Dragoste din nou

Capitolul IV

– Ăăă... Unde e Kath?
Mă străduiesc să par autoritară, dar vocea mea e mai degrabă un scârţâit jalnic. Strâng cu mâinile prosopul moale, iar privirea mea fuge în jos, ca să fiu sigură că nu rămân în pielea
goală. Băiatul mă priveşte, iar colţurile gurii i se ridică uşor, dar nu rosteşte niciun cuvânt.

– Nu auzi? Te-am întrebat unde este Kath, repet eu, încercând să fiu un pic mai politicoasă de data asta. Expresia lui se schimbă şi într-un final mormăie:

– Habar n-am.

Apoi îşi întoarce privirea către micul ecran plat de pe şifonierul lui Kath. Ce căută el aici? Nu are camera lui? Îmi muşc limba, făcând eforturi să-mi păstrez comentariile pentru
mine.

– Ok? Deci, crezi că se poate... să ieşi din cameră ca să mă pot îmbrăca?

Nici nu a observat că sunt înfăşurată în prosop. Sau poate a observat, dar nu-l impresionează.

– Nu te flata, nici nu am de gând să mă uit la tine, mă ia el peste picior şi se întoarce acoperindu-şi fata cu mâinile.

         Are un accent englezesc pronunţat pe care nu l-am observat înainte. Probabil pentru că nu s-a obosit să-mi vorbească până acum.
Neştiind exact cum să răspund replicii sale răutăcioase, oftez și mă îndrept către şifonier. Poate că e gay, poate asta a vrut să însemne “nici nu am de gând să mă uit la tine”. Fie asta,
fie nu mă consideră atrăgătoare. Îmi pun repede lenjeria intima, apoi un tricou alb simplu şi o pereche de pantaloni scurţi kaki.

– Gata, ai terminat? întreabă el, ştergând până şi ultima urmă de răbdare pe care o mai aveam.

– Poţi fi mai nesimţit de atât? Nu ţi-am făcut nimic. Care e problema ta?! ţip eu, mult mai tare decât aş fi intenţionat, dar, judecând după mutra surprinsă a intrusului, cuvintele mele au avut efectul dorit.

Pentru o clipă, se holbează la mine în tăcere. Şi în timp ce eu aştept scuze din partea lui... el izbucneşte în râs. Râsul lui este profund și ar fi aproape plăcut dacă momentul n-ar fi atât de nepotrivit. Continuă să hohotească şi face gropiţe în ambii obraji, iar eu mă simt ca o idioată, neavând habar ce să fac sau ce să zic. În general, evit conflictele, iar acest tip este ultima
persoană cu care aş vrea să mă cert.

Ușa se deschide și Kath dă buzna înăuntru.

– Scuze de întârziere. Sunt mahmură ca dracu’, spune ea dramatic, uitându-se de la unul la altul. Scuze, Bess, am uitat să-ţi spun că o să treacă Hardin pe aici.

Ridică din umeri cerându-şi scuze.
Mi-ar plăcea să cred că eu şi Kath vom putea locui împreună, ba chiar că vom deveni prietene, dar cu prietenii ei şi cu nopţile ei pierdute, parcă nu mai sunt atât de sigură.

– Iubitul tău e nepoliticos.

Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri. Kath se uită înspre băiat. Şi amândoi izbucnesc în râs. Ce au toți de râd de mine? Devine de-a dreptul enervant.

– Hardin Scott nu e iubitul meu! zice ea aproape înecându-se. Se calmează, apoi se întoarce şi se răsteşte la Hardin ăsta. Ce i-ai spus? Apoi se uită din nou la mine. Hardin are... un fel unic de a face conversaţie.

Superb, deci şi ea spune, de fapt, că Hardin este, în esenţa lui, o persoană prost-crescută. Englezul ridică din umeri şi schimbă canalul cu telecomanda.

– E o petrecere diseară, ar trebui să vii şi tu, Bess, spune Kath.

Acum este rândul meu să râd.

– Petrecerile nu sunt deloc punctul meu forte. Plus că mai am câteva lucruri de cumpărat pentru birou şi pentru pereţi.

Mă uit la Hardin, care, desigur, se poartă de parcă ar fi singur în camera.

– Haide... e doar o petrecere! Eşti la facultate acum, o petrecere nu o să-ţi strice, mă imploră ea. Stai, cum ajungi la magazin? Credeam că nu ai maşină.

– Mă gândeam să iau autobuzul. În plus, nu pot să merg la nicio petrecere, nu cunosc pe nimeni pe aici, spun eu, iar Hardin râde din nou, un semn subtil că e atent la mine, suficient cât să mă ia peste picior. Voiam să citesc şi să vorbesc pe Skype cu Adam.

– Doar nu vrei să iei autobuzul sâmbăta! E prea mare aglomeraţia. Hardin te poate duce şi pe tine când pleacă la el acasă... nu-i aşa, Hardin? Şi la petrecere mă cunoşti pe mine. Vino... te rog!

Kath îşi împreunează mâinile într-o rugăminte teatrală.

O cunosc numai de o zi; ar trebui să am încredere în ea?
Îmi aduc aminte de avertismentul mamei în legătură cu petrecerile. Kath pare destul de simpatică, din cât am interacţionat până acum cu ea. Dar oare să merg la o petrecere?

– Nu ştiu ce să zic... şi nu, nu vreau să mă lase Hardin la niciun magazin, răspund eu.

Hardin se rostogoleşte pe patul lui Kath, amuzându-se brusc.

– O, nu! Şi eu care de-abia aşteptam să o ard cu tine, răspunde el sec, cu o voce atât de sarcastică încât îmi vine să-i arunc cu o carte în cap. Pe bune, Kath, ştii bine că fata asta nu o să vină la nicio petrecere, spune el râzând; accentul său este atât de aspru!

Latura mea curioasă, care este destul de puternică, mă împinge cu disperare să-l întreb de unde este. Latura mea competitivă vrea să-i demonstreze însă că se înşală în privinţa mea.

– Până la urmă, o să vin, spun eu cu cel mai dulce zâmbet de care sunt capabilă. Se pare că o să ne distrăm.

Hardin scutură neîncrezător din cap, iar Kath chiţăie de bucurie şi mă copleşeşte cu o îmbrăţişare puternică.

– Da! O să vezi cât o să ne distrăm! ţipă ea.

Iar o parte importantă din mine se
roagă să aibă dreptate.