Dragoste din nou

Capitolul XVI

       – Provocare, răspunde Hardin, înainte să-l întreb eu ceva.

Ochii lui verzi privesc prin mine cu o intensitate care spune că eu sunt cea condamnată, eu sunt cea care va fi provocată.

Şi ezit, pentru că nu m-am gândit deloc la asta şi nici nu m-am aşteptat să fiu întâmpinată cu o astfel de reacţie. Oare ce să-l provoc să facă? Ştiu că va face orice îi voi spune eu, doar pentru că nu va da niciodată înapoi în faţa mea.

– Te... hmm. Te provoc să...

– Să ce? zice el nerăbdător.

Aproape că-mi vine să-l provoc să spună ceva drăguţ despre fiecare persoană din grup, dar mă decid să nu fac aşa ceva, oricât de amuzant ar fi.

– Scoate-ţi tricoul şi rămâi aşa tot jocul! ţipă Molly, iar eu mă bucur. Nu pentru că Hardin şi-ar scoate tricoul, desigur, ci pentru că nu mă pot gândi la ceva şi pentru că mi-a luat mie sarcina de a-i da ordine.

– Cât de infantil, se plânge el, dar îşi trage tricoul peste cap.

Fără să vreau, privirea mi se îndreaptă direct către torsul său prelung şi către felul în care cerneala neagră a tatuajelor i se întinde de-a lungul pielii surprinzător de bronzate.

Sub păsările de pe piept are desenat un copac pe tot abdomenul. Crengile îi sunt dezgolite şi obsedante. Braţele sale au mai multe tatuaje decât m-aş fi aşteptat; imagini şi simboluri mici, aparent aleatorii, sunt împrăştiate pe umeri şi pe şolduri. Kath îmi dă un ghiont şi îmi dezlipesc ochii de la el, rugându-mă să nu mă fi văzut nimeni cum mă holbam.

Jocul continuă. Molly îi sărută şi pe Tristan, şi pe Zed. Nate o sărută pe cealaltă fată.

Cum am ajuns eu în mijlocul acestui grup de studenţi inadaptaţi, dominaţi de hormoni şi de rock and roll?

–Bess, adevăr sau provocare? întreabă Tristan.

– De ce o mai întrebi? Ştim cu toţii că va alege adevărul, începe Hardin.

– Provocare, spun, surprinzându-i pe ei şi pe mine deopotrivă.

– Hmm...Bess, te provoc să... iei o gură de votcă, zice Tristan zâmbind.

– Eu nu beau.

– Păi, asta e ideea provocării.

– Uite, dacă nu vrei s-o faci... începe Nate să vorbească, iar eu mă uit la Hardin şi la Molly cum râd de mine cot la cot.

– Bine, o gură, spun eu.

Mă gândesc că Hardin îmi va arunca din nou o privire dispreţuitoare, dar când se uită în ochii mei, descopăr că mă priveşte ciudat.

Cineva îmi dă sticla plină cu votcă. Greşesc punându-mi nasul pe vârful sticlei, mirosind lichidul oribil, care îmi arde nările. Strâmb din nas, încercând să ignor chicotelile din jurul meu. Încerc să nu mă gândesc la toate perechile de buze care au atins gura sticlei înaintea mea, o dau pe spate şi iau o înghiţitură. Votca pare fierbinte şi-mi arde limba, până ajunge în stomac, dar reuşesc s-o înghit. Are un gust îngrozitor.

Grupul bate din palme şi râde puţin, toţi în afară de Hardin.

Dacă nu l-aş cunoaşte aş crede că e supărat sau dezamăgit. Este foarte bizar. În scurt timp, simt o fierbinţeală în obraji şi, un pic mai târziu, puţinul alcool din vene devine din ce în ce mai mult cu fiecare înghițitură pe care sunt provocată s-o beau la fiecare rundă. Mă supun şi trebuie să recunosc că sunt, în sfârşit, destul de relaxată. Mă simt bine. Cu acest sentiment, totul pare mai uşor. Oamenii din jurul meu par mai distractivi decât înainte.