Dragoste din nou

Capitolul XXXIX

    
          Indiferent de cât de mult am încercat să-l evit toată săptămâna, iată cum am sfârşit tot în maşina lui, alături de el.

Nu mă priveşte nici când mă urc în maşină, nici când îmi pun centura. Trag din nou de rochie, încercând să-mi acopăr coapsele. Rămânem amândoi tăcuţi pentru un moment, apoi ieşim din parcare. Una dintre părţile bune este faptul că nu i-a permis lui Molly să vină cu noi; mai degrabă aş fi mers pe jos până acasă decât s-o văd cum se dă pe lângă el.

– Ce e cu schimbarea asta de înfăţişare? întreabă el într-un final, când suntem deja pe autostradă.

– Ăăă... păi, Steph a făcut experimente noi cu mine, cred.

Îi răspund, dar privirea mea este aţintită asupra clădirilor care se derulează de cealaltă partea a geamului. În maşină se aude muzica gălăgioasă obişnuită a lui Hardin, dar este dată încet.

– E cam exagerat, nu ţi se pare?întreabă el şi eu îmi strâng pumnii în poală.

Deci ăsta este planul de azi, să mă insulte tot drumul până la cămin.

– Nu erai obligat să mă conduci acasă, să ştii.

Îmi sprijin capul de fereastră, încercând să mă îndepărtez de el cât pot.

– Nu e nevoie să te aperi, spuneam doar că mica ta transformare e cam radicală.

– Ce să zic, e un lucru bun atunci că nu-mi pasă de părerile tale, dar dacă stau să mă gândesc cât de mult îmi deteşti înfăţişarea obişnuită, sunt surprinsă că nu crezi că arăt mai bine aşa, mă răstesc eu şi închid ochii.

Deja simpla lui prezenţă m-a extenuat, simt că îmi stoarce și ultimul strop de energie care mi-a mai rămas. Îl aud chicotind pe înfundate, după care închide radioul de tot.

– Nu am spus niciodată că e ceva în neregulă cu felul în care arăţi. Hainele tale au o problemă, da, dar mai degrabă te-aş vedea în fustele tale lungi şi hidoase decât în ţoalele astea.

Încearcă o explicaţie, dar răspunsul lui nu are niciun sens. Se pare că îi place când Molly se îmbracă astfel, doar că mult mai desfrânat, dar când mă îmbrac eu nu?

– M-ai auzit, Bessa? întreabă el când vede că nu-i răspund și simt cum mâna lui îmi atinge coapsa.

Mă smucesc ca să nu mă atingă, deschizând ochii,

– Da, te-am auzit. Doar că nu am ce să spun. Dacă nu-ţi place felul în care sunt îmbrăcată nu te uita la mine.

Un alt lucru bun care decurge din conversaţiile cu Hardin este faptul că măcar o dată în viaţa mea pot spune exact ceea ce-mi trece prin cap, fără să mă tem că i-aş putea răni sentimentele, de vreme ce e clar că el nu are aşa ceva.

– Păi, exact asta este problema, nu-i aşa? Că nu pot să nu mă uit la tine.

Cuvintele îi ies lejer din gură, iar eu mă gândesc să deschid portiera maşinii şi să mă arunc din mers pe autostradă.

– Ah! Te rog! râd eu.

Ştiu că este în stare să spună lucruri simpatice, deşi obscure, ca să i se pară şi mai sadic mai târziu, când îmi va
arunca şi mai multe insulte.