Dragoste din nou

Capitolul XLI

           Un sunet slab ca un bâzâit îmi pătrunde prin vis, constant şi egal. De ce nu se opreşte? Mă rostogolesc, nevrând să mă trezesc, dar enervantul sunet mă obligă s-o fac. Sunt dezorientată şi uit unde mă aflu.

Chiar când îmi dau seama că sunt în patul lui Kath, aproape că uitasem că Hardin a înnoptat în camera mea. Cum de ajungem noi doi mereu împreună? Şi, mai important, de unde vine zgomotul ăsta enervant? Sub lumina palidă a felinarelor de afară, chiar de sub fereastra mea, urmăresc zgomotul şi mă duce la buzunarul lui Hardin. Simt că acest sunet mă ispiteşte, în starea mea somnoroasă. Mă frământ întrebându-mă dacă să-i bag sau nu mâna în buzunar, iar ochii mi se lipesc de forma telefonului vârât în buzunarul din faţă al jeanşilor strâmţi. Se opreşte până ajung la pat, aşa că mai profit o dată de ocazie ca să admir cât de liniştit arată. Hardin când doarme. I-a dispărut până şi cel mai mic rid de pe fruntea lui de la încruntâtura permanentă şi nici buzele lui roz nu mai sunt ţuguiate. Oftez şi mă întorc din drum, dar telefonul începe vă bâzâie din nou. O să i-l iau repede, nu se va trezi. Îmi bag mâna adânc și mă chinui să dibui buzunarul lui Hardin. Dacă pantalonii nu ar fi atât de strâmţi, aş putea să-l scot de acolo... dar aşa nu am eu norocul ăsta.

– Ce faci? bombăne el.

Mă îndepărtez câţiva paşi de pat.

– Telefonul tău a început să sune şi m-a trezit, şoptesc eu, deşi suntem singuri în încăpere.

Îl privesc în tăcere cum se caută în buzunar, încercând să scoată telefonul cu mâna sa mare.

– Ce e? se răsteşte el în microfon când reuşeşte să-l scoată şi îşi trece mâna peste frunte ascultând ce spune celălalt vorbitor.

– Nu mă întorc în seara asta, sunt acasă la un prieten.

Suntem prieteni? Desigur că nu, e doar o scuză convenabilă ca să nu se întoarcă la petrecere. Rămân stânjenită şi-mi trec greutatea de pe un picior pe altul.

– Nu, nu te poţi duce la mine în cameră. Ştiu asta, hai că mă culc la loc, nu mă mai trezi. Şi uşa mea e încuiată, nu te chinui, că îţi pierzi vremea.

Închide, iar eu mă dau instinctiv în spate. Proasta lui dispoziţie e vizibilă şi nu am chef să-şi verse nervii pe mine. Mă târăsc în patul lui Kath şi trag pătura peste mine.

– Îmi pare rău că te-a trezit telefonul meu, zice el încet. Era Molly.

– Ah, oftez eu şi mă întind pe o parte cu faţa înspre patul meu.

Hardin îmi zâmbeşte uşor, ca şi cum ar şti ce gândesc eu despre Molly. Nu pot să nu fiu măcar un pic entuziasmată că e aici, cu mine, în loc să fie cu Molly, deşi gesturile sale nu au niciun sens pentru mine.

– Nu-ţi place de ea, nu-i aşa?

Se rostogoleşte cu tot trupul pe o parte şi are părul ciufulit si împrăştiat pe perna mea. Dau din cap.

– Nu prea, dar te rog să nu-i spui. Nu am chef de drame, îl implor.

Știu că nu pot avea încredere în el, dar să sperăm că nu-şi va aminti să stârnească o controversă cu această informaţie.

– Nu-i spun, nici mie nu-mi prea pasă de ea, murmură el.

– Mda, cred ca îţi displace de-a binelea, spun eu cât de pot de sarcastic.

– Nu chiar. Adică e amuzantă, dar e şi destul de enervantă, recunoaşte el, făcând ca entuziasmul meu să mai sporească puţin.

– Atunci poate ar trebui să nu-ţi mai faci de cap cu ea, îi sugerez eu şi mă răsucesc pe spate ca să nu-mi vadă faţa.