Dragoste din nou

Capitolul XLIV

   Îl strig pe Hardin, dar el mă ignoră. Pe la jumătatea drumului către mașină se întoarce atât de brusc că aproape mă lovesc de el.

– Ce naiba, Bessa! Ce dracului a fost asta? ţipă el la mine.

Oamenii care se plimbă pe acolo se opresc şi se holbează la noi, dar el continuă.

– Ce joc încerci tu să joci aici?

Vine înspre mine. Este nervos, teribil de nervos.

– Nu e nici un joc, Hardin, nu ai văzut cât de mult îşi dorea să vii în vizită? Încerca să comunice cu tine, iar tu ai fost atât de insolent!

Nu ştiu exact de ce ţip, dar nu am de gând să-l las pur şi simplu să urle la mine.

– Să comunice cu mine? Îţi baţi cumva joc de mine? Poate că ar fi trebuit să încerce să comunice cu mine atunci când şi-a abandonat familia!

Venele de la gât i se încordează pe sub piele.

– Nu îmi mai vorbi urât! Poate că încearcă să recupereze cumva timpul pierdut! Oamenii fac greşeli, Hardin, iar lui cu siguranţă îi pasă de tine. Are o cameră pentru tine, plină de haine dacă te hotărăşti si...

– Nu ştii nimic despre el, Bessa! urlă el și tremură de furie. Trăieşte în nenorocita aia de vilă cu noua lui familie, în timp ce mama munceşte până nu mai poate, cincizeci de ore pe săptămână, ca să-şi poată plăti facturile! Deci nu mai încerca să-mi ții mie predici, vezi-ţi naibii de treburile tale!

Se urcă în maşină, trântind portiera după el. Mă furișez și eu înăuntru, temându-mă să nu mă lase pe aici, atât e de mânios. S-a zis cu ziua noastră fără certuri.

Spumegă de nervi, dar, din fericire, tace din gură până ieșim în drumul principal. Dacă aș putea păstra şi eu tăcerea pănă la sfârșitul călătoriei, aş fi mulţumită. Dar o parte din mine încă mai crede că Hardin trebuie să înţeleagă că nu voi accepta să mai țipe la mine; asta este una dintre calităţile salvatoare pentru care trebuie să-i mulțumesc mamei. Ea mi-a arătat exact cum nu trebuie să te lași tratată de un bărbat.

– Bine, spun eu, prefăcându-mă calmă. O să-mi văd de treburile mele, dar accept invitaţia la cină de diseară, fie că tu mă însoțești sau nu.

Se întoarce spre mine de parcă aş fi eliberat un animal sălbatic prins într-o cuşcă.

– O, nu, nu accepţi nimic!

Păstrându-mi calmul aparent, îi zic:

– Nu ai nimic de spus în ceea ce mă priveşte, Hardin, și în caz că nu ai observat, am fost invitată. Poate ar trebui să-l invit pe Zed să mă însoţească?

– Ce ai spus?!

Noroiul şi praful sar în toate părţile când Hardin bruschează volanul și trage pe dreapta pe marginea șoselei aglomerate.

Știu că l-am enervat prea tare, dar acum sunt la fel de furioasă ca el, așa că țip:

– Ce dracu’ ai? Să ieși în halul ăsta de pe drum!

– Ce dracu’ ai, asta este întrebarea! Îi zici tatălui meu că te duci acasă la el la cină, şi apoi ai şi obrăznicia de a-mi spune că vrei să te duci cu Zed?

– O, da, scuze, prietenii tăi cei mişto nu ştiu că Landon este fratele tău vitreg şi îţi e teamă că vor afla? îi spun eu şi încep să râd cât de ridicol a devenit.

– Nu e fratele meu vitreg, una la mână, şi, doi la mână, ştii bine că nu ăsta este motivul pentru care nu-l vreau pe Zed acolo.

Vocea lui e mult mai calmă acum, dar încă pare îngroşată de furie.