Renașterea -Eterna ură -

Am Reușit (48)

Cu putina forță pe care o mai am în mine îi spun.
— Nu mă mai lupt cu tine, ai câștigat. Mi-a ajuns. Nu mai vreau să fug, nu mai vreau să mă ascund.
Zâmbetul îi dispare de pe față când de aude un,, poc,, atât de tare încât toată lumea își pune mâine la urechi.

Mai puțin Argon, el are expresia feței înghețată, pare un copil mic care s-a speriat de întuneric, e singurul moment când l-am văzut așa, e singura dată când pot spune că e dulce.

Cade jos, Argon cade jos în fața mea. Ce are? Niciodată nu s-a întâmplat asta cu el, ochii lui ațintiți în sus, privind tavanul îmi dă fiori de teamă. E mort, balta de sânge de sub el asta prevestește. Moartea

Din spatele unei cutii apare Matt care ma ia de mână și ma trage cu el. Ne ascundem în spatele cutiei când începe rafala de gloanțe. Acum mi-am dat seama ce se întâmplă, Matt l-a împușcat pe Argon, acum oamenii lui se răzbună, vor să îl omoare, și pe mine cu el.

Matt trage și el, nu știu ce se întâmplă în spate, nu vad nimic.
Șoferul vine la noi, încep să ți și să strig la Matt dar el îmi face semn să mă liniștesc.
Șoferul începe să tragă către foștii lui colegi de breaslă.

În câteva clipe se opresc focurile, mai așteptăm puțin să ne asigurăm că nu mai e nici un pericol și plecăm.
Matt mai trage o dată în Argon, presupun că și el îl urăște si iese afară, eu mai rămân o clipă și mă uit la el. S-a terminat! Argon e mort iar eu sunt liberă! Nu îmi vine să cred! Simt că înfloresc, simt că îmi iau zborul și cutreier toată lumea și în sfârșit am reușit, acum am dreptul la viață, acum am viața mea!

Matt mă strigă și pornim către casă, mă întorc cu aceeași mașină cu care am plecat, stau în spate, în același loc, deschid geamul și privesc pe fereastră. Toată lumea mea a prins contur, pot vedea și lucruri frumoase, nu numai sumbre.
În câteva minute mi-sa schimbat viața, acum ceva timp eram aici, lipsită de speranță și uite-mă acum. Mai fericită decât am fost în ultimul an.