Dragoste din nou

Capitolul XXXI

      Încerc să fac un pas în spate, dar mă ţine prea strâns. Cred că nu l-am auzit bine. Cred că emoţiile mă debusolează, aşa că mă întorc şi ţintesc cu privirea bezna din curte, încercând să înţeleg sensul ascuns al acestor cuvinte. Hardin vrea să fie mai bun de dragul meu? În ce fel? Vrea să spună că... Asta vrea să
spună?

Mă uit la el cu ochii nedumeriţi.

– Poftim?

Pare ferm... sincer? Optimist? Cum?

– M-ai auzit bine.

– Nu. Sunt convinsă că am înţeles greşit.

– Nu, nu ai înţeles greşit. Mă faci să mă simt... neobişnuit.

Nu ştiu cum să gestionez asemenea sentimente, Bessa, deci fac singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Face o pauză şi inspiră scurt. Adică să fiu un imbecil.

Mă simt din nou ca într-o transă.

– Lucrurile nu au cum să meargă, Hardin, suntem atât de diferiţi... Mai întâi de toate, tu nu ieşi cu nimeni, îţi aduci aminte?

– Nu suntem atât de diferiţi, ne plac aceleaşi lucruri; amândoi iubim cărţile, de pildă, spune el, cu urme de miros de alcool în respiraţie.

Stau în faţa lui şi tot nu-mi vine să cred că Hardin încearcă să mă convingă că noi doi putem fi împreună.

– Tu nu ieşi cu nimeni, îi aduc aminte încă o dată.

– Ştiu, dar nu putem... să fim prieteni?

Iată-ne. Ne-am întors de unde am plecat.

– Credeam că ai spus că noi doi nu putem fi prieteni. Şi nici nu vreau să fiu prietenă cu tine; ştiu ce înseamnă asta pentru tine. Tu îţi doreşti toate avantajele pe care le-ar avea un iubit fără să fii obligat să îţi iei vreun angajament.

Trupul i se leagănă, se apleacă peste masă şi slăbeşte strânsoarea.

– Şi de ce ar fi atât de rău? De ce ai nevoie de etichete?

Mă bucur că ne-am îndepărtat puţin unul de altul şi că aerul este curat şi nu conţine aromă de scotch.

– Pentru că, Hardin, chiar dacă în ultima vreme nu prea am dat dovadă de reţinere, să ştii că am respect faţă de mine însămi. Nu am de gând să fiu jucăria ta, mai ales când te apucă să mă tratezi ca naiba. Îmi ridic mâinile în aer. În plus, sunt deja luată, Hardin.

Gropiţele răutăcioase ale lui Hardin îi apar pe chip odată cu un rânjet

– Cu toate astea, uite unde te afli tu acum.

În mod reflex, îmi scapă:

– Îl iubesc și mă iubește.

Și văd apoi cum expresia de pe chipul lui Hardin se schimbă. Îmi dă drumul și se împiedică de scaun.

– Nu-mi spune asta mie.

Bolboroseşte, iar vorbele îi ies din gură mai repede ca înainte. Aproape că uitasem cât este de beat.

– Spui asta doar pentru că eşti beat; mâine mă vei urî la loc.

– Nu te urăsc.

Înaintează puţin pe iarbă.

Aş vrea să nu aibă efectul acesta asupra mea, aş vrea să pot pleca, pur şi simplu. În loc să fac asta, rămân pe loc şi îl aud spunând:

– Dacă te poţi uita în ochii mei şi îmi poţi spune că vrei să te las în pace și să nu-ţi mai vorbesc niciodată, te voi asculta, îţi jur, şi din acest nu mă voi mai apropia de tine. Doar spune
aceste cuvinte.