Abisul iubirii

45 - Eleganţă dusă la extrem.

Avionul decolase de ceva timp.
Javier dormea dus pe scaunul de lângă mine, în timp ce eu răsfoim o revistă de modă. Nu-mi stătea în fire, dar ce altceva puteam face la mii de kilometrii în aer?!

Plictisită de acea revistă, o arunc în spatele meu şi mă gândesc la un plan pentru a-l trezi pe Javier.

Mă ridic uşor de pe scaunul meu şi îmi aranjez hainele de pe mine, apoi mă aşez pe picioarele lui şi încep să-l sărut uşor pe obraz şi pe buze.

Javier deschide încet ochii şi zâmbeşte, apoi îşi strecoară mâna stângă pe la spatele meu, iar cea dreaptă şi-o aşează pe picioarele mele.

- Te plictiseşti, aşa-i? mă întreabă cu o voce răguşită.

- Cât mai e până ajungem?

Javier ia tableta de pe măsuţă de lângă noi şi se uită la ea.

- În maxim 15 minute aterizăm.

- Ai mai fost în acele insule? îl întreb uşor entuziasmată.

- Nu. Tu?

- Nu, dar am auzit că e frumos.

- Dar, pe tine Sergio nu te-a plimbat?

Auzind acel nume, un fior îmi trece prin stomac şi pe şira spinării, urmat de un gust amar în gură şi o greaţă ce avea să sfârşească urât.

- Ellie, îmi pare rău. Iartă-mă! Nu ştiu ce a fost în capul meu. Cred că nimic din moment ce am scos aşa ceva pe gură.

Cu mâna dreaptă îmi trage capul la pieptul lui şi îmi sărută creştetul capului, apoi îmi mângâie faţa.

- Iartă-mă, te rog!

Îmi ridic capul de pe pieptul lui şi îmi aşez mâna unde mai devreme îmi era capul, la inimă. Bătea că o nebună.

- Ellie......

- Când i-am auzit numele mi s-a întors stomacul pe dos şi m-a cuprins frica. Dar, după ce m-ai lipit cu capul de inima ta, am simţit căldura de care aveam nevoie în acel moment, în toate momentele grele.

- Ellie, îmi pare nespus de rău, spune Javier lăsând capul în jos.

- Ştiu că nu ai vrut şi că îţi pare rău. Trecutul ne va urmării mereu, îi spus ridicându-i capul şi zâmbindu-i cald.

Tocurile stewardesei ne distrage atenţia de la conversaţia noastră făcându-ne să ne aruncăm privirile spre ea.

- Într-un minut avionul va ateriza. Vă rog să vă puneţi centurile de siguranţă, spune aceasta plecând cu zâmbetul de buze.

- Ce să spun! Fără să nu-ţi afişeze rânjetul ăla pe faţă nu putea, spun ridicându-mă de pe picioarele lui Javier şi aşezându-mă pe scaunul meu.

- Poftim? spune Javier amuzat.

- Niciun "poftim"! Într-o zi, o să-mi înfig ghearele în admiratoare tale.

- Rrr, pisicuţa mea scoate ghearele.

- Javier încetează!

- Ellie, calmează-te. Nu le băga în seamă.

- Cum să nu le bag în seamă, când toate femeile din jurul tău îţi fac ochi dulci şi tu nici nu observi?!

- Ba da, le observ. Dar, nu le bag în seamă! Nu-mi pasă de ele! Indiferent cine s-ar da la mine şi mi-ar face ochi dulci, tu eşti totul pentru mine. Reţine asta!

Stewardesa apare din nou, cu acelaşi zâmbet tâmpit pe faţă uitându-se la Javier.

- Puteţi coborî când doriţi, spune ea.