Dragoste din nou

Capitolul XXVII

    Lacrimile mi se usucă, fac duş şi îmi revin oarecum atunci când Kath se întoarce de la film.

– Deci, cum a fost... ieşirea cu Hardin? întreabă ea şi îşi ia pijamalele din dulap.

– A fost ok, Hardin a fost la fel de... fermecător ca de obicei îi zic şi reuşesc să râd.

Aş vrea să-i spun ce am făcut, dar mi-e şi ruşine. Ştiu că nu mă va judeca, dar, în ciuda faptului că mi-aş dori să pot povesti cuiva, nu vreau, pe de altă parte, să afle nimeni.

Kath mă priveşte cu o îngrijorare evidentă în ochi, iar eu mă uit în altă parte.

– Ai grija, ok? Eşti prea de treabă pentru cineva precum Hardin.

Aş vrea s-o îmbrăţişez şi să-i plâng pe umăr, dar, ca să schimbăm subiectul, prefer s-o întreb:

– Cum a fost filmul?

Îmi povesteşte că Tristan a hrănit-o cu popcorn şi că începe să-l placă de-a binelea. Mie îmi vine să vomit, dar ştiu că sunt doar geloasă pentru că Tristan o place pe Kath într-un fel în
care Hardin nu mă place pe mine. Dar îmi aduc aminte că am pe cineva iubeşte şi că trebuie să încep să mă port mai frumos cu el şi să stau departe de Hardin; pe bune de data asta.

Dimineaţa următoare mă simt epuizată, nu am energie deloc și îmi vine să plâng tot timpul. Ochii îmi sunt roşii şi umflaţi de la cât am plâns cu o seară înainte, aşa că mă duc la dulapul lui Kath să îi iau trusa de machiaj. Scot creionul dermatograf maro şi trag o linie subţire sub ochi şi una pe pleoape. Aşa arăt mult mai bine. Îmi pun nişte pudră sub ochi ca să capete şi pielea mea culoare. Câteva tușe de rimei şi deja arăt altfel. Sunt mulţumită de cum arăt şi mă îmbrac cu jeanşii şi cu un tricou fără mâneci. Mă simt în continuare dezbrăcată, aşa că îmi scot din dulap şi un pulover alb. Acesta este cel mai
mare efort pentru aspectul meu pe care l-am făcut pentru o zi obişnuită de şcoală de la momentul pozei de sfârşit de clasa a douăsprezecea încoace.

Landon îmi scrie să ne întâlnim direct în sala de curs, aşa ca mă opresc la cafenea şi îi cumpăr şi lui o băutură. Sunt destul de matinală, așa că merg mai încet decât de obicei.

– Hei, Bess, nu? aud o voce masculină.

Mă uit și văd un băiat care vine înspre mine.

– Da, Logan, corect? îl întreb eu, iar el dă din cap.

– Mai vii pe la noi în weekendul ăsta?întreabă el.

Cred că face parte din frăţia studenţească; mai mult ca sigur că face, e student şi arată senzaţional.

– O, nu, în weekendul ăsta, nu.

Râdem amândoi.

– Ce păcat, m-am distrat cu tine. Păi, dacă te răzgândeşti, ştii drumul. Trebuie să plec, dar ne mai vedem. Îşi ridică de pe cap o pălărie imaginară şi se îndepărtează.

În sala de curs, Landon e deja la locul lui şi-mi mulţumeşte de mai multe ori că i-am adus cafeaua.

– Arăţi altfel astăzi, zice el în timp ce mă aşez.

– M-am machiat, glumesc eu şi el surâde.

Nu mă întreabă ce am făcut aseară cu Hardin şi îi sunt recunoscătoare. Nu sunt sigură ce ar trebui să-i povestesc.

Exact în momentul în care ziua devine plăcută şi nu mă mai gândesc la Hardin, vine ora de literatură.

Hardin stă la locul obişnuit din faţă. Poartă un tricou alb de data asta, care e destul de subţire încât să i se vadă tatuajele prin el. Mă uimește cât de atrăgătoare mi se par tatuajele şi piercingurile lui, de care înainte nu-mi păsa deloc. Mă uit repede în altă parte, mă aşez pe scaunul obişnuit de lângă el şi-mi scot notiţele. Nu renunţ eu la locul meu excepţional din cauza unui nesimţit. Cu toate acestea, sper ca Landon să sosească mai repede, ca să nu mă simt atât de singură în preajma lui Hardin.