Dragoste din nou

Capitolul XXI

       Micul dejun cu Adam şi cu mama se desfăşoară agonizant de încet. Mama continuă să aducă vorba despre “noaptea mea furtunoasă” și găseşte tot felul de ocazii ca să mă întrebe dacă sunt obosită sau mahmură. Pe bune, noaptea trecută a fost neobişnuită pentru una ca mine, dar nu simt nevoia să-mi repete asta la nesfârşit. O fi fost mereu aşa? Ştiu că şi-a dorit mereu să am tot ce e mai bun pe lume, dar acum, când sunt la facultate, e mai rea ca înainte; sau poate faptul că am stat o săptămână departe de ea mi-a schimbat perspectiva în ceea ce o priveşte.

– Unde să mergem la cumpărături? întreabă Adam cu gura plină de clătite, iar eu ridic din umeri.

Mi-aş fi dorit să fi venit singur. Mi-ar fi plăcut să stau cu el.

Trebuie să discut cu el ca să nu-i mai povestească mamei fiecare amănunt din viaţa mea, mai ales cele neplăcute, şi, dacă am fi fost noi doi, mi-ar fi fost mai uşor să fac asta.

– Poate că la mall-ul de după colţ. Nu prea cunosc zona, le zic eu, tăindu-mi ultimele felii de pâine prăjită în bucăţele.

– Te-ai gândit unde vrei să lucrezi? mă întreabă Adam.

– Nu sunt încă sigură. Poate la o librărie. Mi-ar plăcea să fac, practică undeva, poate la o editură, le spun, ceva ce îi stârnește mamei un zâmbet mândru, demn de un premiu.

– Ar fi minunat, undeva unde să lucrezi până termini facultatea și apoi să te angajeze cu normă întreagă, zice zâmbind din nou.

Încerc să-mi ascund sarcasmul cu un “desigur, asta ar fi ceva ideal”, dar Adam se prinde şi mă apucă de mână, strângându-mă conspirativ.

Băgând furculiţa în gură, gustul de metal îmi aduce aminte de inelul din buza lui Hardin. Şi mă opresc pentru o clipă.

Adam se prinde şi de data asta şi mă priveşte cu ochi întrebători.

Trebuie să încetez să mă mai gândesc le la Hardin. Îi zâmbesc lui Adam şi îi apropii mâna ca să i-o sărut. După ce mâncăm mama ne duce la Benton Mall, care e imens şi aglomerat.

– Mă duc la Nordstrom, vă sun când termin acolo ne zice ea, spre uşurarea mea.

Adam mă ia din nou de mână şi mergem prin multe magazine. Îmi povesteşte despre meciul lui de fotbal de vineri, în care a marcat golul victoriei. Îl ascult cu atenţie şi îi spun cât de grozav mi se pare totul.

– Arăţi bine azi, îi zic, iar el zâmbeşte.

Surâsul lui perfect este adorabil. Poartă un pulover maroniu, pantaloni kaki şi pantofi de costum. Da, poartă
mocasini, dar sunt drăguţi şi se potrivesc cu personalitatea lui.

– Şi tu, Bess, spune el, iar eu mă crispez.

Ştiu că arăt ca naiba, dar este neşovăitor de amabil când îmi spune asta. Spre deosebire de Hardin, care mi-ar trânti adevărul fără să clipească. Ah, Hardin! Vrând din tot sufletul să mi-l scot din minte pe Domnul Nesimţit, îl apuc pe Adam de gulerul puloverului. Când vreau să-l sărut, zâmbeşte, dar se trage înapoi.

– Ce te-a apucat, Bess? Se uită lumea la noi.

Arată către un grup de oameni care probează ochelari de soare la un chioşc.

Ridic jucăuş din umeri.

– Nu se uită nimeni. Şi dacă s-ar uita, ce? Chiar nu-mi pasă; în mod obişnuit mi-ar păsa, dar acum chiar vreau să mă sărute. Sărută-mă, te rog, îl implor eu.

Cred că-mi citeşte disperarea în ochi, pentru că mă apucă de bărbie şi mă sărută. Uşor şi încet, fără nicio grabă. Limba lui de-abia o atinge pe a mea, dar e plăcut. Familiar şi cald. Aştept
să se aprindă în mine o flacără, dar nu se întâmplă asta.

Nu pot să-l compar pe Adam cu Hardin. Adam e prietenul meu, pe care îl iubesc, iar Hardin e un nemernic care are o turmă de fete cu care se cuplează.

– Ce e cu tine? mă tachinează Adam, când încerc să-l trag cu totul înspre mine.

Mă înroşesc şi clatin din cap.

– Nimic, mi-a fost dor de tine, atâta tot, îi spun. Ah... şi te-am înşelat azi-noapte, completează subconştientul meu.

Ignor asta şi îi zic: Dar, Adam, ai putea să nu-i mai spui mamei tot ce fac? Mă simt tare prost. Îmi place mult faptul că sunteţi apropiaţi, dar mă simt ca un copil când mă pârăşti.

Mă simt uşurată după ce scap de povara aceasta.

– Bess, îmi pare rău. Eram doar îngrijorat pentru tine. Îţi promit că nu se va mai întâmpla. Pe cuvânt.

Îşi pune mâna pe umărul meu şi mă sărută pe frunte, aşa că îl cred.

Restul zilei este mult mai frumos decât dimineaţa, mai ales pentru că mama mă duce la coafor, unde mă tund în scări. Părul încă îmi curge pe spate, dar cu noua tunsoare are mai
mult volum şi arată mai bine. Adam mă copleşeşte de complimente pe tot drumul de întoarcere la cămin şi totul pare să reintre în normal. Îmi iau la revedere de la ei la poarta de la intrare, promiţându-le încă o dată să mă ţin departe de orice persoană tatuată pe o rază de 150 de kilometri. Când ajung în cameră, mă simt oarecum dezamăgită că nu e nimeni acolo, dar nu sunt sigură dacă mă aşteptam s-o văd pe Kath sau pe cu totul altcineva.

Nici nu îmi mai bat capul să-mi scot pantofii înainte de a mă urca în pat, sunt prea obosită şi trebuie neapărat să dorm.

Dorm toată noaptea şi nu mă trezesc decât la prânz. Când mă trezesc, o găsesc pe Kath dormind la ea în pat. Mă duc să învăţ tot restul zilei de duminică şi, când mă întorc, ea este iarăşi plecată.

Luni dimineața încă nu s-a întors şi mă simt dintr-odată foarte curioasă să aflu ce a făcut tot weekend-ul.