Bella

C A P I T O L U L 31

La ceva vreme după ce m-am aşezat pe pat, strângându-mi genunchii la piept, un ciocănit urmat de vocea lui Ash au trecut prin lemnlui uşii.

L-am ignorat când m-a strigat, din nou, Isabella. Refuzam să mai răspuns la numele ăla când venea de la el. Părea atât de străin.

— Bella, deschide uşa o dată, să putem vorbii ca oamenii normali! S-a răsit, de pe cealaltă parte a uşii.

— Despre ce să vorbim? Am întrebat.

— Despre faptul că nu te vei întoarce la Cassandra. În nici un caz.

Era nervos.

— Ba o voi face, dacă vreau, i-am răspuns încăpățânată.

— Dar nu vrei! Eşti doar al naibii de încăpățânată!

— Ha! Vorbeşte regele încăpățânaților!

— Isabella..., a mârâit.

— Ash, eşti cumva iubitul meu? L-am întrebat serioasă. A urmat o linişte care mi-a frânt – pentru a miia oară – inima. Am inspirat adânc şi am continuat: Aşa credeam şi eu. Prin urmare, nu-mi poți spune ce să fac şi ce să nu fac. I-ați opiniile şi bagă-ți-le undeva! N-am de gând să stau aici doar pentru că aşa zici tu!

Ash tot nu a răspuns, dar i-am auzit paşi după câteva clipe, iar apoi uşa dormitorului său s-a trântit, făcându-mă să tresar. Mi-am dat ochii peste cap.

Aveam nevoie să fac ceva care să-mi înlocuiască gândurile trădătoare, care se învârteau nu doar în jurul lui Ash, ci şi în jurul acelei declarații pe care va trebui sau nu să o fac. M-am ridicat din pat căutându-mi telefonul şi când l-am găsit i-am trimis un mesaj lui Rose, cerându-i notițele de azi. Am anunțat-o şi că sunt răcită şi nu voi veni săptămâna asta la liceu. Oricât mi-aş fi dorit, nu aveam nici o şansă să trec de matahalele pe care Ash le-a pus în jurul casei.

Astfel au trecut mai uşor câteva ore şi am reuşit surprinzător de bine să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut. Până când...

— ¡Mierda! ¿Estas seguro?

Era Ash. Şi părea destul de agitat. M-am ridicat de pe pat când am auzit uşa dormitorului meu deschizându-se furtunos.

— Bella? Vino, trebuie să plecăm de aici!

L-am privit confuză în timp ce Ash se apropia agitat de mine. M-a prins de încheietură.

— Ce se întâmplă, Ash? Unde mergem? Am întrebat în timp ce mă trăgea după el pe hol.

Niciodată nu l-am văzut atât de nervos şi agitat, iar asta mă neliniştea. Când Ash nu a răspuns, m-am oprit, forțându-l şi pe el să se oprească.

— Unde mergem, Ash? L-am întrebat din nou, pe un ton jos şi cât se poate de serios.

Ash a oftat. Degetele sale au alunecat de pe încheietura mea, împletindu-se cu degetele mele. Un fior mi-a traversat tot corpul. Mi se părea că trecuse o eternitate de când nu m-a mai ținut de mână.

— Mergem la Fernando acasă. Oamenii Marelui A – de fapt, aliații lui Bane – atacă în stânga şi-n dreapta oamenii noştri. Sunt nebuni. Nu eşti în siguranță aici.

Am înghițit în sec. Asta nu suna prea bine.

— Şi oamenii pe care i-ai pus la pază?

— În... – a verificat ora pe telefon – într-un minut se schimbă tura. Avem timp să plecăm. Am primit informații că unul din cei care vin în seara asta e omul lui Bane. Nu sunt 100% sigur, dar nu pot risca. Acum vino, trebuie să ne grăbim!