Dragoste din nou

Capitolul XXX

    Revenind la masa din curtea interioară, Hardin îmi eliberează mâna și îmi trage un scaun. Simţind cum pielea îmi frige pur şi simplu de la atingerea lui, îmi frâng degetele, în timp ce el ia celălalt scaun şi îl aduce pe asfalt, aşezându-se chiar în faţa mea. Când se aşază, este atât de aproape, încât genunchii lui sunt pe punctul de a se atinge de ai mei.

– Despre ce vrei să discutăm, Hardin? îl întreb cu cel mai dur ton de care sunt în stare.

Inspiră adânc şi îşi scoate din nou căciula, aşezând-o pe masă. Îl privesc cum îşi trece degetele lungi prin părul des, iar el se uită în ochii mei.

– Îmi pare rău, spune el cu o intensitate care mă face să mă uit în altă parte şi să mă concentrez asupra unui copac mare din curte. Se apleacă spre mine. M-ai auzit? întreabă el.

– Da, te-am auzit, mă răstesc eu şi mă uit din nou la el.

E mai nebun decât credeam dacă îşi imaginează că îşi poate cere scuze, iar eu îl voi ierta pentru toate lucrurile oribile pe care continuă să mi le facă aproape în fiecare zi.

– Eşti al naibii de greu de gestionat, zice şi se lasă pe spate în scaun.

Sticla pe care o aruncasem în curte e din nou la el în mână și ia o înghiţitură din ea. Cum de nu a leşinat încă?

– Eu sunt dificilă? Cred că îţi baţi joc de mine! Ce vrei să fac, Hardin? Eşti crud cu mine, atât de crud...spun şi îmi muşc buza de sus.

Nu am de gând să plâng din nou în faţa lui. Adam nu m-a făcut niciodată să plâng; ne-am certat de câteva ori de-a lungul anilor, dar nu am fost niciodată atât de supărată încât să plâng.

Vocea îi este joasă şi parcă face parte din aerul nopţii.

– Nu vreau să fiu.

– Ba da, vrei, şi ştii că vrei. O faci intenţionat. Nu am fost tratată atât de rău de nimeni în toată viaţa mea. Îmi muşc buza şi mai tare. Simt un nod în gât. Dacă plâng, a câştigat. Asta e ceea ce-şi doreşte.

– Atunci de ce te tot întorci? De ce nu te laşi păgubaşă?

– Dacă aş... habar nu am. Dar te asigur că după seara asta nu se va mai întâmpla. O să renunţ şi la cursul de literatură şi o să-l reiau în semestrul viitor.

Nu plănuisem să fac asta până acum, dar este exact lucrul pe care trebuie să-l fac.

– Nu, te rog, nu face asta.

– Ce-ţi pasă ţie? Nu ai chef să fii în preajma cuiva atât de jalnic cum sunt eu, corect?

Îmi fierbe sângele. Dacă aş şti ce să spun ca să-l rănesc atât de tare cum mă răneşte el mereu pe mine, aş spune-o.

– Nu am vrut să zic asta... Eu sunt cel demn de milă.

Mă uit direct la el.

– Ei bine, nu o să te contrazic.

Mai ia o înghiţitură de alcool şi, când mă întind să-i iau  sticla, o trage înapoi.

– Deci crezi că eşti singurul în stare să se îmbete? îl întreb şi un zâmbet ironic îi apare pe chip.

Lumina din curtea interioară se reflectă în inelul său din sprânceană în clipa când îmi întinde sticla.

– Credeam că vrei s-o arunci iarăşi.

Aşa ar trebui să fac, dar, în loc de asta, pun sticla la gură. Băutura e caldă şi are gust de lemn dulce ars, înmuiat în carmol. Îmi vine să vomit şi Hardin chicoteşte.