maieu alb cu imprimeuri florale, era mai lărguț, se încălță cu o pereche de sandale joase, albe. Coborî scările cu chef de muncă, nu era nimeni prin preajmă care să o întâmpine, aşa că o luă spre bucătarie, era înfometată.

- Bună dimineața, spuse bucătăteasa cu un zâmbet larg.

- Bună dimineața, Donna! Jessica o îmbrățişă puternic.

Donna fusese ca o a doua mamă pentru ea şi sora ei, de când mama lor plecase. Deşi avea aproape 60 de ani, era încă frumoasă, brunetă cu părul lung, şi-l ținea mereu împletit, se observau firele cărunte de la rădăcina. Nu era doar o simplă bucătăreasă, ci era mereu alături de cei din familie, îi sfătuia, alinta şi avea grijă de toți. Lucra acolo de peste 40 de ani, iar acum avea proprii nepoți, însă doar ea şi soțul ei mai locuiau la moşie, îl cunoscuse şi pe bunicul Dave Senior, care acum nu mai era.

- Eşti atât de frumoasă! o privi cu ochii înlăcrimați.

- Nici tu nu eşti mai prejos, vreo cucerire sau rămâi fidelă soțului? râse Jessica

- La vârsta mea vreo cucerire? Au apus, dragă, acele vremuri, prefer să rămân fidelă în continuare.

- Donna, oftă ea. Ceilalți? spuse ea aşezându-se pe un colț al mobilierului de bucătărie, muscând dintr-un măr.

- Jos! strigă Donna. De când erai copil ți-am spus că nu se stă cu fundul pe mobilierul din bucătăria mea! o certă ea şi o privi serios.

- Gata! se aşezate repede pe un scaun. Ce bine e să fii acasă! adăugă ea ironic.

- Nu vrei sa mănânci?

- Ba da, am o foame de lup, ieri când am ajuns nu am apucat nici să mănânc. Restul familiei? întrebă ea, luând o înghițitură din măr.

- Tatăl tău şi doamna Tania au plecat în oraş, Antonia e în camera ei, a transmis că nu vrea să fie deranjată. "E vina mea", se gândi Jessica, a crezut că i-a trecut supărarea, dar nu era aşa.

- Şi Brad? întrebă ea cât de normal posibil, fără să trezească suspiciuni, privi podeaua şi făcea mici cerculețe cu piciorul pe podea.

- La grajduri, au plecat trei angajați şi e nevoie de ajutor, nici măcar nu a mâncat.

Ce gest nobil, se gândi Jessica, ar trebui să-l răsplătească.

- Donna, pregăteşte, te rog, două farfurii şi o tavă, am să le duc la grajduri.

Donna zâmbi şi execută. Jessica porni spre grajduri, pe cărarea din dreapta moşiei, trebuia să treacă de cele două birouri de administrație, apoi urmau grajdurile, iar în îndepărtare se zărea țarcul, unde erau ținute vacile, şi pământurile cultivate, în jur erau doar dealuri, mici păduri şi păsuni, câmpii, departe de civilizație, în Londra nu prea văzuse un astfel de peisaj. Îl căută cu privirea pe Brad, ținea strâns tava, ar fi fost jalnic, să o răstoarne pe cineva, sau mai rău, pe Brad. Îl văzu, îngrijea un cal, pe mica păşune din fața grajdurilor. Brad semăna cu un zeu grec, era îmbrăcat doar într-o pereche de blugi, bustul gol, sculptat, transpirat; urma să vină vara aceea fierbinte, chiar dacă era sfârşitul lui iunie, era foarte cald; nu îşi putea lua ochii de la el, arăta perfect, era din nou intimidată de simpla lui prezență. Ea, sigur, arăta groaznic în comparație cu el, deşi avea o construcție normală, făcuse aerobic un an de zile, era prietenă cu sportul, nu cea mai bună. Avea părul vâlvoi, şi-ar fi dorit să şi-l fi prins, buclele stăteau îngrămădite în părul ei, păşi spre el.