12 - Surpriză?!

672 38 0
                                        

- Ellie, crede-mă că sunt mai rapid ca tine, îi spun zâmbind.

- Fapte, nu vorbe, și o văd cum țâsnește într-o fugă.

Mă uit la ea cum fuge și râde ca un copil mic. Râd ușor și îmi scutur capul dezaprobator începând să fug după ea.

Deși avea avantaj cu mult în fata mea, mă ambiționez și cresc viteza.

Acum doar câțiva pași ne mai despărțeau. Îmi întind mâna și o prind de braț trăgând-o spre mine și mă arunc pe spate picând dur pe iarbă. Ellie pică cu fata pe mine și mâinile mele erau în jurul lui Ellie pentru a o proteja mai bine. Era destul de rapidă. Mi-a demonstrat asta și cu fuga, și acum. Mâinile ei erau băgare sub capul meu, a vrut să-l protejeze de la un impact urât cu pământul și a reușit.

Stăteam amândoi întinși și ne priveam în ochi așteptând să ni se calmeze respiarțiile. Îi sărut obrazul și îi dau părul la o parte de pe față, iar ea își așează palmele pe pieptul meu, astfel ridicându-se.

- Te-ai lovit? îi aud vocea îngrijorată.

- Nu, micuța mea. Ai avut tu grijă să nu mă lovesc.

*

Când ies din duș observ că Ellie nu era în cameră.

Cobor în fugă jos și simt miros de mâncare abia făcută. Intru în bucătărie, dar nimic.

Merg spre sufragerie și o văd pe Ellie într-o rochie roșie până la coapse, pantofi cu toc de un crem elegant și la păr și-a făcut bucle lejere. Doamne, ce bine arată în rochia aia. Și fundul ăla.........

Gândurile mi-au fost înlăturate când micuța mea se întoarce brusc și mă vede în pragul ușii doar cu un prosop pe mine.

- Surpriză?! îmi spune ea mai mult întrebându-mă cu o față drăgălașă.

- Pentru mine?

- Pentru noi. Vreau să avem o seară specială.

- Atunci mă duc să mă aranjez.

Mă întorc pe călcâie și urc scările grăbit. Mă duc în șifonier și îmi caut o cămașă albă, niște blugi, un sacou și ceva de încălțat.

Dupa ce le îmbrac, arunc o privire în oglindă admirându-mă să fiu sigur că totul e perfect.

Când ajung înapoi la Ellie, văd că a aranjat totul.

Mancarea era pusă în farfurii, lumânările aveau flamă, vinul era turnat în pahare, iar Ellie aștepta jos pe scaun.

Mă așez în fața ei și o îndemn să mâncăm.

După ce terminam de mâncat, bem vinul rămas în pahare, o iau pe Ellie de mână și o trag spre dormitor cu sticla după mine.

Urcăm scările cu atenție sarutându-ne și încercând să ne dezbrăcăm unu pe celălalt. O trântesc pe micuța mea de ușa și o deschid având grijă să nu pice Ellie.

O ridic în brațe și o pun pe pat, lăsând sticla pe noptieră. Îmi desfac nasturii de la cămașă și scap de ea aruncându-o pe jos. Mă îndrept spre picioarele ei și o scap de pantofii cu toc, apoi o trag ușor de mână și îi desfac fermoarul de la rochie. I-o dau jos și o las doar în sutien și chiloți. Mă aplec spre ea și o sărut, adâncindu-mi limba în gura ei. Cum era de așteptat, nu se lasă ușor și duceam un razboi pentru supremație. Mă îndepărtez de ea și îi desfac sutientul, lăsând-o în sânii goi. Îl iau pe unu în gură și mă joc cu el, iar cu celălalt mă jucam în mână. Își aruiește spatele lăsând gemetele să iasă printre dinți.

Îi las sânii în pace și cobor cu sărutări pe abdomen, apoi la pântecele ei ajungând la feminiate.

O sărut pe chiloți, apoi trag ușor de ei, iar ea își ridică mijlocul ajutându-mă să o dezbrac.

Îi arunc chiloți lângă celelalte haine și o sărut pe feminitatea ei, acum dezgolită.

Cu miscari fine, îmi plimb limba pe clitorisul ei făcând-o să se zvârcolească sub mine.

Îmi adâncesc ușor un deget în ea și îl mișc încet. Eram într-o transă, una plăcută. Vocea ei răgușită și grea îmi atrage atenția.

- Javier, te vreau.

Fără să o las să se roage de mine îmi scot degetul și mă îndrept de spate. Îmi dau jos blugii cu tot cu boxeri în fugă și mă așez peste ea.

Mă sărută pe gat și mă excită mai rău decât eram.

Mă afund ușor în ea și gem de plăcere. O stâng în brațe, iar ea nu-mi lasă gâtul în pace.

Încep să măresc ritmul, iar Ellie se arcuiește sub mine și mai mult.

Mă ridic în mâini, o privesc fix în ochi și mișcându-mă rapid în ea simt cum mâinile ei mici mă strâng cu forță de brațe.

Chiar înainte să ne dăm drumul zgomotoc, mă las înapoi pe ea și revin la un ritm ușor.

Ies din ea și mă las pe spate trăgând-o la pieptul meu.

În timp ce ea dormea, eu mă uitam la tavan până adorm.

*

Mă trezesc devreme și merg să fac duș. Aveam o surpriză pentru Ellie și vroiam s-o fac cât timp ea dormea.

Termin dușul și mă îmbrac, apoi mă apropii de micuța mea înainte să plec.

- Te iubesc, apoi o sarut și plec.

Mă întâlnesc cu Mark și îl îndemn să conducă el spre Mall-ul cel mai apropiat.

După mai bine de 15 minute de stat în mașină, Mark parchează și coborâm amândoi. Ne plimbam prin tot Mall-ul și când mă uit la ceas văd că se făcuse deja prânzul, iar Ellie nu mă sunase.

Iau cadoul și mă îndrept spre mașină. Mark pornește morotul și o ia la goană pe străzi.

Intră pe poarta casei și parchează mașină în garaj, iar eu fug cu cadoul în brațe spre dormitorul nostru.

Când intru o vad pe Ellie dormind în continuare. Îi asez cadoul pe piept, iar ea deschide ochii temătoare.

- Bună dimineața frumoasa mea, îi spun uitându-mă la reacția ei.

- Javier........ face o pauză lungă și se uită la cadoul meu pentru ea. E.... un cățel. Rasa mea favorită.

Ia cățelul în brațe și îl sărută ușor, apoi îl strânge la piept.

- Surpriză?! spun eu spre ea amintindu-i de seara trecută.

"₩"

Abisul iubiriiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum