Abisul iubirii

14 - Întâlnire de gradul 4

Revenim cu picioarele pe Pământ când telefonul îmi sună.

- Joanna, mă bucur că mă suni.

Da, cum să nu.... E a doua oară când mă deranjezi!

- Lasă dulcegariile. Ce spui, ieșim și noi?

- Ăăm, da... Sigur! Te deranjează dacă vine.........nu apuc să continui, vocea entuziasmată a lui Joanna mă întrerupe.

- Glumești?! Sigur că nu mă deranjează. Vreau să-l cunos mai bine pe bărbatul care ți-a distras atenția de la Sergio!

Oh, Doamne. O să scap vreodată?!

- Păi atunci ne vedem într-o oră la cafeneaua Piranha.

Mă uit spre glaciarul meu și îl văd ușor speriat de faptul că avea să o cunoască pe Joanna mai bine. Știa cât de protectivă poate fi cu mine.

- Păi....... Se pare că se va întâmpla inevitalilul chiar într-o oră, spune el cu jumătate de gură.

Chicotesc și îi fac semn spre baie.

- Dacă părinții mei ar trăi, cred că ți-ar fi mai ușor să-i cunoști pe ei.

- Deși nu am mai făcut asta niciodată, cred că aș fi scăpat mai ușor cu ei decât cu lupoaica Joanna.

Îi zâmbesc și scutur din cap dezaprobator, iar el îmi face semn că mă pupă și intră în baie.
Deși de data asta a lăsat ușa întredeschisă, n-am mai mers să îl pândesc. Aveam altă misiune, una dificilă: HAINELE!
Mă duc în șifonier și cotrobăi printre toate hainele, cu un rezultat bun.
Aleg o pereche de blugi de culoare deschisă, un tricou strâmt negru și o pereche de Adidas înalți.

Când ies din șifonier îl văd pe Javier doar cu boxerii pe el, ștergându-și picăturile de apă. Mă apropii de el cu pași ușori și îl sărut pe omoplatul drept.

- Vrei ajutor? întreb cu vocea jucăușă.

- Vrei să nu mai ieșim?

Mă uit în ochii lui și râd. Știam ce vroia să zică așa că nu am insistat.

- Ok! Atunci mă duc în bucatarie până ești tu gata.

Mă ridic rapid pe vârfuri și îl sărut pe buze, apoi mă întorc pe călcâie și ies din cameră.
Ajung în bucătărie și văd pe masă un bol plin de căpșuni.

Woow! Cine le-a pus acolo, n-a știu ce riscă.
Mă așez pe cel mai apropiat scaun și încep să mănânc ca o nebună căpșunile. Devoram una câte una.
Dacă era posibil, băgăm în gură și câte 3-4.
Javier își face apariția în bucatarie exact când să mușc din ultima căpșuna rămasă.
Mă uit spre el și îl vad cu o sprânceană ridicată.

- Vrei? întreb cu o voce de copil.

Începe să râdă și își întinde mâna în aer.

- Hai să mergem dacă nu vrei să o facem pe Joanna să aștepte.

- Dacă așteaptă și 5 minute, Joanna a mea scoate foc pe nari.

                        *

Intrăm în cafenea și mă uit după Joanna, dar fără rezultat.
Ne așezăm la o masă și așteptăm să vină cineva să ne ia comanda.
După mai bine de 5 minute, un tânăr își face simțită prezența întrebându-ne ce am dori.

- Ăăm, un Cappuccino și un Pepsi cu gheața, te rog, spun uitându-mă la ușă și o observ pe Joanna vorbind la telefon.

- Iar eu vreau un ceai de fructe și o apă plată.

Joanna fuge spre noi și se aruncă pe un fotoliu uitându-se la chelner.

- Un fresh de căpșuni, spune ca și cum ar fi acolo de 10 minute.

Joanna se uită la mine nedumerită. Ceva nu îi era clar și nu înțelegeam ce.

- Unde e fata-care-cere-pumni? mă întreabă.

Încep să râd și îmi ridic umerii în semn că nu știu.

- Vine și David în câteva minute, adaugă ea.

Chelnerul ne aduce comanda și îl vad pe Javier ușor amuzat.

- Ce e? întreb mângâindu-i mână stângă.

- Voi două sunteți înnebunite după căpșuni?

- Sunt cele mai bune lucruri comestibile, îi raspunde Joanna sorbind din Fresh.

În timp ce cei doi schimbau replici, îl văd pe David uitându-se după noi. Îi fac semn cu mâna și se apropie cu pași repezi spre noi. Se apleacă și o sărută pe Joanna pe gură, apoi mă sărută pe mine pe obraz și într-un final dă mână cu Javier făcând cunoștință.

- Ellie, deci el e norocosul care ți-a furat rațiunea, îl aud pe David spunând.

Îi zâmbesc timid, iar Javier mă trage cu putere spre el lipindu-mă de pieptul lui și sărutându-mi capul.

- Cel mai norocos, adaugă Javier dându-mi drumul.

- Defapt, eu sunt cea norocoasă. De când te-am întâlnit viața mea s-a schimbat.

Mă uit timidă în ochii lui și îi sărut ușor buzele, auzind-o pe Joanna.

- Uită-te și tu cât sunt de drăguți.

Timpul trecea, iar seara se lasă peste oraș. Javier se mai relaxase după ce s-a obișnuit cu Joanna. După câteva secunde de tăcere, David sparge liniștea.

- Și...... Cu ce te ocupi?

Mi se pusese un nod în gât. Nu aveam să știu ce reacție vor avea dacă ar afla că face trafic de arme.

- Arme. Le colecționez, iar pe unele le scot la licitație.

Lejeritatea din glasul lui mă liniștise.
Cei doi băieți schimbau diferite opinii în legătură cu armele, iar eu mă uitam la cei doi.
Joanna își drese glasul atrăgându-ne atenția.

- Ce ziceți de un club? spune ea.

- Ăăm..... adaug eu uitându-mă la ea încruntată.

- Super. Vă invit la clubul meu, spune Javier încântat.

Oh, Doamne! Joanna și ideile ei.
Nu eram genul de fată care iese în club. De cele mai multe ori am ieșit la insistențele ei.
Javier îi face semn chelnerului și plătește consumația tuturor.
Ne ridicăm și pășim spre ieșire.
Javier mă privește și mă cuprinde de talie.

- Ce s-a întâmplat micuța mea?

- Ăăm.... Nu prea am haine de club.

Îmi zâmbește cald și mă liniștește, apoi mă trage la pieptul lui.

- Se rezolvă! spune el.

"￦"