Iubire adevărată [ Yaoi ]

28.

Ami pove ...

Mă plimbam pe o stradă . Eram pe un fel de culoar întunecat , o străduță mică și îngustă . Am închis ochii pentru câteva minute si m-am trezit brusc într-un alt loc . Din câte observ sunt în parcul ce se află peste drum de casa mea. Peisajul era extrem de luminos , nici nu îl puteai privi .

Simțeam vântul cum se strecoară pe sub hainele ce le purtam sau cum se strecoară pe sub crengi alungând în graba lor nebună spre cer frunzele ce veneau spre mine . Strigăte .... Strigăte ... Cineva mă cheamă ! Dar cine ? Nu mă pot mișca pentru a vedea persoana aia sunt blocat cu privirea ațintită în față privind natura , mai de grabă nu privesc nimic din cauza ca totul este aproape alb , șters chiar .

Una din mâini îmi era pe burtă la acelaș nivel cu bazinul . Priveam fericit spre locul ăla . Dar de ce ? Îmi mângâiam zona aia cu dragoste și căldură ! Dar de ce ? O căldură mă cuprinse din zona inimii și din zona aia . Ce înseamnă ? Zâmbeam ca un nebun , neștiind de ce ?! Cu toate că mă întrebam " de ce o fac ?"  , nu încetam .

Am mers încet în față , mergând spre iazul din parc unde era și o poiană . Florile înflorau în jurul meu cu cât înaintam mai tare spre lac . Cântecul păsărelelor se auzea grațios , am făcut două piruete . Și m-am împiedicat în ceva . Era să cad , dar nu am căzut ! Era o minge de fotbal , am răsucit mingea pe mai multe părți , până ce am găsit scris pe ea " Ami " , era mingea mea știu că am pierdut o în zona asta și nu am mai găsit o de loc . Râsete de copii îmi răsunau în cap ca un ecou și auzeam strigătele acestora ce o strigau pe mama lor . O fierbințeală , un fel de căldură mai puternică mă furnică prin inimă . " Mama " , " Mama " ... Pe cine strigă copii ăia mai exact ?! Dar unde sunt ei ? Sunt singur în poiană și nici în pădure nu este nimeni . Sunt singur și râsetele astea parcă ar proveni de la cineva care stă fix lângă mine . Poate sunt în capul meu !

Am mers spre lac , lacul era de un albastru ceresc așa de luminos și plin de viață . O familie de gâște pluteau pe lac și mai îndepărtare era o familie de lebede . O barză trecu în zbor deasupra lacului , tăind cu aripa apa , zbură lin și îmi trecu deasupra capului . Am mers mai aproape de lac . M-am oprit și am privit în apă , fața îmi căzu când vedeam apa de adineauri tulbure . Era neagră , parcă era nămol , nu apă .

Pe măsură ce mă panicam și priveam apa , reflexia mea din ea se schimă , nu eram eu era Luca . M-am dat doi pași în spate și m-am lovit cu spatele de ceva . Când m-am întors am dat de el  era trist , dar nu zise nimic doar câteva lacrimi îi mai cădeau pe față . Mi-a pus mâna pe burtă unde le aveam și eu poziționate . Fața lui se întunecă și își aplecă capul ! Cu gândul să îl consolez , am mers spre acesta , dar când am dat să îl ating acesta dispăru . În zadar îl strigam el nu mă auzea oricum nici nu puteam vorbi .

Mama : Ami Evans !

Eu : mamă ...

Mama : nu sunt mama ta ! Eu nici nu te-am năsut ești doar copilul unei vecine de pe stradă .

Eu : nu mamă sunt fiul tău .

Mama : fiu ?

Eu : da .

Mama : nu mai ești fiul meu de mult timp .

Eu : de ce ?

Mama : de ce ? Huh ... Tu ai ales asta ...

Eu : ce am ales mai exact ...

Mama : pa !

Eu : mamă , mamă , mamă !!!!!!! Stai nu pleca , nu pleca !!!! Mamă !!!!

Dar acesta își trase mantia neagră peste cap , plecând de acolo pe o potecă întunecată . În zadar fugeam după acesta , ea se depărta și eu stăteam pe loc , blocat , eram ținut locului .