Dragoste din nou

Capitolul XII

       Când mă trezesc, îmi ia o secundă să-mi amintesc evenimentele de astă-noapte care mi-au croit drum către camera asta ciudată. Kath încă doarme, sforăind urât, cu gura larg căscată. Mă decid să-i amân trezirea până mă prind cum ajungem înapoi la cămin. Îmi pun repede pantofii, îmi iau geanta şi ies din cameră. Oare să bat la uşa lui Hardin sau să încerc să-l găsesc pe Nate? Oare Nate face măcar parte din frăţie? Nu m-aş fi gândit niciodată că Hardin s-ar putea integra într-un grup social organizat, deci şi Nate ar putea face parte din aşa ceva, la fel de bine.

Cobor scările, călcând printre trupurile adormite de pe hol.

– Nate? strig, sperând să capăt un răspuns.

Sunt pe puţin douăzeci şi cinci de oameni dormind numai în living. Podeaua e îngropată sub un strat de pahare roşii şi gunoi, ceea ce îmi îngreunează înaintarea, dar mă face totodată să-mi dau seama cât de curat e sus, în ciuda faptului că şi acolo dorm oameni. Când ajung în bucătărie, cu greu mă abţin să nu mă apuc să fac curăţenie. Va dura o zi întreagă să se facă ordine în toată casa. Mi-ar plăcea să-l văd pe Hardin cum curăţă tot gunoiul şi gândul ăsta mă face să chicotesc un pic.

– Ce e aşa de amuzant?

    Mă răsucesc şi-l văd pe Hardin intrând în bucătărie, cu o pungă de gunoi în mână. Îşi trece mâna peste tejghea, măturând toate paharele în sac.

– Nimic, mint eu. Şi Nate locuieşte aici?

Mă ignoră şi continuă să cureţe.

– Locuieşte? întreb din nou, de data asta mai nerăbdătoare. Cu cât îmi răspunzi mai repede dacă Nate locuieşte aici, cu atât mai curând pot pleca.

– Ok, acum mi-ai captat atenţia. Dar nu, el nu locuieşte aici. Ţi se pare că are faţă de frăţie studenţească?

Zâmbeşte cu subînţeles.

– Nu, dar nici tu nu pari a avea, ripostez eu şi văd cum maxilarul i se încordează.

Se învârte pe lângă mine şi deschide dulapul de lângă şoldul meu, scoţând o rolă de şerveţele de hârtie.

– E vreun autobuz care trece prin apropiere? întreb, fără să aştept vreun răspuns.

– Da, la o stradă distanţă.

Mă ţin după el prin bucătărie.

– Poţi să-mi spui şi mie unde e?

– Sigur. La o stradă distanţă.

Colţurile gurii i se ridică, în încercarea de a mă necăji. Îmi dau ochii peste cap şi ies din bucătărie. Politeţea trecătoare de aseară a lui Hardin fusese, în mod evident, un moment singular, iar azi mă va ataca din răsputeri. După noaptea pe care am avut-o, nu mai suport să-i stau în preajmă. Mă duc s-o trezesc pe Kath, care se scoală surprinzător de uşor şi îmi zâmbeşte. Mă bucur că e la fel de pregătită ca şi mine să plece din casa asta afurisită.

– Hardin mi-a spus că e o staţie de autobuz chiar după colţ, îi zic eu pe când coborâm amândouă scările.

– Nu luăm niciun autobuz. Unul dintre tâmpiţii ăştia o să ne ducă la cămin. Cred că ţi-a făcut viaţa un iad, spune punându-mi mâna pe umăr.

Intrăm în bucătărie şi îl găsim pe Hardin scoţând niște cutii de bere din cuptor, iar ea îl abordează cu autoritate. Hardin, eşti gata să ne duci şi pe noi înapoi? Mă doare capul de mor.

– Da, sigur, stai numai un minut, zice el, ca şi cum exact pe noi ne-ar fi aşteptat.

Pe drumul spre cămin, Kath fredonează cântecul heavy metal care răsună din boxe şi Hardin deschide toate geamurile maşinii, în ciuda rugăminţii mele politicoase de a le închide.

Tace din gură tot drumul, bătând necontenit ritmul cu degetele pe volan. Nu că i-aş fi dat atenţie.

– Trec mai târziu pe la tine, Kath, îi spune el în timp ce ea coboară de pe locul din faţă.

Kath încuviințează din cap şi îi face cu mâna, iar eu îmi deschid portiera.

– Pa, Beatrice, zice el cu un rânjet.