Dragoste din nou

Capitolul III

         O oră mai târziu, după ce am ascultat-o avertizându-mă despre primejdiile petrecerilor şi ale bărbaţilor de la facultate, folosind un limbaj stânjenitor pentru urechile mele şi ale lui Adam, mama dă semne că ar vrea să plece. În stilul ei obişnuit, cu îmbrăţişări şi sărutări rapide, iese din cameră, anunţându-l pe Adam că îl aşteaptă în maşină.

– O să-mi lipsească prezenţa ta din fiecare zi, spune el blând şi mă ia în braţe.

Îi inhalez colonia, cea pe care i-am cumpărat-o două Crăciunuri la rând, şi oftez. Imi dau seama că îmi va fi dor de acest miros, de confortul şi
familiaritatea pe care le emană, chiar dacă m-am plâns de multe ori de el în trecut.

– Şi tu o să-mi lipseşti, dar putem vorbi în fiecare zi, îi promit şi îmi pun braţele în jurul trupului său şi mă ghemuiesc aproape de gâtul lui. Aş fi vrut să fii aici încă de anul acesta.
Adam este cu doar câţiva centimetri mai înalt decât mine, dar îmi place că diferenţa dintre noi nu este atât de mare.

Mama obişnuia să mă necăjească în copilărie, susţinând că
bărbaţii cresc câte un centimetru la fiecare minciună pe care o
spun.

Adam îşi atinge buzele de ale mele... şi apoi se aude un claxon din parcare. Adam râde şi se desprinde de mine.

– Mama ta. E pisăloagă. Mă săruta pe obraz şi se grăbeşte înspre uşă strigând: Te sun diseară, după care dispare.

Rămasă singură, mă gândesc la plecarea lui intempestivă doar pentru un moment şi apoi încep să-mi despachetez bagajele. În scurt timp, jumătate din hainele mele sunt împăturite şi aşezate ordonat într-unul din micuţele dulapuri; restul sunt agăţate ordonat în debara. Mi se face jenă văzând numeroasele haine de piele cu împrimeuri de animale care umplu celălalt şifonier. Totuşi, curiozitatea mă învinge şi mă trezesc plimbându-mi degetele de-a lungul unei rochii făcute dintr-un fel de metal, apoi de-a lungul alteia care e atât de străvezie încât parcă nici nu există.

Simţind că mă cuprinde oboseala de peste zi, mă întind pe pat. Mi se strecoară în suflet o singurătate nefamiliară şi nu mă ajută deloc faptul că e plecată colega mea de cameră, indiferent de cât de ciudat m-au făcut să mă simt prietenii ei. Am
sentimentul că va fi plecată mult timp sau, şi mai rău, ar putea avea musafiri prea des. De ce nu puteam nimeri şi eu o colegă de cameră căreia să-i placă să citească şi să studieze? Presupun că poate fi însă un lucru bun să am toată camera numai pentru mine, dar nimic din toate astea nu-mi miroase a bine.

Deocamdată facultatea nu e nici pe departe ce am visat sau am sperat.

Îmi reamintesc că de-abia au trecut câteva ore. Mâine va fi mai bine. Trebuie să fie. Îmi iau agenda şi caietul de notiţe, îmi scriu orarul pentru acest semestru şi posibilele întâlniri la clubul de literatură în care intenţionez să mă înscriu. Încă nu m-am hotărât, dar am citit câteva impresii de la studenţi şi vreau să văd cum e acolo. Vreau să încerc să găsesc un grup de oameni care să-mi semene şi cu care să vorbesc. Nu mă aștept să-mi fac prea mulţi prieteni, doar cât să am pe cineva cu care să mănânc din când în când. Mâine plănuiesc o excursie în afara campusului ca să-
mi mai cumpăr câte ceva pentru cameră. Nu vreau să-mi aglomerez jumătatea de cameră, cum a făcut-o Kath, dar aş vrea să mai adaug câteva lucruri ca să mă simt mai acasă într-
un loc atât de nefamiliar. Faptul că nu am maşină îmi va îngreuna puţin demersul. Cu cât îmi voi lua una mai curând, cu atât va fi mai bine. Am destule resurse din banii primiţi la
absolvire şi din economiile din salariul de la slujba de vară pe
care am avut-o la librărie, dar nu sunt sigură că îmi doresc stresul de a avea o maşină chiar acum. Faptul că locuiesc în campus îmi garantează acces gratuit la transportul în comun şi am învăţat deja liniile de autobuz.

Cu gândul la orare, fete cu
păr roşu aprins şi băieţi neprietenoşi, plini de tatuaje, adorm cu agenda în mana.

În dimineaţa următoare, Kath nu e la ea în pat. Mi-ar fi plăcut s-o cunosc mai bine, dar asta e cam greu, căci ea nu e niciodată pe aici. Poate că unul din cei doi băieţi pe care i-am văzut este prietenul ei? Pentru binele ei, sper că e cel blond. Îmi iau trusa de toaletă şi pornesc către duşuri. Pot deja să spun că unul dintre cele mai puţin plăcute aspecte ale vieţii la
cămin este problema duşului; mi-aş dori ca fiecare cameră să aibă propria baie. E ciudat, dar bine că măcar nu sunt mixte.Sau... am presupus că nu vor fi; nu aşa aţi fi crezut şi voi?
Dar când am ajuns la uşă, destul de sigură pe mine, am văzut două abţibilduri, unul reprezentând un băiat, celălalt o fată. Uf! Nu-mi vine să cred că se întâmplă astfel de lucruri aici. Nu-mi vine să cred că nu am descoperit acest amănunt când mă
documentam despre WSU.
Ochesc o cabină de duş deschisă, îmi croiesc drum printre băieţii şi fetele pe jumătate dezbrăcaţi, trag perdeaua strâns în urma mea, mă dezbrac, apoi îmi agăţ hainele pe umeraşul din
afară, bâjbâind ca un orb, cu o mână dincolo de perdea.
Durează prea mult până se încălzeşte apa şi în tot acest timp mă înnebuneşte gândul că va trage cineva perdeaua care îmi separă trupul gol de restul băieților şi fetelor de afară. Băieţii şi fetele par relaxaţi fâţâindu-se pe acolo goi puşcă; viaţa la facultate e foarte ciudată deocamdată şi de-abia e a doua zi.
Cabina de duş e mică, dotată cu un umeraş micuţ pe care să-mi agăţ lucrurile cât timp mă spăl şi de-abia am spaţiu să-mi întind mâinile în faţă.

Mă trezesc gândindu-mă la Adam şi la viaţa mea de acasă. Distrasă, mă întorc şi dau cu cotul peste
umeraş, trântindu-mi hainele pe podeaua udă. Apa curge peste
ele, făcându-le leoarcă.

– Îţi baţi joc de mine! mârâi către mine însămi, închizând repede apa şi înfăşurându-mi prosopul pe mine.

Îmi iau grămada de haine grele şi ude şi fug pe hol, sperând
cu disperare că nu mă vede nimeni. Ajung la cameră şi răsucesc cheia în broască, relaxându-mă instantaneu după ce închid uşa în urma mea.
Asta până când mă întorc şi îl văd pe băiatul cel saten, nepoliticos şi tatuat, tolănit pe patul lui Kath.