Dragoste din nou

Capitolul XVIII

    Găsim camera. Din păcate, unul din paturi este ocupat de un tip beat, care sforăie.

– Măcar patul ăsta e liber! zice Zed şi râde. Să ştii că eu vreau să merg acasă, poți veni cu mine dacă vrei. Am o canapea pe care poţi să dormi, spune el.

Dându-mi ceaţa din minte la o parte şi încercând să gândesc limpede, conchid că Zed, ca și Hardin, se cuplează cu o grămadă de fete.

Dacă accept să plec cu el, înseamnă că mă ofer să-l sărut. Şi am senzația că, arătând aşa de bine, este foarte uşor pentru Zed să găsească fete cu care să facă mult mai mult decât să se sărute.

– Eu cred că o să rămân aici, în caz că se întoarce Kath, îi răspund.

Pare puțin dezamăgit, dar îmi aruncă un zâmbet înţelegător. Îmi spune să am grijă şi mă îmbrăţişează la despărţire. Uşa se închide în urma lui şi mă duc s-o încui. Cine ştie cine mai intră? Mă uit la beţivul care sforăie şi mă simt liniştită la gândul că nu se va trezi curând. Oboseala pe care o simţeam la parter acum a pălit întru câtva şi gândurile mi se întorc la Hardin şi la cum a subliniat el că Adam nu s-a culcat cu mine încă. Poate părea ciudat pentru Hardin, care e cu altă fată în fiecare weekend, dar Adam e un gentleman. Noi ne distrăm împreună făcând multe
alte lucruri... ăăă... cum ar fi să mergem la filme şi la plimbare.

Cu acest lucru în minte, mă întind, dar mă trezesc holbându-mă la tavan şi numărând grinzile în încercarea de a adormi. Din când în când, beţivul de lângă mine se foieşte în patul alăturat, dar în cele din urmă închid ochii şi aţipesc.

– Nu te-am mai văzut... pe aici, îmi bolboroseşte o voce profundă în ureche.

Sar în sus şi mă lovesc cu bărbia de capul lui, ceea ce mă face să-mi muşc limba. Are mâna pe pat, la câţiva centimetri distanţă de coapsa mea. De-abia răsuflă şi miroase a vomă şi
alcool.

– Cum te cheamă, ffumuşico? gâfâie el, iar mie îmi vine să vomit. Îmi întind mâna subţire pentru a-l îndepărta de mine, dar el râde. Nu am de gând să-ţi fac nimic rău, vreau doar să ne distrăm puţin, zice el şi îşi linge buzele, iar balele îi curg pe
bărbie. Mi se întoarce stomacul pe dos şi singurul lucru la care mă pot gândi este să-l lovesc cu genunchiul, tare de tot. Tare şi exact acolo unde trebuie. Se apucă de partea din faţă a pantalonilor, oferindu-mi şansa de a scăpa. De îndată ce degetele mele tremurătoare reuşesc sa descuie uşa, alerg pe hol, acolo unde câţiva tineri mă privesc ciudat.

– Haide, întoarce-te! îi aud vocea dezgustătoare, nu foarte departe de mine.

În mod bizar, nimeni nu este şocat că o fată este urmărită pe hol. Îl simt la numai câţiva centimetri în spatele meu, dar, din fericire, este atât de beat încât se tot împiedică şi se izbeşte de pereți. Picioarele îşi fac de cap, purtându-mă pe hol înspre singurul loc pe care îl cunosc din întreaga casă a frăţiei studenţeşti.

– Hardin! Hardin, te rog, deschide uşa! strig eu, cu o mână bătând în uşă şi cu cealaltă încercând să răsucesc clanţa încuiată. Hardin! ţip din nou şi uşa se deschide.

Nu ştiu ce m-a făcut să vin în camera lui, dintre toate locurile posibile, dar prefer prejudecăţile lui Hardin decât pe beţivanul care încearcă să mă înghesuie când are chef.

– Bess? întreabă Hardin, părând nedumerit.

Se şterge cu mâna la ochi. Poartă doar o pereche de boxeri negri, iar părul îi este ciufulit în tot capul. În mod ciudat, sunt mai surprinsă că arată atât de bine doar pentru că mi-a spus “Bess” o dată, în loc de “Beatrice”.

– Hardin, te rog, pot să intru? E un tip... spun şi mă uit în spate.

Hardin mă dă la o parte şi se uită pe hol. Îl vede pe urmăritorul meu, iar monstrul nu mai pare înfricoşător, ci înspăimântat. Îmi mai aruncă o privire înainte să schimbe direcţia şi să dispară pe hol.

– Îl cunoşti? Vocea mea sună tremurătoare şi slabă.

– Da, treci înăuntru, spune el şi mă trage de mână în camera lui.

Nu pot să nu-i observ muşchii mişcându-i-se pe sub pielea tatuată, când se duce înapoi în pat. Pe spate nu are tatuaje, ceea ce e puţin ciudat, de vreme ce pieptul, braţele şi abdomenul îi sunt pline. Se freacă din nou la ochi.

– Te simţi bine?

Are vocea mai răguşită ca niciodată, fiind trezit din somn.

– Mda... da. Îmi cer scuze că am venit aici şi că te-am trezit. Nu ştiam ce să...

– Nu-ţi face griji. Hardin îşi trece mâna prin părul ciufulit şi oftează. Te-a atins cumva? întreabă el, fără urmă de sarcasm sau de umor.

– Nu, deşi a încercat. Am fost suficient de tâmpită să mă închid singură într-o cameră cu un străin beat, deci presupun că e vina mea.

Ideea că monstrul acela ar fi putut pune mâna pe mine mă face să plâng din nou.

– Nu e vina ta că el s-a purtat aşa. Tu nu eşti obişnuită cu astfel de... situaţii.

Glasul lui este amabil şi total diferit de tonul lui obişnuit. Mă duc înspre patul lui, cerându-i din ochi permisiunea să mă așez. El loveşte uşor patul cu mâna, iar eu mă aşez cu mâinile în poală.

– Nici nu am de gând să mă obişnuiesc cu aşa ceva. Aceasta chiar e ultima oară când mai vin aici, la orice petrecere, de fapt.

Nici măcar nu ştiu de ce mi-am bătut capul. Iar acel tip... era atât de...

– Nu plânge, Bess, şopteşte Hardin.

Lucrul cel mai ciudat este că nici nu mi-am dat seama că plâng. Hardin ridică o mână, iar eu tresar şi mă feresc, dar nu înainte ca el să-mi şteargă cu degetul mare o lacrimă de pe obraz. Buzele mi se dezlipesc surprinse de gestul lui blând. Cine e băiatul ăsta şi unde a dispărut Hardin cel certăreţ şi nesimţit? Mă uit în ochii lui verzi, iar pupilele i se dilată.

– Nu observasem cât de gri sunt ochii tăi, zice el, atât de încet încât trebuie să mă aplec ca să-l aud.

Îi simt mâna în continuare pe faţă, iar mintea mea o ia razna. Își trage jumătate din buza de sus înăuntrul gurii şi îşi bagă inelul din buză printre dinți. Ne privim ochi în ochi, apoi mă uit în jos, nefiind sigură de ceea ce se petrece. Dar atunci când el îşi ia mâna de pe faţa mea, mă uit la buzele lui încă o dată şi simt cum se încinge bătălia dintre suflet şi conştiinţă.

Dar conştiinţa pierde, iar eu îmi apăs buzele pe ale lui, luându-l prin surprindere.