Sindromul iubirii

Capitolul 45

     Dupa o saptamana.

     Privesc pierduta cum picaturile de ploaie lovesc geamul, si inca am tendinta de a-mi mangaia burta, chiar daca nimic nu se mai afla acolo.

     Operatia a decurs cu succes, nicio complicatie, nimic grav. Cu toate ca mi-as fi dorit sa mor atunci. Exact ca baietelul meu. Doctorul mi-a spus ca era baiat. Sau cel putin asta pretindea.

     Cel mai rau ma doare ca Angel imi repeta incontinuu ca totul este bine. Insa nu este. Si chiar l-am vazut cum a inceput sa planga dupa avort. Stiu ca il doare si ca este afectat, insa nu se compara cu durerea mea.

     Zayn si Arzaylea au plecat acum doua zile, dupa ce am venit acasa. Am vrut sa plec cu ei, dar nu m-a lasat Anne. Vrea sa ma tina sub observatii pana este convinsa ca nu mai exista niciun pericol.

     Aud usa cum se deschide si imi inchid ochii, prefacandu-ma ca dorm. Daca iar ma va obliga Angel sa mananc, jur ca ii torn mancarea-n cap!

     Se aseaza langa mine si stau cu spatele la el. De cand am venit de la spital l-am evitat incontinuu. Stau numai in camera si privesc pe geam, scufundata in gandurile mele si atat.

     Isi pune mana pe talia mea si i-o dau la o parte imediat. Nu vreau sa-l mai am langa mine.

- Vorbeste cu mine, Caitlyn.

     Imi trag patura peste cap si imi pun mainile pe urechi, vrand sa nu-l mai aud.

- Nu ma trata asa, la naiba! Lasa-ma sa fiu langa tine. Nu ma tine afara! Stii destul de bine ca nu am fost pregatiti. Sunt egoist! Sunt cel mai mare egoist! Te vreau doar pentru mine pentru ca te iubesc mai mult ca orice pe lumea asta, iubito! Nu pot trai fara tine. Daca tu mori, mor si eu. Intelege-ma si pe mine. Te iubesc!

     Mi-am muscat buza atat de puternic, incat am simtit gustul sangelui. Si-a pus iar mana pe mine si i-am luat-o in a mea, tragandu-l mai aproape de mine.

- Te rog, iubito! sopteste. Ai nevoie de mine.

     M-am intors cu fata la el si ma priveste ingrijorat, cu lacrimi in ochi.

     El este puternic. El ma poate ridica de jos si ma poate face sa ma simt bine. El stie mereu ce sa-mi spuna. Insa atunci, a fost doar o scapare din cauza furiei. Oare... cate mai are sa-mi spuna din cauza acelei furii?

- Vreau sa fiu singura. Vreau sa imi plang copilul pe care tu nu l-ai vrut, spun privindu-l in ochi.

- Nu spune asta, isi strange ochii. Era si copilul meu! Si pe mine ma doare, Caitlyn! Dar nu puteam sa te pierd! Nu vreau sa te pierd! Eu nu exist fara tine!

- Niciodata nu ai tinut cont de ceea ce-mi doresc. Mereu am facut ceea ce ai vrut tu! incerc sa ma ridic mai sus, insa ma tine operatia si gem.

- Vrei sa mori?

     Imi intorc privirea la el, iar de data asta chipul lui nu mai schiteaza nimic.

- Raspunde! tipa si tresar. Cum crezi ca m-as fi descurcat singur cu un copil? Ar fi avut nevoie de o mama, gandeste-te la asta! Am tinut mereu cont de ceea ce-ti doresti si am facut tot ce ai vrut, cand ai vrut! Un singur lucru ti-am cerut, sa ramai langa mine sanatoasa. De ce mereu vrei sa ma faci pe mine vinovat? Ca incerc sa iti fie bine? Ca imi doresc sa fii cu mine cat mai mult? Ca te iubesc si nu stiu ce sa mai fac ca sa intelegi asta? De ce imi faci asta? intreaba furios.

- Te rog, opreste-te, imi pun mainile pe fata.

- Tu sa te opresti. Sa nu mai fii atat de incapatanata si sa ma lasi langa tine. Nu rezolvi nimic singura. Ai nevoie de mine!