Sindromul iubirii

Capitolul 58

     Ma chinui sa respir si sa ma ridic, dar sunt secata de puteri. Privesc pozele de minute bune si inca nu-mi vine sa cred ceea ce vad. Angel saruta o fata, iar apoi acea fata este goala peste el, iar el zambeste.

- Mi-am uitat portof- Caitlyn?

     Ariadna se lasa in genunchi langa mine si ma priveste ingrijorata. Imi ia telefonul din mana si priveste pozele, pufnind si ma strange in brate.

- Linisteste-te, Cait, sopteste si ma mangaie pe spate.

     Cum? Cum a putut sa faca asta? De ce? De ce iubirea mea?

     Ma ridic si fug in baie, inchizand usa cu cheia. Ma las in jos sprijinita de perete si imi pun mana la gura, incercand sa estompez hohotele.

- Caitlyn! Deschide usa! tipa Andy si bate cu pumnul in ea.

     Vreau sa mor! Daca nu il am pe el eu nu am nimic. El era singura mea sursa de viata. Doar el ma tinea in viata. Doar pentru el traiam! De ce m-a inselat? Ce nu a mai vrut de la mine? De ce?!

     Ma ridic si caut in dulap niste pastile. Le vars in palma si fix cand le arunc in gura, usa se loveste de perete.

- Caitlyn! ma intoarce brusc cu fata la el si imi pun mainile la gura. Scuipa! imi prinde mainile intr-o mana si cu cealalta incearca sa-mi deschisa gura.

     Ma inec si tusesc, scuipand pastilele in chiuveta.

     Ma strange in bratele lui cu putere si imi doresc sa-mi zdrobeasca oasele si sa nu mai exist. Sa ma sbulber ca nisipul in bataia vantului.

- Shh, gata, sopteste.

- Lasa-ma sa mor, suspin.

- Niciodata.

     Ma zbat in bratele lui sa scap, dar cu fiecare miscare pe care o fac, stransoarea lui devine si mai puternica.

- Ma doare! strig si ii strang bluza in pumni.

- Stiu... stiu.

     Durerea din piept si presiunea cresc, iar corpul incepe sa-mi tremure. Vad negru, si imi aud numele strigat, apoi nu mai simt nimic.

***

     Imi deschid ochii si vad totul alb in jur. Sunt intr-o camera de spital. Privesc perfuzia pe jumatate goala, si imi ia ceva pana imi amintesc ce s-a intamplat.

- Te simti bine? ii aud vocea lui Zayn si imi intorc privirea spre el.

     Ochii mi se incarca cu lacrimi iar el se ridica imediat de pe scaun si ma ia in brate.

- Trebuia sa ma lasi sa mor, soptesc.

- Te las sa faci orice, dar nu asta.

- Nu pot sa respir, il privesc in ochi. Nu pot sa traiesc cu durerea asta, ma omoara! plang.

- O sa treci peste, esti puternica.

- Nu sunt. Nu sunt nimic fara el. Tu nu intelegi! imi pun mainile pe fata. El este tot ce am!

- Te-a inselat, Cait! Nu merita nimic, imi prinde mainile in ale lui si ma priveste in ochi.

- Dar eu nu merit? Am facut mereu ce a vrut si ma invinuiam de fiecare data cand ne certam ca sa nu-l pierd. Am incercat mereu sa fiu ceea ce are nevoie.

- Ai fost mai mult de atat.

- Si atunci de ce mi-a facut asta? suspin.

- Nu stiu, Cait, ofteaza.

- Vreau acasa.

- Mai intai sa vedem ce spune doctorul.

     Dau din cap si imi sterg lacrimile.