Dragoste din nou

Capitolul V

Mă simt uşurată când Hardin se cară în sfârşit, iar eu și Kath avem ocazia să discutăm despre petrecere. Am nevoie de mai multe amănunte ca să scap de încordare, iar faptul că el se
afla prin preajmă nu mă ajuta deloc.

– Unde e petrecerea? Putem merge pe jos până acolo? O intreb, încercând să par calmă în timp ce-mi aranjez cărţile pe raft.

– Tehnic vorbind, este petrecerea unei frăţii, la cea mai mare casă de acest gen din zonă. Stă cu gura larg căscată în timp ce-şi pune şi mai mult rimel pe gene. Este undeva în afara
campusului, deci nu avem cum să mergem pe jos până acolo. Dar o să ne ia Nate cu maşina.

Zic mersi că nu ne duce Hardin, deşi ştiu că va fi şi el acolo. Mi se pare că a merge alături de el în maşină este insuportabil. De ce o fi atât de nesimţit? Ar trebui să fie mulţumit că nu-l judec pentru felul în care şi-a distrus corpul cu toate găurile şi
tatuajele alea. Ok, cred că îl judec puţin, dar măcar nu i-o zic în
faţă. Cel puţin eu sunt politicoasă când vine vorba despre diferenţele dintre noi. La mine acasă, tatuajele şi piercing-urile nu sunt privite drept ceva normal. Eu am fost mereu obligată să mă pieptăn, să-mi pensez sprâncenele, să port haine curate şi
călcate. Aşa am fost crescută.

– Mă auzi? întreabă Kath, întrerupându-mi gândurile.

– Scuze... ce ziceai?

Nu-mi dădusem seama că îmi fugise mintea la tipul acela nesimţit.

– Ziceam să ne pregătim, poate mă ajuţi să aleg cu ce mă îmbrac.

Rochiile pe care le probează sunt atât de nepotrivite încât mă uit în jur după o cameră ascunsă şi după cineva care să sară dintr-un colţ şi să-mi spună că totul e o glumă proastă. Mă
strâmb la toate, iar ea râde, distrându-se cu protestele mele.

Rochia – mai bine zis, bucăţica de material – pe care o alege este o plasă neagră, prin care i se vede sutienul roşu. Singurul lucru care îi ascunde trupul este un slip mare şi negru. Rochia de-abia îi ajunge până în partea superioară a coapselor, iar
Kath trage de ea în sus, ca să se vadă şi mai mult din picior, după care îşi dezvelește puțin şi bustul. Tocurile ei măsoară cel puţin 10 centimetri. Îşi ridică părul roşu aprins într-un coc
spectaculos, cu câteva bucle lăsate pe umeri. Își machiază ochii cu fard albastru şi cu creion dermatograf negru, mult mai intens decât înainte.

– Te-a durut când ţi-ai făcut tatuajele? o întreb, îmbrăcându-mă cu rochia mea cafenie favorită.

– Prima dată da, dar nu aşa de tare cum crezi. E ca şi cum te-ar înţepa la nesfârşit o albină, zice ea ridicând din umeri.

– Păi, asta pare nasol, îi zic eu şi ea râde.

Îmi trece prin cap că şi ea crede despre mine că sunt o ciudată, aşa cum cred eu despre ea. Faptul că nu suntem obişnuite una cu alta este bizar de reconfortant.
Se strâmbă când îmi vede rochia.

– Nu ai de gând să porţi aşa ceva, nu?

Mâna mea mângâie materialul rochiei. Asta e cea mai
drăguţă rochie pe care o am, e rochia mea preferată şi nu am
foarte multe.

– Păi, ce are rochia asta? o întreb, încercând să nu mă arăt jignită.

Materialul cafeniu este moale, dar viguros, exact ca materialele din care sunt făcute costumele business. Gulerul se opreşte aproape de linia gâtului, iar mânecile sunt trei sferturi, acoperindu-mi coatele.

– Nimic... doar că e... atât de lungă, spune ea.

– De-abia îmi depăşeşte genunchii.
Nu ştiu dacă ea simte sau nu că m-am supărat, dar nu vreau să-şi dea seama.

– E drăguţă. Doar că e prea oficială pentru o petrecere. Vrei să îţi împrumut ceva de la mine? mă întreabă cu toată sinceritatea.

Mă crispez la ideea că aş putea purta vreo rochie minusculă de-a ei.

– Mulţumesc, Kath. O să o port pe asta, zic şi bag fierul de călcat în priză.

Mai târziu, după ce îmi aranjez perfect buclele pe spate, îmi prind câte o agrafă în fiecare parte, ca să nu-mi cadă vreo şuviţă pe faţă.

– Vrei să foloseşti fardurile mele? mă întreabă Kath, iar eu mă uit din nou în oglindă.

Comparaţi cu faţa, ochii mei sunt prea mari, de aceea prefer sa mă machiez cât mai puţin şi, de obicei, îmi dau doar cu puţin rimel şi balsam de buze.

- Poate puţin dermatograf? zic încă nesigură.

Cu un zâmbet, îmi întinde trei creioane: unul violet, unul negru şi unul maroniu. Le plimb printre degete, încercând să mă decid între negru şi maroniu.

– Violetul ar arăta senzaţional pe ochii tăi, spune ea, dar eu zâmbesc şi scutur din cap. Ai ochi atât de deosebiţi! Vrei să facem schimb? glumeşte Kath.
Dar Kath are şi ea nişte ochi verzi nemaipomeniţi; de ce să-mi propună, fie şi în glumă, să facem schimb? Iau creionul negru şi îmi conturez ochii cu cea mai subţire linie posibilă, obţinând un zâmbet mândru din partea lui Kath.

Îi sună telefonul şi îşi ia geanta.

– A venit Nate, zice ea.

Îmi iau şi eu geanta, îmi netezesc rochia, îmi pun espadrileie albe, pe care Kath le vede, dar nu mai comentează.

Nate ne aşteaptă în faţa clădirii, iar din maşina cu geamurile deschise se aud cât se poate de tare acorduri de muzică rock. Mă uit în jur şi văd cum toată lumea se zgâieşte la mine. Îmi ţin capul în pământ, iar când îl ridic îl văd pe Hardin înălţându-se în scaunul din faţă. Probabil era aplecat de nu l-am văzut.

– Doamnelor, ne salută Nate.

Hardin se uită urât la mine, iar eu urc în spatele lui Kath şi mă trezesc aşezată exact în spatele lui.

– Ştii că mergem la o petrecere, Beatrice, nu la biserică? zice el, în timp ce eu mă uit în oglinda laterală şi îi surprind un rânjet pe mutră.

– Te rog, nu-mi spune Beatrice. Mai bine Bess, îl previn eu.

Cum de mi-a reţinut numele? Numele de Beatrice îmi aduce aminte de tata, de aceea prefer să nu-l aud.

– Bine, Beatrice.

Mă las pe spate şi îmi dau ochii peste cap. Aleg să nu mă cert cu el; timpul meu e preţios. Mă uit fix pe fereastră, încercând să resping din urechi muzica zgomotoasă. În cele din urmă, Nate parchează pe o stradă aglomerată, cu clădiri mari şi identice. Numele frăţiei studenţeşti este pictat cu litere negre, dar nu reuşesc să-l citesc din cauza plantelor agăţătoare care acoperă casa masivă din faţa noastră. Panglici din hârtie igienică împodobesc clădirea albă, iar gălăgia care vine dinăuntru completează stereotipul atmosferei petrecerilor din sediile frăţiilor.

– E o casă foarte mare. Câţi oameni vor fi la petrecerea asta? mă mir eu.

Peluza este plină de oameni care au în mâini pahare roşii, iar unii dintre ei dansează, chiar acolo, pe iarbă. Nu mă simt deloc în largul meu aici.

– Mulţi de tot, grăbeşte-te, răspunde Hardin şi iese din mașină, trântind portiera în urma lui.

De pe bancheta din spate, văd cum oamenii îl salută şi îi strâng mâna lui Nate, ignorându-l pe Hardin. Ceea ce mă surprinde este faptul că, în afară de Hardin, Nate şi Kath, nimeni nu mai este plin de tatuaje. Poate că până la urmă o să-mi fac şi eu câţiva prieteni în seara asta.

– Vii? zâmbeşte Kath, deschizând portiera şi sărind afară din maşină.

Dau din cap, mai mult aşa pentru mine, şi cobor din maşină, având grijă să-mi netezesc din nou rochia cu mâinile.