Medalionul dragostei

34. Adevăratul tată

După două săptămâni, de o linişte sumbră şi dureroasă pentru Jessica, care îl văzuse zilnic pe Brad în casa ei, jucându-se cu Robert, dar acel bărbat îi părea un străin, nu-i zâmbea, cum o făcea chiar dacă era supărat, nu-i vorbea decât strictul necesar, în special despre Robert, dar îi vorbea puțin. Îi simțea distanța şi furia din ochii lui, iar asta o durea, ştia că acum, îl pierduse cu adevărat.

Antonia şi David plecaseră săptămâna trecută în luna de miere, prin capitalele Europei, iar apoi aveau să se stabilească o perioadă în Berlin, la tatăl lui David.

Victor se întoarse în Chicago, pentru a fi departe de Jessica, dar suna de două ori pe săptămână pentru a vorbi cu Robert.

Era o după amiază, însorită, Jessica, Dave şi Robert erau la grajduri. Jessica nu-l mai scăpa de sub observație pe fiul ei, unde era el, era şi ea; doar când pleca la moşia Miller, avea încredere în Brad. Ajunşi în fața gardului de lemn, care separa animalele de oameni, Robert privea cu atenție caii, care alergau pe câmpul întins şi verde.

- Ce frumoşi sunt, mami! Când voi creşte mare, o să vreau să calăresc aceşti cai!

- Cu siguranță, bunicul te va învăța!

- Da, dar ne va ajuta şi Brad, eu nu mai sunt la prima tinerețe, răse Dave.

- Eh, zâmbi ea.

- Ce s-a întâmplat, scumpo?

- Tată, ce nu s-a întâmplat! Brad mă evită complet, Victor nu-mi vorbeşte, doar puțin, sună numai pentru Robert, ceea ce mă bucură.

- Jessica, îi atinse cu mâna, umărul, ştii că eşti fiica mea şi te iubesc, dar ai greşit față de ei, iar Brad e rănit, mai ales, că nu i-ai greşit doar o singură dată. Ai răbdare, te va ierta, dar nu poate acum.

- Da, nici eu nu ştiu, dacă mi-o voi putea ierta, ochii îi erau înlăcrimați. Merit cu vârf şi îndesat, toată această durere ce îmi invadează sufletul.

- Greşelile sunt omeneşti, unii învață să ierte, iar alții să-şi repare greşeala.

- Şi cum să-mi repar greşelile?

- Nu ştiu, dar găseşti tu o modalitate, poți să începi cu începutul, să-l treci pe Robert pe numele lui, să fie recunoscut ca tată şi să-i spui lui Robert adevărul, şopti el.

- Aceste lucruri, oricum, aveam de gând să le fac. Dar Brad nu mă va ierta.

- Ascultă-mă, el te iubeşte şi tu ştii asta. Poate, că ar trebui să-i arați cât de mult îl iubeşti, prin fapte, nu doar vorbe.

- Ai dreptate, tată! Asta voi face, o să o luăm cu începutul! Mulțumesc!

Mai spre seară, Jessica aştepta nerăbdătoare în sufragerie, ca Brad să sosească, vorbire cu el şi ştia că va veni să-l vadă pe Robert. Soneria se auzi, iar ea alergă până la uşă, o deschise şi zâmbi larg.

- Bună, zise entuziasmată, Jessica.

- Bună, spuse Brad, sec şi intră în casă. Robert, unde e?

- Ah, se bâlbâi ea, în camera lui.

Brad avea, de câteva zile, ghipsul scos, purta nişte jeanşi bleumarin şi un pulover roşu, care îi scotea în evidență ochii negri, măslinii şi părul, de aceeaşi culoare.

- Merg la el.

- Nu! Stai, aş vrea să-ți vorbesc puțin.

- Ce am avea de vorbit?

- Despre Robert, zâmbi ea, ascunzându-şi durerea.

- Te ascult! se întoarse spre ea şi îşi puse mâinile în sân, defensiv. Ea se apropie de el, purta o pereche de jeanşi şi o bluză roz cu nasturi.