Dangerous Bonds

Capitolul 12-"Sunset & sunrise"

~Cynthia~

— Pot să te mai întreb ceva? îmi fac curaj să schimb subiectul.

Nu mai vreau să aud amenințările sale în legătură cu ce mi-ar face și cât de mult mi-ar plăcea. Chiar dacă probabil ar fi așa cum spune el.

— Vrei să știi despre celelalte tatuaje? râde el, cu fața îndreptată spre stele.

— Nu, nu acum, schițez un zâmbesc, chiar dacă el continuă să se uite la cer și nu mă vede, vreau să știu de ce m-ai chemat aici cu tine. Sunt sigură că sunt o mulțime de fete care nu ar fi spus nu la o întâlnire cu tine.

    Știam ca nu era o întrebare prea buna, dar nu m-am putut abține. Trebuia să știu, eram prea curioasă, chiar dacă riscam să nu primesc un răspuns prea credibil, trebuia.

— Răspunsul este foarte simplu. Ele nu sunt tu, răspunde scurt, direct, fără să se bâlbâie, fără să stea să pe gândească.

Acum nu mai știu ce să zic. Cum aș putea să-l cred, abia ne cunoaștem, nu pot să-mi dau seama când minte și când nu. Iar intuiția mea în legătură cu el este mai confuză ca mine.

Abia ne cunoaștem, dar ne sărutăm de parcă ne știm de o viață. Parcă totul se potrivește perfect, pentru că știm ce să facem și cum să facem. Este uimitor cât de bine mă simt lângă el în ciuda nervilor pe care mi-i provoacă. Când ne sărutăm temperatura corpul meu îmi urcă, simțeam cum dorința ardea în mine. Nu mai gândeam limpede, făceam doar ce simțeam. Mă bucuram când vedeam că și lui îi place. Muream încet când auzeam cum geme înfundat. Toate acestea de la niște simple săruturi și câteva atingeri.

    Nu știu ce să cred când vine vorba de Dominic. Știu că este arogant și că orice fată ar da să-l aibă la braț, dar se vede că nu oricine poate ajunge în postura aceasta.

— Nu mă crezi, așa-i? mă întreabă când vede că au trecut minute bune, iar eu n-am răspuns nimic.

— Nu știu ce să răspund, îi recunosc, făcând exact același lucru ca el, privind spre cer.

— Nu trebuie să spui ceva, doar să crezi.

— Este greu să crezi în ceva ce nu cunoști.

    Incerc să-i las de înțeles că dacă vrea ceva, trebuie să mă facă să cred cu adevărat. Nu m-am lăsat păcălită până acum și nu am de gând să fac o excepție pentru el. E clar că-mi place persoana lui, e clar că mă atrage și mă intrigă și din păcate negarea nu prea îmi mai iese. În orice caz nu mă pot lăsa pradă lui. Cel puțin nu până nu sunt sigură că nu voi fi rănită.

— Adevărat, dar o să te fac să crezi, spune într-un mod sincer, cu o urmă de încredere pe propriile puteri.

— Vom vedea, îi răspund în aceeași manieră.

— Nu-mi fac griji.

— Sunt sigură de acest lucru.

     Dominic m-a ținut în brațele sale încă trei ore, vorbind despre diverse subiecte, râzând și simțindu-ne bine. Nu a mai continuat să fie la fel de arogant, ci din contră tandru, astfel făcându-mă și pe mine să mă relaxez în brațele lui.

    Mă scotea din minți felul ăsta mixt al lui.

    Micile corpuri luminate de pe cer au început să dispară. Întunericul nopții a fost înlocuit cu lumina soarelui, răcoarea a dispărut și ea, corpurile noastre fiind atinse de razele
timide ale soarelui. Se crăpase de zi. Am stat cu el o noapte întreagă, am privit cerul înstelat și am conversat, iar acum vom prinde și răsăritul împreună.