Dragoste din nou

Capitolul XLII

    Alarma mi se declanşează prea devreme şi mă răsucesc. Îmi întind o mână, încercând să opresc bipăiala oribilă care îmi asaltează urechile. Mâna mi se opreşte într-o suprafaţa moale şi plăcută la atingere și deschid ochii văzându-l pe Hardin privindu-mă fix. Întind mâna după pernă pentru a-mi acoperi stânjeneala, dar Hardin o trage cât poate.

– Bună dimineaţa şi ţie, spune el zâmbind, frecându-se pe mână.

Mă uit la el, croindu-mi în minte o încercare de a-mi cere scuze.De cât timp mă priveşte oare?

– Eşti atât de drăguţă când dormi, mă necăjeşte el și mă ridic cât pot de repede, convinsă că arăt oribil, ca în fiecare dimineață.

Îmi dă telefonul.

– Pentru ce ai pus alarma?

Opresc alarma şi mă dau jos din pat.

– Vreau să-mi caut maşină azi, deci poţi pleca exact când ai chef, îi zic, iar el se încruntă.

– În mod clar nu iți plac prea mult dimineţile.

Îmi strâng părul într-o coadă, încercând din răsputeri să nu mai semăn cu o sperietoare de ciori.

– Nu vreau... nu vreau să te rețin.

Mă simt puțin vinovată că am fost nepoliticoasă, dar, sinceră să fiu, mă așteptam să fie el nepoliticos primul.

– Nu mă reții. Pot să vin cu tine?

Mă tot învârt prin cameră, întrebându-mă dacă l-am auzit bine. În cele din urmă, mă întorc spre el privindu-l cu suspiciune.

– Ca să ne uităm la maşini? De ce vrei să faci aşa ceva?

– De ce îmi trebuie un motiv? Te porţi de zici că plănuiesc să te omor sau ceva de genul.

Râde și se ridică, răvăşindu-şi părul.

– Păi, sunt puțin depășită de dispoziția ta veselă din dimineaţa asta... și pentru că vrei să mergi cu mine undeva... şi pentru că un mă jignești, recunosc eu.

Mă îndepărtez de el și îmi iau hainele şi trusa de toaletă.

Trebuie să fac un duș înainte să plec. Netulburat de sinceritatea mea, Hardin mai insist un pic.

– O să fie distractiv, îţi promit. Lasă-mă să-ţi arăt că putem... că pot fi simpatic. E doar o zi din viaţa ta.

Are un zâmbet atrăgător și convingător. Dar Adam se va despărţi cu siguranță de mine şi nu-mi va mai vorbi niciodată dacă va afla că Hardin și-a petrecut noaptea la mine, în patul meu, dormind cu mine în brațe. Nu știu de ce îmi e tot timpul atât de teamă să nu-l pierd pe Adam; poat că mi-e frică de reacţia mamei dacă ne despărţim sau poate fosta mea personalitate este încă foarte legată de Adam. M-a sprijinit mereu şi mă simt obligată faţă de el şi faţă de mine însămi să continuăm această relaţie.

Dar cred că motivul cel mai important este că știu că Haidin nu poate și nu vrea să-mi ofere genul de relaţie pe care mi-o doresc cu el.

Cât timp îmi aranajez gândurile, ajung totuşi la concluzia că respirația liniștită a lui Hardin în urechea mea în timp ce doarme nu este ceva ce trebuie menționat în faţa lui Adam.

– Pământul către Bessa! strigă Hardin din colțul celălalt al camerei şă mi trezesc.

Stătusem acolo îngheţată, certându-mă cu mine însămi, și uitasem cu desăvârşire că Hardin se afla în camera mea.

– S-a întâmplat ceva? întreabă el şi păşeşte către mine.

Ah, nu, nimic, doar că în sfârşit recunosc şi eu că am sentimente faţă de tine şi că vreau mai mult de la tine, deşi ştiu că ție nu o să-ți pese niciodată de nimeni, cu atât mai puţin de mine.

– Mă gândeam cu ce să mă îmbrac, mint eu.

Privirea lui se mută pe hainele din mâinile mele şi scutură din cap, dar se mulţumeşte să spună:

– Deci, pot să vin cu tine? Ţi-ar fi şi ţie mai uşor, nu mai trebuie să iei autobuzul.

Dacă mă gândesc puţin, ar putea fi distractiv. Şi ar fi, într-adevăr, mai uşor.

– Da, bine, spun. Doar lasă-mă puţin să mă pregătesc.

Mă îndrept spre uşă, iar el vine după mine.

– Ce faci? îl întreb.

– Vin cu tine.

– Ăăă, eu mă duc să fac un duş.

Îi flutur prin faţă trusa de toaletă, iar el mi-o smulge din mâini.

– Ce coincidenţă! Şi eu la fel.

Ale naibii toalete mixte! Trece pe lângă mine şi deschide uşa fără să se uite înapoi. Mă grăbesc să-l prind din urmă şi-l trag de tricou.

– Drăguţ din partea ta să mi te alături, glumeste el şi eu mă strâmb.

– Nici nu a început bine ziua şi deja mă enervezi, îl necăjesc și eu.

Un grup de fete trece pe lângă noi şi intră la duşuri; nici măcar nu încearcă să fie subtile când se zgâiesc la Hardin.

– Doamnelor, le salută Hardin, iar ele se hlizesc ca nişte şcolărițe.

Tehnic, chiar suni şcolăriţe, dar sunt şi adulte în acelaşi timp, aşa că ar trebui să se comporta ca atare.