Sindromul iubirii

Capitolul 29

     Durerea de cap ma trezeste si gem infundat, punandu-mi mana pe frunte. Mici lacrimi mi se strang in coltul ochilor si ma ridic incet in fund.

- Te simti bine? ma intreaba o voce ragusita.

     Imi intorc mecanic capul in partea dreapta si il vad.

     Ochii mi se umplu de lacrimi si ma ridic din pat, fugind la el. Se ridica de pe scaunul de la masa si ii sar in brate, incolacindu-mi picioarele in jurul lui, plangand la pieptul lui ca un copil mic. Se aseaza pe scaun si ofteaza, strangandu-ma in bratele lui puternice.

- Shh, gata iubito, ma mangaie pe spate si ma saruta pe frunte, lipindu-si obrazul de capul meu.

- A venit iar, suspin.

- Stiu, stiu iubito. Am aflat tot. Imi pare atat de rau ca nu am putut fi aici!

- De ce nu mi-ai raspuns la telefon? imi ridic privirea la el.

- Am avut treaba toata ziua si mi s-a inchis. Cand am ajuns acasa pe la zece, te-am sunat si nu ai raspuns, iar la trei m-a sunat Zayn si mi-a spus tot.

- Cum a scapat? imi trag nasul.

- A avut un avocat bun si a dat o groaza de bani sa iasa mai repede.

- M-am saturat de el, m-am saturat! spun si imi las capul pe pieptul lui.

- Nu o sa se mai apropie de tine. Dupa ce ai lesinat, Andy s-a dus dupa el si aproape il baga in coma daca nu era Zayn.

- Stiam ca nu este o idee buna sa ma duc la petrecere. Sau sa vin aici, spuna si ma dau de pe el, indepartandu-ma cativa pasi.

- Nu spune asta, se incrunta. Tot raul a trecut, spune si face un pas spre mine.

- Niciun rau nu trece daca tu nu esti langa mine! il privesc in ochi.

     Isi preseaza buzele si ma priveste, lasandu-si apoi capul in jos.

- Stii cat de mult te iubesc, si stii ca si mie imi este greu. Dar trebuie sa intelegi ca nu pot sa fac asta, spune.

- Stiu. Si iti jur ca inteleg! Doar ca... in trei luni, am fost mereu unul langa celalalt. Iar acum, imi vine greu sa fiu singura, si au trecut de abia doua zile, pufnesc.

- Nu ai idee cat de tare m-am speriat cand i-am vazut numarul lui Zayn. In minte aveam doar imagini de groaza cu tine, imi atinge obrazul.

- Tu nu ai idee cat de ingrijorata am fost ieri pentru ca nu mi-ai raspuns.

- Imi dau seama. Imi pare rau, iubito!

- E OK, acum, zambesc usor.

     Zambeste si el si fac un pas in fata, ridicandu-ma pe varfuri si il iau in brate. Ma ridica de la sol si imi incolacesc iar picioarele in jurul taliei lui, bagandu-mi mainile in parul lui si ii trag capul pe spate, lipindu-mi buzele de ale lui.

     Geme si ma pune in pat, lasandu-se peste mine. Isi pune capul pe pieptul meu si ma strange mai tare in brate. Trag patura peste noi si ma joc in parul lui, mangaindu-i chipul.

- Cat stai aici? intreb.

- Nu stiu. Cand o sa primesc telefon de la birou, o sa ma intorc.

     Zambesc larg si il sarut pe frunte, iar el chicoteste.

- Esti obosit? il intreb, privindu-i ochii cum i se inchid.

- Mhm, mormaie.

     Continui sa ma joc in parul lui si ofteaza lung, lingandu-si buzele.

     Imi ridic privirea spre geamul lui Chris, iar el sta in pat, cu o carte in mana. Se uita la mine si ii fac cu mana zambind, la fel facand si el, mimand un "hei". Isi ia telefonul si imi face semn sa-l iau si eu.

"De la cat ai azi?"

"Zece. Tu?"

"La fel."

     Ma uit la ceas si vad ca este de abia 8 jumate. Sper ca Angel sa stea mai mult aici. Un gand ma bate sa-i inchid telefonul, dar stiu ca s-ar supara rau si ar intra in probleme din cauza mea. Trebuie sa ma invat cu lipsa lui.

***

     I-am scris un biletel si l-am pus langa pat, spunandu-i ca am plecat la facultate si ca voi termina diseara. Am pana la 18. Desigur, cu ferestre de o ora.

- Hei! ii aud vocea lui Chris cand ies din lift si ma intorc imediat cu fata la el.

- Buna! zambesc si il iau scurt in brate.

- Te grabesti? intreaba privindu-ma.

- Da, vreau sa-mi iau o cafea pentru ca ma doare capul rau.

- Esti bine?

- Da... in mare parte nici nu mai tin minte ce s-a intamplat, insa sunt aici, fara nicio vanataie, deci da. Sunt bine, zambesc scurt si ies din cladire, cu el pe urmele mele.

- Tipul ala, a ajuns la spital.

- Am aflat, si sper ca asta sa-l invete minte ca nu imi mai poate face nimic.

- Ai lesinat.

     Isi preseaza buzele si ma priveste, iar eu imi mut privirea, clipind des.

- Pana la cat ai azi? intreaba, schimband subiectul.

- Pana la sase. Tu?

- Trei. Esti gata de volei? zambeste.

- Nu pot sa sar peste ora asta? mormai.

- Nu stii sa joci volei?

- Ba da. Doar ca-

- Nu, nu poti sa sari! ma intrerupe.

     Rad si ajungem la cafenea. Ii vad pe Zayn si Arzaylea, si ma gandesc daca sa ma duc la ei, sau sa plec din cafenea.

     Aleg sa merg la ei.

- Hei! zambesc si ma asez langa Zayn.

- Cait! zambeste si Zayn, luandu-ma strans in brate. Esti bine? intreaba privindu-ma.

- Da. Mersi ca ati avut grija de mine... dupa ce am lesinat, o privesc si pe Arz'.

- Chris te-a adus acasa. Noi am ramas sa dam declaratii la politie.

     Fac ochii mari si ma uit la Chris. Imi face cu ochiul si imi las privirea in jos, simtind cum rosesc.