Abisul iubirii

3 - Numele meu este....

- Ăăă, ai de gând să-mi dai drumu la mână?

- Ah, îmi pare rău.

Îmi frec mână de unde m-a strâns și mă vait că mă doare.

- Îmi cer mii de scuze, n-am vrut să te rănesc. Vroiam doar să-ți atrag atenția.

Bag mâna în geantă, scot portofelul și caut după bani.

- Poftim, ăștia sunt pentru....; și sunt întreruptă de Joanna care striga după mine să mă grăbesc că pierd taxiul.

- E în regulă domnișoară, nu trebuie să-mi înapoiați banii. M-aș simți jignit.

Mă încrunt la el și plec. Tot drumul spre casă m-am gandit la el. Nu înțelegeam de ce făcea asta. De unde avea numarul meu, de ce îmi spunea să am grijă la Sergio, de ce mi-a plătit consumația și de ce mă simțeam așa în preajma lui?
Ajunsă acasă intru în bucătărie și mă gândesc ce să-i fac lui Sergio de mâncare. Optez pentru niște paste și dacă tot am început cu așa ceva am ales și un vin roșu. Am aranjat totul pentru o cină romantică. Am dat fuga să fac o baie și m-am grăbit cât am putut de mult pentru a avea timp să-mi fac părul și să ma îmbrac special pentru o seară în doi.
Când ies din baie aud țipete din sufragerie, merg cu pași repezi și când ajung gasesc toată camera cu fundu' în sus. Masa era răsturnată și mâncarea era împrăștiată pe jos si pe pereți. Sergio statea în genunchi și scotea niște sunete pe care nu le înțelegeam. M-am apropiat de el și l-am atins pe umăr în speranța că se va calma, dar și-a ieșit din minți mai rău.

- Dispari din ochii mei, javră!

- Sergio, ce ai pățit?

- DISPARI AM ZIS!

Nu l-am ascultat, m-am așezat lângă el încercând să-l trag la pieptul meu, dar reacția lui a fost șocantă. S-a ridicat de pe podea trăgându-mă după el, iar după ce m-am pus pe picioare mi-a trântit o palmă zdravănă. M-am dezechilibrat, dar mi-am recăpătat stabilitatea repede. Au urmat alte lovituri până picioarele mi-au cedat și am căzut lată.

*

Simt o durere de cap groaznică. Îndrăznesc să deschis ochii clipind des și o văd pe Joanna stând chinuită pe un fotoliu. Mă uit mai atentă în încăpere și realizez că n-o cunosc. Joanna se ridică și fuge spre mine.

- Vrei ceva? mă întreabă ea.

- Apă......

Joanna i-a un păhărel și îmi toarnă în el apă rece și-mi dă să beau. Mă repezesc să-l beau tot, dar dintr-o dată ușa se deschide și pe ea intră o siluetă de femeie cu niște foi în mână.

- Oh, domnișoară Statham mă bucur că v-ați trezit.

- Unde e Sergio? mă uit la Joanna, dar ea îmi evită ochii.

- Ellie, dânsa e dna. doctor Katherine și a avut grijă de tine cât ai fost inconștientă.

- Joanna, unde e Sergio?

- Nu știu Ellie. De ieri incerc să dau de el, dar nu reușesc.

Dna. doctor Katherine își drese glasul iar ochii ne sunt ațintiți pe ea.

- Domnișoară Statham Ellie.... face o pauză si se uită peste foi. Mâine dimineață puteți merge acasă. Vă mai țin sub observație doar noaptea asta.

- Ăă, ok. Mulțumesc!

Dna. doctor iese din salon, iar privirea mi se îndreaptă spre Joanna care avea o privire îngrijorată și o înțelegeam.

- Jo, sună-l din nou pe Sergio, te rog.

- Ellie, încearcă să nu te mai gândești numai la el măcar în momentele astea. Ești bătută măr, cu perfuziile după tine, abia dacă îți poți ridica capul și tu ești disperată după el.

- Ăh, cum m-ai găsit, adică de unde ai știut că am nevoie de ajutor?

- M-a sunat cineva și mi-a spus să dau o fugă până la tine că nu ești bine.

- Cine?

- Nu știu. Era o voce masculină și fermă. Hai să nu dezbatem subiectul ăsta. Dar, cine ți-a făcut asta?

Ezit să răspund, Joanna nu-l suporta pe Sergio de la bun început. Aveau ceva de împărțit, dar nu știu ce. Dacă îi spuneam că el m-a lovit ar fi fost în stare să-l omoare cu mâinile goale.

- Ellie?

- Ăăă........

- Nu! Nu pot să cred că a făcut asta. Când dau de el o să-i rup fiecare os din corp. Nemernicul! Cum își permite?! O să aibă de suferit!

- Jo, a fost vina mea. Mi-a spus să-l las în pace, dar am insistat și l-am călcat pe nervi mai rău. Te rog, lasă-l în pace...

- Ellie tu nu ești sănătoasă?! N-are niciun drept asupra ta! Oricât de nervos ar fi fost, nu e o scuză să-ți facă asta. Plus că.... Joanna este întreruptă de scârțâitul ușii.

Tipul cu ochii glaciari își face apariția cu un buchet mare de trandafiri roșii și o plasă de carton. Îmi aruncă o privire și îmi zâmbește. Oh, doamne, zambetul acela... Îmi revin repede și îi urmăresc fiecare mișcare. Lasă trandafirii pe o masă, iar din plasa de carton scoate niște blugi, un tricou, o geacă de piele neagră si niște bascheți Converse de culoare roșie.

- Wow, parcă m-ai cunoaște de o viață.

- Sper să-ți fie bune.

- Păi, dacă mi-ai ghicit stilul vestimentar sunt sigură că mi-ai ghicit și marimile.

Tipul chicotește și se așează pe marginea patului privind spre Joanna.

- Jo... o strig eu atrăgândui atenția.

- Da?

- Ne lași te rog 1 minut singuri?

Joanna nu stă pe ganduri, se ridică și pleacă, dar nu înainte să-mi facă diferite semne gen 'wow, ce bun e, nu-l scăpa printre degete'.
Chocotesc zgomotos, dar devin serioasă când îl vad pe el serios.

- Ellie, îmi pare rău pentru ce ai pățit; îmi spune el cu ochii ațintiți la mâna mea lovită.

- Nu tu mi-ai făcut asta, nu trebuie să-ți ceri scuze pentru ceva ce n-ai făcut. Sau tu mi-ai făcut asta? spun eu în glumă cu zâmbetul pe buze, dar el nu a prins gluma și s-a uitat încruntat la mine.

- Nici în gând n-aș face asta!

- Ăh, văd că tu știi câte ceva despre mine, dar eu nu-ți știu nici măcar numele..

- Scuze. Să mă prezint. Numele meu este.............

"￦"