Dragoste din nou

Capitolul XIX

      Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma
subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am simţit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atingâdu-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldurile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.

– Bess, răsuflă el, apoi gurile noastre se apropie din nou.

Mintea mea nu mai guvernează; senzaţiile au pus cu totul stăpânire pe mine. Hardin îmi trage şoldurile mai aproape, întinzându-se pe pat fără să întrerupă sărutul.

Neştiind exact ce să fac cu mâinile, îl ating pe abdomen, apoi urc către piept. Are pielea fierbinte, iar pieptul i se ridică şi îi coboară cu fiecare respiraţie rapidă. Îşi dezlipeşte gura de a mea, iar eu tremur când nu-l mai simt, dar, înainte să mă pot plânge de asta, îi simt răsuflarea pe gât. Simt fiecare mişcare pe care o face cu limba. Îi simt respiraţia deasupra mea. Mă apucă de păr pentru a-mi ține capul sus şi continuă să mă sărute pe gât. Trupul meu experimentând o senzaţie extraordinară când el începe să-mi
sărute uşor pielea. Aş fi stânjenită dacă nu aş fi amețită, de Hardin şi de alcool deopotrivă. Nu m-am sărutat cu nimeni așa, nici măcar cu Adam.
Adam!

– Hardin... opreşte-te, spun, dar nu-mi recunosc vocea. E înceată şi răguşită, iar gura îmi e uscată. Dar el nu se opreşte. “Hardin!” zic din nou, cu un glas clar și ascuţit, iar el îmi dă drumul la păr. Mă uit în ochii lui, care par mai întunecaţi, dar mai blânzi, iar buzele lui sunt mai roz şi umflate de la atâta sărutat. “Nu putem”, spun. Deşi îmi doresc din tot sufletul să-l sărut în continuare, ştiu că nu pot merge mai departe.

Blândeţea din ochi îi dispare şi se desprinde de mine, aruncându-mă în partea cealaltă a patului. Ce s-a întâmplat?

– Îmi pare rău, îmi pare rău, zic şi astea sunt singurele cuvinte la care mă pot gândi.

Inima stă să-mi explodeze dintr-o clipă în alta.

– Îţi pare rău pentru ce? întreabă el şi se îndreaptă către dulap.

Ia un tricou negru şi şi-l trage pe el.

– Pentru că te-am sărutat... spun, deşi
ceva din mine nu vrea să-şi ceară scuze pentru asta. Nu ştiu de ce am făcut asta.

– A fost doar un sărut; oamenii se sărută tot timpul, îl aud spunând.

Vorbele lui mă rănesc aparent fără niciun motiv. Nu că mi-ar fi păsa că el nu s-a simţit aşa cum m-am simţit eu... Oare cum m-am simţit? Ştiu că, de fapt, nu-mi place de el. Sunt doar beată, iar el e atrăgător. A fost o noapte lungă şi l-am sărutat din cauza alcoolului. În mintea mea încerc sa-mi înfrâng dorinţa de a-l săruta din nou. A fost atât de drăguţ cu mine, atâta tot.

– Am putea să nu exagerăm ce s-a întâmplat? îl întreb.

Aş fi umilită dacă ar spune cuiva. Aceasta nu sunt eu. Eu nu mă îmbăt şi nu-mi înşel prietenul pe la petreceri.

– Crede-mă, nici eu nu vreau să afle nimeni despre asta. Acum nu mai vorbi despre asta, se răsteşte el.

Aroganţa lui loveşte din nou.

– Deci acum te-ai întors la vechea ta personalitate, să înţeleg?

– Nu am fost niciodată altcineva; să nu crezi că pentru că m-ai sărutat, practic împotriva voinţei mele, există ceva între noi.

Au! Împotriva voinţei lui? Încă îi mai simt mâna înfiptă la mine în păr şi felul în care m-a tras deasupra lui şi felul în care buzele lui au rostit “Bess”, înainte să mă sărute din nou. Ripostez din pat.

– Puteai să mă opreşti.

– Cu greu, glumeşte el şi mie îmi vine iarăşi să plâng.

Mă face să fiu foarte sensibilă. E prea umilitor, prea dureros felul în care insinuează că l-am sărutat cu forţa. Îmi îngrop capul în mâini pentru o clipă şi mă îndrept spre uşă.

– Poţi să rămâi aici în seara asta, că nu ai unde să te duci, spune el uşor, dar eu scutur din cap.

Nu vreau să mă mai aflu în preajma lui. Aceasta este doar o altă parte a jocului. Îmi va propune să stau în camera lui ca să cred că are intenţii bune, apoi îmi va desena probabil ceva vulgar pe frunte.

– Nu, mulţumesc, zic şi ies.

Când ajung la scări, îl aud strigându-mi numele, dar merg mai departe.

Afară, briza răcoroasă îmi atinge pielea, iar eu mă aşez pe vechiul zid de piatră şi îmi deschid telefonul. E aproape 4 dimineaţa, într-o oră ar trebui să mă trezesc, să fac un duş şi
să mă apuc de învăţat. În loc de asta, eu stau pe un zid distrus de piatră, singură în întuneric.

Cu numai câţiva oameni rătăciţi în jurul meu şi neavând habar ce să fac, îmi scot telefonul şi mă uit după mesajele de la Adam și de la mama. Bineînţeles că i-a spus. Exact asta a
făcut... Dar nici măcar nu mă pot supăra pe el. Tocmai l-am înșelat.

Cu ce drept să mă supăr?