Dragoste din nou

Capitolul VII

     Fata se întoarce şi se uită la mine cum încerc să mă mişc de acolo, dar picioarele mele nu vor să o ia din loc.

– Te ajut cu ceva? se răsteşte ea.

Hardin se ridică în capul oaselor, cu fata încă agăţată de el. Faţa lui nu exprimă nimic: nici amuzament, nici stânjeneală. Cred că face asta de câte ori prinde ocazia. Cred că e obişnuit
să fie surprins în casele frățiilor studenţeşti în astfel de ipostaze.

– Oh... nu. Îmi pare rău, eu... căutam o toaletă, cineva şi-a scăpat băutura pe mine, explic repede.

E o situație foarte jenantă. Fata îl sărută pe Hardin pe gât, iar eu mă uit în altă parte. Ăştia doi par a se potrivi. Amândoi tatuaţi, amândoi nesimţiţi.

– Atunci du-te şi găseşte o toaletă.

Își dă ochii peste cap, iar eu clatin din cap, părăsind încăperea. După ce se închide uşa, mă sprijin de ea. Până acum facultatea nu e deloc amuzantă. Nu-mi pot explica de ce o petrecere ca asta este considerată distractivă. În loc să mai încerc să caut o baie, mă hotărăsc să caut bucătăria şi să mă
curăţ acolo. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să mai deschid vreo uşă şi să dau peste nişte studenţi plini de hormoni. Din nou.

Bucătăria nu este greu de găsit, dar e aglomerată, de vreme ce toată rezerva de alcool se află în găleţile cu gheaţă de pe tejghea şi toate cutiile de pizza sunt îngrămădite pe mese.

Trebuie să mă întind peste o brunetă care vomită în chiuvetă ca să iau un şerveţel de hârtie şi să-l umezesc. Mă şterg cu el pe rochie şi scamele mici şi albe ale hârtiei ieftine acoperă locul
ud, înrăutăţind situaţia. Plină de frustrare, oftez şi mă sprijin de tejghea.

– Te distrezi? mă întreabă Nate, apropiindu-se.

Mă bucur să văd o faţă cunoscută. Zâmbeşte amabil şi ia o sorbitură din băutură.

– Nu chiar... cât durează de obicei petrecerile astea?

– Toată noaptea... şi jumătate din ziua următoare.

Râde şi mie îmi cade faţa. Când o vrea Kath să plecăm? Sper că repede.

– Stai. Încep să intru în panică. Cine ne va duce înapoi la cămin? îl întreb uitându-mă la ochii lui împăienjeniţi.

– Nu ştiu... poţi să iei maşina mea dacă vrei, spune el.

– Foarte drăguţ din partea ta, dar eu nu ştiu să-ţi conduc maşina. Dacă fac un accident sau dacă sunt trasă pe dreapta cu minori băuţi în maşină intru în bucluc rău de tot.

Îmi imaginez faţa mamei când va trebui să achite cauţiunea.

– Nu, nu, nu ai mult de condus, ar trebui să iei maşina. Nici măcar nu ai băut. Dacă nu, va trebui să rămâi aici sau aş putea să rog pe cineva...

– Nu, e în regulă. Mă descurc eu, spun înainte ca cineva să dea muzica tare şi totul să se înece într-un ritm de bass şi nişte versuri practic urlate.

Decizia de a veni la petrecerea asta se dovedeşte a fi din ce în ce mai proastă, pe măsură ce orele nopţii se scurg.