Bella

C A P I T O L U L 9

Mi-am luat libertatea de a dedica acest capitol Isabellei, pe această cale mulțumindu-i pentru voturile şi comentariile pe care mi le-a lăsat. Este foarte important pentru mine să vă aprecierea voastră. Mulțumesc, Isabella! 💛

Timpul se scurse pe lângă noi pe nesimțite. Nu aveam habar de câtă vreme stăteam aşa, dar ştiam că mai puteam sta oricât avea Ash nevoie. Se liniştise puțin. Nu mai plângea. Cel puțin nu zgomotos. Dar brațele sale continuau să mă strângă cu forță.

Mi-am împletit degetele cu firele sale scurte de păr de la ceafă, masându-i scalpul. Făceam pentru el ceva ce aş fi vrut, cândva,  să facă cineva pentru mine. Mi-am trecut cealaltă mână peste spatele lui, blând şi mi-am lipit buzele de umărul său acoperit de materialul negru al tricoului pe care îl purta. Aroma parfumului său mi-a invadat simțurile, amestecată cu căldura trupului lui.

I-am simțit palmele apăsându-se pe spatele meu, trăgându-mă mai tare spre el. Eram aproape între picioarele lui. Şi-a mişcat capul şi aerul fierbinte pe care-l expira se lovea de pielea mea, la baza gâtului. M-am folosit de toată voința să nu chicotesc şi să nu-mi aplec capul spre el. Mă gâdila.

— Nu vrei să îți cureți sângele de pe faţă? l-am întrebat după alte câteva minute de linişte.

Nu a răspuns. A dat doar aprobator din cap. Dar nu mi-a dat drumul. Am făcut eu primul pas, împingându-i uşor umerii. Brațele sale m-au eliberat şi m-am ridicat în picioare în fața lui. Când şi-a trecut palemele peste genunchi, i-am văzut articulațiile mâinii stângi.

— Ash! am suspinat. Ce ai făcut?

M-am lăsat pe vine şi i-am luat mâna într-ale mele, analizându-i rana. Nu era ceva extrem de grav, dar trebuia curățată ca să nu se infecteze.

— Vino!

Tonul meu mustrător îl făcu să zâmbească uşor, în colțul gurii. L-am tras după mine, iar el nu obiectă. Când am coborât din mansardă am dat cu ochii de oglinda rotundă pe de hol, spartă. Nu o observasem când am venit. M-am uitat la mâna rănită a lui Ash. Apoi din nou la oglindă, iar în final mi-am întors privirea spre el. Mă privea vinovat. Sparse oglinda. Cu pumnul. Prin fața ochilor mi-au trecut imagini din trecut. Imagini cu mine, care loveam oglinda din garsoniera minusculă în care locuiam, până când nu mai rămăsese nimic din ea, decât locul gol în care fusese. Mi-am scuturat subtil capul, scăpând de imaginile oribile.

Poate că eu şi Ash nu eram chiar atât de diferiți pe cum credeam.

Am intrat în baia spațioasă.

— Stai acolo, i-am spus, arătând spre marginea surprinzător de lată a căzii.

Ash s-a sprijinit de ea, ascultător.

— Trusa de prim ajutor e în sertarul de jos.

Tonul vocii îi dădea de gol oboseala. Probabil toată scena de jos îl epuizase. Mai mult psihic, decât fizic.

Am scos trusa din ajutor dezinfectantul şi  bandajele şi am luat un prosop mic, alb de pe blatul lavoar, umezindu-l puțin cu apă caldă. M-am întors apoi spre Ash, i-am luat mâna rănită în palma mea, în timp ce cu cealaltă mână îi tamponam cu grijă rana, apoi i-am şter sângele uscat de pe bărbie. 

— Asta s-ar putea să doară puțin, l-am avertizat, îmbibând o bucată de pansament în dezinfectant.

Ash dădu aprobator din cap. I-am atins cât de uşor am putut rana, dar tot am auzit cum a şuierat. I-am bandajat în cele din urmă mâna, cât de bine m-am priceput. La final, Ash îşi mişcă degetele, iar chipul i se strâmbă din cauza durerii. Am chicotit.