Bella

C A P I T O L U L 6

Alarma enervantă a telefonului a spart liniştea din cameră. Eram deja trează de ceva vreme. Priveam cu fasinație tavanul.

Azi era prima zi de şcoală. De azi, toți mă vor ştii drept "fata cea nouă". Deşi nu mai schimbasem şcolile înainte, văzusem suficiente filme cu adolescenți ca să-mi dau seama că aşa va fi. Voiam să-mi sun prietenii, dar cu diferența de fus orar de trei ore, ei probabil erau la cursuri acum.

M-am ridicat fără chef de viață din pat şi m-am îndreptat spre baie. Aveam nevoie de un duş.

Nu am pierdut vremea prea mult prin camera de baie. Nu voiam să întârzii din prima zi. Eram în dresing, căutând ceva potrivit cu care să mă îmbrac, când am auzit un telefon sunând în cameră. Doar că nu era al meu.

M-am repezit să văd ce se petrece, fără să-mi dau seama că eram înfăşurată doar într-un prosop rozaliu şi tot sângele mi s-a scurs din corp când l-am văzut pe Ash lățit din nou pe patul meu.

- Ce cauți aici?

- Te duc la şcoală. Apropo, sunt foarte bine dispus, nu strica asta!

Se ridică în capul oaselor pe marginea patului. Am ridicat o sprânceană, privindu-l neîncrezătoare.

- Tu? Binedispus? Într-o dimineață de luni? Ori ai tras ceva bun pe nas la prima oră, ori eşti un tocilar sub acoperire. Deci... ce-ai tras bun? l-am întrebat rânjind şiret.

Ash şi-a rotit ochii, scuturându-şi capul ca un părinte cu un copil problemă. Era puțin ciudat să-l văd atât de relaxat şi bine dispus.

Înainte să răspundă, soneria telefonului său a răsunat din nou. Ash a privit ecranul şi a expirat zgomotos înainte de a răspunde.

- Sí, Londra. (Da, Londra)

Au urmat câteva secunde în care o voce pițigăiată trăncănea în difuzor, dar nu înțelegeam nimic din ce spunea. După expresia de pe chipul lui Ash părea că nici el nu înțelege prea multe.

- Eşti sigură că în seara asta?

Din nou vocea pițigăiată a început să trăncănească fără oprire. Mi-am încrucişat brațele peste piept, privindu-l nu tocmai frumos. Putea să vorbească la telefon în camera lui! Nu eram curioasă nici cu cine vorbeşte, nici ce.

- Bine. Voi fi acolo.

A închis apelul şi şi-a ridicat privirea spre mine.

- Deci... eşti gata?

Am dat aprobator din cap şi mi-am luat rucsacul negru de lângă pat.

- Să mergem atunci, Tinker Bell!

Ash s-a ridicat de pe pat, dar eu am rămas nemişcată.

- Tinker Bell? L-am privit cu ochii mijiți. Nu sunt o nenorocită de zână!

- Hmm... serios? Cred, totuşi, că ți-ar sta foarte bine într-o rochiță din aia scurtă şi fără bretele!

L-am privit cu gura căscată. O dată pentru comentariul deloc potrivit la adresa mea, iar mai apoi pentru că nu-mi venea să cred ce vedeam. Unde era Ash cel morocănos şi ursuz de ieri?

- Ok, acum chiar cred că ai tras ceva pe nas!

Am ieşit repede din camera mea, auzind pe fundal râsul colorat al lui Ash.

În bucătărie, Ana pregătea de zor micul dejun. Pe insula ce ocupa centrul încăperii erau diverse farfurii cu fructe, biscuiți, pâine prăjită... Dumnezeule! Era cât o masă pentru cinci persoane! Stomacul meu, obişnuit cu puțină mâncare, s-a strâns nemțumit.