Abisul iubirii

21 - Al 9-lea cer

Avionul decolase, iar Javier era din ce in ce mai agitat. Ma ridic stangaci din scaunul meu si ma asez pe picioarele glaciarului meu.

- Cat timp vom sta? il intreb.

- Cat mai putin. E periculos sa te tin acum in acea tara. Sper sa se rezolve repede.

Il sarut pe buze, apoi imi las capul pe pieptul lui si atipesc.

*

Vocea lui Javier ma trezeste si ma face sa ma incrunt.

- Am ajuns! imi spune incet.

- Mmm, vreau sa mai dorm.

- Asa bine ai dormit?

Ii zambesc fara sa spun ceva, apoi il sarut pe gat.
Javier se ridica cu tot cu mine si porneste spre iesire.
Coboara pe scarile avionului indreptandu-se spre masina ce ne astepta.

- Cat timp eu merg la sediu sa vad care e problema, poti sa stai in casa sa dormi.

Ma aseaza pe bancheta din spate a masinii si inchide usa. Vrea sa urce in fata, pe locul din dreapta, dar ii spun sa vina langa mine. Soferul se uita la el ciudat, iar Javier ridica din umeri.

- Daca ea ordona, eu nu pot sa ripostez.

Javier ocoleste masina si se aseaza langa mine. Ma trage in bratele lui, iar eu imi las capul pe pieptul lui.

- Cand ne intoarcem vreau sa ma antrenezi, spun jucandu-ma cu o suvita din parul meu.

- Esti sigura ca vrei sa te antrenez eu?

- Cine ar fi mai potrivit ca tine?

- Oricine. Sunt un antrenor sever!

- Promit sa ma ridic la nivelul pe care il ceri.

In scurt timp masina se opreste in fata unei porti imense cu grati din fier.
Doi barbati bine facuti, imbracati cu costume negre cu ochelari fumurii pe nas si cate o casca in urechea stanga se ascundeau dupa poarta. Soferul face un semn nesesizabil din cap catre cei doi, iar ei ii raspund la fel. Portile se deschid, iar masina e pusa din nou in miscare.
Aleea din piatra aurie era lata cat pentru doua masini, dar si lunga.
Pe o parte si pe cealalta, iarba verde, copacii si florile dadeau senzatia ca am intrat intr-o gradina botanica. Peisajul ma furase complet.

Wooo ce superb e aici!

Soferul intoarce masina si observ casa. Era de 4 ori mai mare decat cea din NY. Fac ochii cat cepele si imi las gura sa cada de la soc. Javier apare in fata mea si radea de expresia mea.

- Ai spus casa, nu palat.

- E casa parintilor mei, imi spune ajutandu-ma sa ies din masina.

Inima mi s-a oprit in loc, m-am albit toata la fata si nu mai respiram.

- Iubitule, nu vreau sa ma intelegi gresit, dar......... Dar, nu vreau sa-ti cunosc parintii. Nu inca.

- Linisteste-te, nu sunt prin preajma. Sunt in Japonia.

Ma ia in spate si fuge cu mine pana la scatile care duceau in casa.
Le urca atent cu mine in spate si intra pe usa.
Ma lasa jos si analizez toata incaperea.
Pe jos era marmura, peretii erau albi si pe ici-colo cate un tablou abstract.
O fata micuta de statura, imbracata in haine de menajera coboara scarile zambind. Il satulta pe Javier cu o miscare a capului si apoi isi atinteste privirea asupra mea.

- Sa va prepar ceva? intreaba fata.

- Eu nu vreau nimic. Ellie?

- Aam, nu. Doar sa ma intind putin.