Dangerous Bonds

Capitolul 3-"She"

~Dominic~

— Am ajuns, acum am intrat în casă. Mai bine de atât nici că puteam nimeri. Sunt foarte aproape, îl înștiințez pe Ian, omule care m-a crescut de când aveam o săptămână pe acest pământ.

       De când adevărații mei părinți m-au abandonat în fața casei lui. Dacă ar fi știut ei cine era Ian, poate s-ar fi gândit de două ori inainte să facă alegerea aceasta.

    Așa-zisii mei părinți habar nu au pe mana cui m-au lăsat. Am crescut într-un mediu în care nu orice copil crește. Ian face parte dintr-o familie "nominalizată" ca fiind cea mai nemiloasă. Numarul lui de victime fiind foarte impresionant și văzut de ceilalți mafioți ca un lucru cu care și-a câștigat respectul printre ei. Toți îl vor ca aliat sau prieten, sau măcar nu-și doresc să-i stea în drum, pentru că este mai bine decât să-l ai ca dușman.

   Familia lui numai ce se mutase din Mexic în Sydney. Nu era în plan să apară alt copil, dar datorită inimii și sufletului bun pe care soția sa, Iris, le-a avut și le are, l-a induplecat și m-au lua în creștere, iar eu n-am fost singurul adoptat. Înconjurat de multă strictețe, deși nu mi-a lipsit absolut nimic, am primit întotdeauna ce mi-am dorit, atât timp cât mă supuneam ordinelor lui. Înconjurat de multe arme, de soldații umili ai tatălui meu adoptiv, de sangele victimelor sau ale adversarilor, am învățat, încă de mic, ce înseamnă disciplina și ce înseamnă să trăiești într-o astfel de familie. Antrenamentele mele pentru a ajunge mâna dreaptă a lui Ian au început de la 14 ani. Nu m-am plâns niciodată și le-am respectat întocmai pentru că știam de ce sunt necesare.

— Foarte bine, dacă apar complicații, mă suni. Aștept câte un telefon de la tine în fiecare săptămână, vreau să-mi dai toate detaliile. Nu omite absolut nimic. Curând ne vom face dreptate.

— Am înțeles, spun și închid telefonul.

Mă asez la masă și aștept să apară Adam, cel mai bun prieten al meu de trei ani, exceptându-l pe Nathan cu care am copilărit. N-am avut vreodată vreun gând de a-i spune cine este tatăl meu sau cu ce mă ocup cu adevărat. Nu consider că, i-ar aduce prea multe beneficii în viață. Nici eu și nici Nathan nu ne-am riscat a ne dezvălui identitatea în fața celor care nu aparțin lumii noastre, însă nu știu cât timp lucrurile vor rămâne așa. Am un sentiment că misiunea asta nu va fi deloc ușoară, dar am facut o promisiune și oricât de grea ar fi, va trebuie să mă țin de ea.

   Am ajuns de trei ore în L.A. și deja Adam vrea să îmi prezinte grupul cu care își petrecuse anii de liceu sau mai bine zis să-mi prezinte echipa Cynthiei White sau cum i se spune acum, "Furia neagră a pistei". Coincidența ca Adam să o cunoască pe Cynthia a fost una foarte mare și neașteptată, dar abia după primul an de facultate am aflat adevărul despre grupul ei. Am încercat să scot câte ceva de la el fără să dau de bănuit ceva. "Foarte frumoasă, foarte înțepată și foarte greu de influențat" a descris-o el, dar asta nu va fi o problemă. Sa îi intri pe sub piele unui om care nu vrea să mai accepte sau să mai adauge persoane în viața lui de care să se atașeze, este greu, dar nu imposibil. Știam prea bine situația cu sora ei mai mare, știam foarte bine tot ceea ce ținea de ea și de familia ei. Curiozitatea de a o cunoaște era mare, dar trebuie să mă țin de plan.

    Telefonul îmi sună și pe ecran apare numele pe care îl așteptam.

— Mă mai ții mult la ușă tampitule? vorbește prietenul meu.

    Mă ridic și îi deschid ușa râzând, închizând apelul.

— Aveam de gând să te țin până îți amintești că ai cheia de rezervă, dar probabil că mi-ai fi exasperat vecinii până să-ți folosești neuronii, îl mint eu, dar de fapt nici nu-l auzisem când a bătut la ușă.