Abisul iubirii

60 - Domnul misterios.

*Perspectiva lui Ellie.

N-am chef de nimic. Stau în biroul meu și mă uit când la Nando, când la foile din mana mea.

Oare e bine?
De ce trebuia să se întâmple asta tocmai acum? De ce trebuia să mă înșele? Oare de când își bate joc de mine? De ce a facut un copil cu mine dacă el avea pe altcineva?
Doamne, dă-mi un răspuns! Orice... Vreau să știu de ce sunt atât de ghinionistă și trebuie mereu să sufăr!

Oftez apăsat, dar întrebările și gândurile nu mă lăsau în pace. Vroiam răspunsuri, dar nu să îl văd pe el sau să îl scuze vreun apropiat.
Parcă ceream răspunsuri divinității.

Doamne, cu ce ți-am greșit? Barbosule, știi că am fost mereu un om cinstit și știi mai bine ca oricine pe lumea asta cât am suferit din cauza lui Sergio. Dacă am făcut ceva ce te-a supărat, nu crezi că am plătit suficient cât am suferit din cauza animalului ăluia de Sergio?! Trebuia să mă înșele și Javier?

Lacrimi fierbinți îmi părăsesc ochii. Mă doare inima, mă înțeapă pieptul, mă sufoc.
Deschid geamul larg și las aerul răcoros și proaspăt să intre în încăpere.
Bătăi în ușă se aud, îmi șterg lacrimile de pe obraji și poftesc persoana înăuntru.

- Un reporter dorește o întâlnire cu dumneavoastră, spune asistenta mea. Cum nu aveți nimic în agendă astăzi, mă gândeam să vă întreb dacă doriți să îl primiți.

- E aici? întreb serioasă.

- Da!

- Poftește-l înăuntru!

Asistenta nu ezită și îl poftește înăuntru.
Era același reporter. Băiatul înalt și blond din spatele sălii.
Blondul intra în biroul meu și îi fac semn să se așeze pe scaunul din fața biroului.

- Doua cafele și apă, spun catre ea. Și să nu ne deranjeze nimeni!

Încuviințează din cap, apoi iese.
Mă așez pe scaunul meu și îmi dreg glasul. Arunc o privire spre Nando, iar el continua să doarmă liniștit.

- Cu ce îți pot fii de folos? îl întreb.

- Aș dori să fac un subiect numai despre dumneavoastră. Să fiți în prim-plan. O știre puțin mai picantă ca să spun așa. Nu ma interesează viața personală, știu, adică am înțeles mai bine spus că nu doriți să o împărtășită cu lumea necunoscută și accept asta. Nu voi pune nici măcar o întrebare despre acest subiect. Ce spuneți?

Andreea, asistenta mea, intra exact în momentul când vreau să îi răspund. Îi fac semn să se grăbească că nu am timp pentru vitezele ei, încet și foarte încet, și deși se mișcă în halul ăsta, e o fată muncitoare și face totul exact cum îmi place mie.
Lasă cafelele jos și iese din birou închizând ușa dupa ea.

- Am crezut că v-am dat tot ceea ce doriți în acel interviu, dar fie, ca să nu par un capcaun, accept.

- Vă mulțumesc.

Își scoate laptopul din geantă, îl deschide, umblă puțin prin el, apoi începe cu întrebările scriind rapid.
Răspunsesem la o gramada de întrebări, dar nu mă deranjau. Erau întrebări de bun gust și așa cum promisese, nu erau legate de viață mea personală.

Blondul își ridică capul din laptop și mă privește puțin.

- Am terminat cu reportajul. Ar mai fi o întrebare, dar este pentru mine. Nu are legătură cu jurnalismul. Ăăăm, nu știu cum să spun, dar... Ai dori să mă însoțești la o cafea?

Îl privesc nedumerită și observ că s-a înroșit.
Chicotesc ușor, îmi duc degetul arătător la gură, apoi ii zâmbesc.

Ce? El să mă înșele așa pe față, iar eu să nu ies la o nevinovată de cafea?

- Mâine! Ora 11:00 în centru orașului! Cafeneaua de pe colț! îi spun autoritar, dar și zâmbind.

- 11:00 să fie... spune ridicându-se de pe scaun.

Continui să îi zâmbesc conducându-l la ușa. O deschid, apoi ieșim și pe ultima sută de metrii mă hotărăsc să îl conduc până la lift.
Îi chem liftul, apoi îi strâng mâna și îl privesc cum intră în lift.
Mă întorc cu spatele și încep să
merg spre biroul meu zâmbind.

Am luat-o razna!

Trec pe lângă biroul lui Andreea, aflat în hol, la ușa biroului meu.

Andreea se ridică de pe scaun și simțeam că vrea să îmi spună ceva.
Mă opresc în fața ei și aștept să vorbească.

- Doamnă, a venit un domn misterios și a întrebat de biroul dumneavoastră. I-am arătat unde este, dar nu l-am poftit înăuntru. Am încercat să îl opresc, dar a spus că este soțul dumneavoastră și a intrat.

- Poftim? urlu mai mult și încep să fug spre biroul. Dacă copilul meu plătește ceva, tu ești răspunzătoare pentru faptele mele! o ameninț.

Intru val-vârtej în birou și îl găsesc pe Javier cu Nando în brațe.
Observ că mi s-a rupt tocul de la pantoful drept așa că mă desculț de ambii și îi arunc întru-un colț.
Nu era singur. Era însoțit de bruneta lui.
Înaltă, cu forme apetisante, ochi albastrii și păr lung.

- Ce cauți aici? Cum mai găsit? îl intreb în timp ce mă îndrept spre el și iau copilul din brațele lui.

- Inima te găsește mereu, micuța mea...

- Ieși afară în momentul ăsta! Ia-o și pe asta cu tine și lasă-mă în pace!

- Ellie, lasă-mă să îți explic....

Mă asez pe scaunul meu din piele si iau telecomanda pentru urgențe în mână.

- Nu vreau să te aud! Am auzit destule! Drogat, alcoolic și curvar! Ieșiți afară în momentul ăsta! Nu vreau scandal!

- Ascultă-mă 10 minute, apoi ies!

Mă fac mai comodă în scaun, înghit în sec și îi fac semn din sprancene să înceapă.
Se așează pe scaunul din fața mea și se fâțâie în continuu.

- Nu am toata ziua, Javier! îi spun arătându-i niște hârtii.

Trage aer în piept, apoi il lasă să iasă dar tot nimic.
Continua să tacă.
Deodata, bruneta prinde glas.

- E vina mea! Nu am știut că are pe cineva... Știam că e singur după incidentul acela cu......

Nu îi pronunță numele. Știam că e vorba de fosta lui iubită.

Ce? Ăstia doi se cunosc de mult?

Tac. Nu spun nimic.

- Ne cunoaștem de mult! Am fost în aceeași clasă încă din generală până în liceu. Eram îndrăgostită lulea de el. După terminarea liceului, el a continuat facultatea, dar eu nu. Ne-am mutat amandoi in țări diferite, continente diferite. Am continuat să îl plac în tăcere... Eu m-am angajat ca dansatoare prin clucuri. Atunci când l-am văzut singur, cu băieții la masă, mi-a fost frică să merg la el, dar totuși mi-am făcut curaj. M-a luat valul. Nu știam.... Îmi pare rău că v-am despărțit!

- Și pozele? spun calmă.

- Nu știu cine le-a făcut sau de ce ți le-a trimis, spune tot ea.

Oftez apăsat.

Mă ridic de pe scaunul meu și mă pun în fața lui Javier, sprijinindu-mă de birou cu fundul.
Javier se uită cu o speranță mare în ochi, la mine.
Îmi trec mâna prin păr, apoi mi le încrucișez în sân.

- Cât i-ai dat?

Javier continua să se uite la mine numai că acum era confuz.

- Cu cât ai plătit această tarfă ieftină să vină până aici și să mintă in halul ăsta?

- Ellie.... Rosa, spune adevărul.

Sătulă de această mascaradă proastă, mă ridic de pe birou și merg în spatele lui Javier.
Scot pistolul și îl lipesc de capul lui.

Mă doare! Mă sufoc! Vă rog, ieșiți afară! Nu vreau să mă vezi plângând, nu vreau să vezi că sufăr!

- Ieșiți afară, acum!

"∆"